XVIII.
fiecare purtăm o mască
fiecare purtăm o mască
azi ies cu a mea la vânzare
am pus-o într-o cutie de carton
am umplut-o cu ură cu minciună
cu fățărnicie cu
necazuri cu supărare
și-am s-o vând pe
nimic
vreau – măcar o clipă – din
mine să dau pe sinceritate
dacă nu-mi găsesc cumpărător
am să las cutia la poarta iadului
poate o suflă vreun vânt
înspre înainte
îmtâmplarea face să nu fiu
prezent la apel am plecat
după cuvinte
nu stau mult mă întorc
dar nu mă uit să văd ce-mi
face cutia de carton
poate așa printre flori și
fericire
indiferent că sunt rege sau
deputat în acest mandat
voi schimba alfabetul
și-o dată cu el voi
scoate
din vocabular treizeci de mii de
cuvinte fără de folos oamenilor
din vocabular le scot
dar din suflet?
degeaba mă lupt pentru sinceritate
simt că în loc să cresc
scad – izvorul seacă – apa
dătătoare de viață e
tot mai
puțină
mă apuc de săpat o fântână
poate în întunecimea ei
voi găsi liniște
și doar vorbe
frumoase ...
25 ianuarie 2013 – Baia Mare
XIX.
bradul cu vârful uscat
bradul cu vârful uscat
își îndeamnă încă
rădăcina
să mai caute izvorul de apă
pănă și inima se agață
în crengi
o pasăre neagră și-a
făcut
cuibul pe o creangă
frunzele celorlalți
copaci deja
s-au uscat iar vântul rece le mai
poartă prin univers
formând un convoi de departe
pare să fie o scară cu cât te
apropii din lumină apare
tot mai mult întuneric
curând o să vină cineva
nu dau niciun nume
își va face semnul
crucii
fără a privi spre cer
și va îndesa securea
în bradul
cu vârful uscat
se vor auzi gemete și
mai spre
mâine suspine și vor
curge
lacrimi – bradul va ajunge
scândură iar aceasta cu ajutorul
a patru cuie ruginite va fi casa
veșniciei mele iar
de-acolo
voi deveni o rădăcină ce-și
caută apă pentru a stinge
focul în care voi ajunge să ard
fără puterea de-a mai face ceva
sau altceva ...
25 ianuarie 2013 – Baia Mare
XX.
mugurul plantei abia ieșit
din primăvară
mugurul plantei abia ieșit
din primăvară
își caută lumină și apă
străin și gol ascult
glasul pământului
șiniștea e din ce în ce mai dureroasă
bătăile inimii din ce în ce mai grăbite
cutia poștală mereu
plină
scrisori pliante colorate și
vânt
praf cenușă și fum
calul s-a oprit din galop
s-a oprit să muște
din mugurul
plantei abia ieșit
din primăvară
lângă mine zâmbetul
lipsește cu desăvârșire
privirea-mi este fixată spre cer
luna aceasta sunt restanțier
la taxe iar Moartea nu mă duce
dacă nu plătesc la zi taxa de drum
dorința de iubire a
rămas aceeași
o să-mi sădesc mâine trandafiri
în inimă și-apoi
peste trei
ceasuri va sosi trăsura
caii albi conduși
de-o voce
de undeva de sus îmi strigă
în urechi – GRĂBEȘTE-
TE – mai ai
un pic și urmezi tu
întreb îngerul ce m-a vegheat
toată viața ce
înseamnă
pentru voi UN PIC?
îmi răspunde zâmbind
cel puțin un veac
am înțeles deci
trei ceasuri sunt pentru voi un veac ...
25 ianuarie 2013 – Baia Mare
XXI.
fotografia alb negru
fotografia alb negru
îmi dezvăluie adevărata identitate
alb – râs, bucurie, nădejde, bine,
vis împlinit, speranță,
dorință,
iubire, fericire
negru – minciună, ură, dușmănie,
frig, ceață, ploaie,
tunete
paradoxal cuvintele nu se mai rătăcesc
până și eu am înțeles calea
alb și negru –
lumină și întuneric
pace și război
bucurii și necazuri
unde mi-or fi îngerii păzitori
nu mi-au spus că pleacă în concediu
greierele își cântă
piesa fără
a avea partitura în față
o știe pe de rost
fug de singurătate și
tot cu ea
mă întâlnesc
oare să fug și de
mine?
amintirea bradului de Crăciun
tare frumos împodobit nu mă lasă
reușesc să revin cu
picioarele pe pământ
dintre atâtea amintiri
marele păcat este că-l calc
dar încă n-am aripi
dac-așa ar fi aș face supărarea
să pară mai timidă
lumânarea îmi arde de când m-am născut
doar fumul parfumat
îmi aduce aminte că
mai trăiesc în rest nimic deosebit
cireșele coapte mă
îndeamnă
să fur din culoarea lor
la masă nu vin azi
orgoliul mă face să fiu mai pervers
nu mai bănuiesc nimic din nimic
pentru că de fiecare dată bănuiala
mi s-a transformat în realitate
în certitudine în adevăr
doar fotografia alb negru-mi
aduce aminte că azi fug
din trupul meu