de IONUŢ BUDA
Traian Băsescu, preşedintele României, a reuşit să insufle
românilor ideea că el este salvatorul acestora de clasa politică coruptă, că el
este speranţa pentru un viitor mai bun, că el se luptă pentru românul de rând
cu Parlamentul în calitatea sa predestinată de Mesia al românilor. Un
preşedinte al României popular, un om de rând în straie de Cotroceni, dornic şi
avid de băi de mulţime, un amestec eterogen de populism, demagogie şi tiranism
având drept rezultat omul de stat, Traian Băsescu, Preşedintele României. Un
bun actor ce reuşeste să impresioneze şi să inducă în eroare un popor profitând
de nemulţumirile acestuia.
Victoria în alegeri din 2004 a stârnit în inimile românilor
un puternic curent de optimism, lucru necondamnabil, însă acest optimism are la
bază o premisă falsă axată în jurul funcţiei prezidenţiale. Mai exact românul
de rând are impresia că Preşedintele are atribuţii care îi conferă
posibilitatea de a schimba starea de fapt, de a putea legifera, şi în acest
sens când fiecare dintre noi mergem la alegerile prezidenţiale avem impresia
falsă că viitorul preşedinte va schimba tot şi va pedepsi pe parlamentarii
corupţi. Total fals. Preşedintele României, în limitele atribuţiilor impuse de
Constituţie şi legea organică, nu are mecanisme de acţiune în acest sens.
Revizuirea legii fundamentale din 2003 a avut printre alte scopuri şi
delimitarea clară a raporturilor acestora cu celălalte autorităţi publice. Demn
de precizat prevederea expresă a faptului că Preşedintele României nu-l poate
demite pe primul-ministru ( inovaţie a legiutorului din 2003 pentru a preîntâmpina
alte situaţii conflictuale de genul Constantinescu – Radu Vasile).
Nu-mi propun a detalia atribuţiile Preşedintelui din raţiuni
de spaţiu ci mă limitez la o concluzie generală. Astfel am putea concluziona
conform tezelor constituţionale că Preşedintele este garant al independenţei,
al unităţii şi integrităţii, precum şi mediator între puterile statului şi
societate. Aşadar, într-o exprimare gen Becali, preşedintele ar trebui să stea
la Cotroceni şi s-o întâmpine pe Nadia Comăneci la aeroport, şi să lase
Guvernul să-şi facă treabă. Numai că primul preşedinte comunist român liber
ales nu se mulţumeşte cu prerogativele pe care le are, şi nu scapă nici un
prilej pentru a distruge Parlamentul, singurul obstacol în calea unui regim
prezidenţial. De aceea ar trebui să ştim că în acest moment Preşedintele
României nu poate face nimic practic, şi prin urmare când îl alegem să fim
conştienţi că nu el este în fruntea puterii publice.
Fiind martor al evoluţiei sale în acest mandat nu pot să-mi
ascund dezaprobarea pentru conduita acestuia total nedemocratică şi de-a
dreptul lipsită de respect pentru cetăţeanul român. Mărturisesc că şi eu eram
un susţinător al acestuia, însă evoluţia acestuia mă determină să-mi schimb
radical opiniile şi să avertizez asupra intenţiilor acestui personaj meschin şi
dornic numai de satisfacerea poftelor sale dictatoriale: Băsescu se vrea
preşedinte cu atribuţii dictatoriale, Băsescu e un comunist în adâncul fiinţei
sale şi acţionează ca atare. Studiind dreptul constituţional şi înţelegând
mecanismele conducerii publice sub tutela marelui Emil Boc, preşedinte al
feudei băsesciene P.D., am început să fiu din ce în ce mai interesat de
mecanismele politicii. Studiind constituţionalul, sub tutela marelui Boc, am
înţeles prerogativele Preşedintelui, Parlamentului şi Guvernului. Separaţia
puterilor în stat, cu titlu de principiu în viziunea băsesciană, este prevăzută
de Constituţie. Cu toate acestea scopul scuză mijloacele şi Băsescu prin
intermediul celei de-a trei puteri, judecătorească, a pornit un război
împotriva legislativului. Mai concret în cele ce urmează de la general la
concret, voi prezenta sintetic mijloacele adoptate de Băsescu:
În primul rând, a început războiul împotriva jumătăţii
celeilalte din Executiv: Guvernul. De ce împotriva Guvernului? Ordinea de drept
consacră 3 puteri: Legislativă (Parlament), Executivă (Guvern, Preşedinte) şi
Judecătorească. Cu toate că nu există raporturi de subordonare
Preşedinte-Premier, mai mult legiuitorul a creat diverse mijloace de colaborare
între aceste 2 autorităţi realitatea postdecembristă ne-a oferit diverse
exemple de tensiuni. Şi Băsescu evident că nu a făcut notă discordantă mai ales
că premier e rivalul său, Tăriceanu. Implicându-se fără temei în activitatea
Guvernului şi influenţând P.D.-ul să dea papucii aliaţilor liberali, piedică
pentru partidul-stat Băsescu sau cum este cunoscut publicului larg – P.D.,
Băsescu a dereglat mersul firesc al reformelor Guvernului Tăriceanu prin
multiplele crize. La îndemnul său P.D. a ieşit de la guvernare, de asemenea
Stolojan, mare economist şi-a trădat convingerile liberale, creând P.L.D.,
anexat în viitorul apropiat de P.D. Dorind Puterea Executivă în mâinile sale
Băsescu şi-a propus distrugerea P.N.L. şi a preşedintelui acestuia
prim-ministru al României. O dublă lovitură în planurile fantasmagorice ale lui
Băsescu: cade P.N.L., principal rival al P.D.-ului, şi e discreditată şi
instituţia primului-ministru. Cu toate acestea Tăriceanu a rezistat în tranşee
şi mai mult în timpul guvernării sale România a cunoscut cea mai mare creştere
economică. Evident că aceasta nu fost simţită de populaţie, dar e un progres.
Cu toate minusurile care îi pot fi imputate, Guvernul Tăriceanu, cu toate
crizele interioare determinate de acţiunile băsesciene, este cel mai bun guvern
al României postdecembriste.
În al doilea rând, războiul cu Parlamentul. Care instituţie
e mai urâtă de români decât Parlamentul? Inteligentă mişcare pentru Băsescu. O
altă metodă de a câştiga în popularitate. Conflictele s-au ivit mai ales ca
P.S.D-ul câştigase cele mai multe mandate în Parlament, iar conform voinţei
poporului, acesta trebuia să fie la guvernare, numai că alianţa D.A. a căpătat
sprijin de la soluţia imorală ( Băsescu anticipa viitorul război cu
Parlamentul) P.C. şi U.D.M.R. P.D. era la guvernare, dar nu singur. Fapt ce a
condus, la ieşirea de la guvernare văzând că partidul feudă nu este lăsat să-i
îndeplineacă voia de P.N.L. Şi ruptura D.A. s-a produs. Desele conflicte
Băsescu-Parlament au determinat P.S.D-ul să iniţieze procedura suspendării din
funcţie.
Practic era vorba de un referendum prin care poporul să-şi
exprime opinia cu valoare de forţă juridică în vederea demiterii din funcţie a
lui Băsescu. P.S.D.-ul simţea că este o modalitate de a câştiga în voturi în
dauna P.D.-ului, fiindcă să fim serioşi, P.D. e acolo unde e datorită lui
Băsescu. Geoană şi-a pus toate speranţele în acest referendum. Rezultatul îl
ştim. Aş dori să fac o paranteză pe care o consider necesară: P.S.D.-ul a
încercat să modifice legea referendumului. Mai exact, conform legii
Preşedintele este demis prin referendum pentru demiterea preşedintelui când
50%+1 din numărul cetăţenilor cu drept de vot se pronunţă în acest sens. Pentru
ca un referendum să fie valabil trebuie să se prezinte la vot 50%+1din numărul
cetăţenilor înscrişi pe listele electorale, ca şi condiţie generală. Totuşi în
cazul celorlalte tipuri de referendum, spre deosebire de cel pentru demiterea
preşedintelui, este necesar să se pronunţe jumătate+1 (sub rezerva îndeplinirii
condiţiei generale), deci nu jumătate+1 din numărul cetăţenilor cu drept de
vot. Evident că P.S.D. a realizat faptul că prezenţa la referendum va fi foarte
mică. Pe înţelesul tuturor: pentru ca preşedintele să fie demis jumătate+1 din
populaţia cu drept de vot trebuia să se pronunţe în acest sens( din 18 milioane
cu drept de vot). În opoziţie cu referendumul pentru revizuirea Constituţiei în
care: trebuie îndeplinită condiţia generală ( 50%+1 la vot din numărul
cetăţenilor cu drept de vot) iar revizuirea necesită pentru acceptare
jumătate+1din numărul celor prezenţi la referendum. Aşadar era evident
interesul P.S.D-ist.
P.S.D a încercat modificarea legii, însă Curtea
Constituţională s-a pronunţat prin două decizii în care sublinia faptul ca
Preşedintele României a fost investit în funcţie de toţi românii şi astfel
demiterea acestuia trebuie să reprezinte de asemenea voinţa tuturor românilor.
P.S.D. dorea dându-şi seama că nu vor putea obţine jumătate+1 din voturile
românilor ca demiterea preşedintelui României să fie posibilă şi cu jumătate+1
din numărul celor prezenţi sub rezerva îndeplinirii condiţiei generale.
Demersul P.S.D. a fost respins. Măcar a încercat.
Am făcut această paranteză pentru a aprecia că referendumul
de luna trecută, chiar dacă nu a fost valabil, a fost interpretat de Băsescu ca
fiind valabil. In cazul primului, Boc a venit la curs cu cele 2 decizii ale
Curţii, mândru de victoria şefului său în dauna lui Geoană, obligându-ne să le
studiem. La al doilea referendum, chiar dacă nu s-au prezentat jumătate+1 din
numărul cetăţenilor cu drept de vot, Băsescu l-a socotit valabil. Ce aş vrea să
mai fac şi în anul acesta constituţional să văd ce argument mai aduce Boc
pentru a justifica opinia băsesciană contrară legii. De precizat faptul că
întotdeauna interpretarea justifică interesul politic, iar omul de rând
neştiutor de legi, cade în capcană.
În plus acest de-al doilea referendum, privind votul
uninominal, a fost inutil. Practic este vorba de o acţiune băsesciană
vindicativă la adresa Parlamentului. Nu văd logica organizării acestui
referendum. Din moment ce Parlamentul s-a obligat a adopta o lege în această
privinţă, unde e utilitatea? Domnilor, referendumul nu are caracter legislativ.
Chiar dacă poporul se pronunţă afirmativ şi sunt îndeplinite condiţiile de
valabilitate, Parlamentul nu este obligat să adopte legea. Probabil e vorba
despre o lacună legislativă, fiindcă Constituţia precizează că suveranitatea
naţională aparţine poporului român care o execită prin organele sale
reprezentative cât şi prin referendum, însă nu există o dispoziţie legală expresă
în sensul că poporul are drept direct de legiferare. Poporul are doar dreptul
de a realiza o propunere legislativă, care va putea fi adoptată sau nu de
Parlament.
În al treilea rând, Băsescu face orice pentru popularitate
consolidând un cult al personalităţii demn de invidiat şi de Ceauşescu. Băile
de mulţime, comportamentul nedemn de un Preşedinte al României, induce în
eroare un întreg popor. Poporul începe să-l simpatizeze nesesizând interesul
meschin al acestuia. Popularitatea e o cale spre autoritarism. Ce altă cale mai
bună decât sprijinul popular? Băsescu e un pericol la adresa democraţiei! La
fel ca şi Napoleon al III-lea, nepotul celebrului Napoleon, care conducea prin
plebiciscite întărindu-şi astfel puterea ( plebiscitele având atunci putere de
lege), Băsescu recurge la referendum (care din fericire nu constituie o
modalitate de legiferare). De fapt, fiindu-i refuzat dreptul de legiferare,
Băsescu e conştient că nu se poate ridica împotiva ordinii de drept decât având
în spate un popor credul.Aşa că face orice pentru popularitate. Napoleon al
III-lea, a devenit împărat, oare Băsescu nu doreşte şi el puterea doar în
mâinile sale?
Cu toate că ascult mulţi nostalgici vizionari care consideră
că singura soluţie pentru România este un regim dictatorial, refuz să subscriu.
Democraţia. cu toate minusurile sale, constituie singura alternativă viabilă
pentru apărarea drepturilor individuale. Dictatura distruge individualitatea.
Practic sunt inepţii utopice.
Prin urmare să renunţam a crede că Băsescu e omul poporului
ce luptă cu Parlamentul. Să nu credem că Parlamentul în întregime este corupt
şi prin vot uninominal, cum spune Băsescu – hai la curăţenie -, vom scăpa de
cei corupţi. Mă distrează aceste argumente, şi mai ales toată această campanie
de discreditare a Parlamentului ( prin afişe, la tv prin Radu Moraru), Băsescu
joacă tare şi e aproape să câştige acest război. Scopul lui: revizuirea
Constituţiei, trecerea la un regim prezidenţial, un partid-stat concretizat în
P.D. Parlamentul este expresia democraţiei, cu toată corupţia, şi singura cale
în păstrarea democraţiei. Nu sunt susţinător al Parlamentului actual ci al
instituţiei parlamentare. Parlamentul, de la sfatul obştesc la ce e astăzi a
constituit o garanţie a păstrarii democraţiei. Întotdeauna a învins, fie
monarhia, fie dictatura. Este singura instituţie a statului care a supravieţuit
timpului.
Basescu? Un pericol pentru democratia din Romania.
Notă: Textul de mai
jos a fost scris în 2007. Merită citit pentru o confruntare cu realitatea
politică actuală.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu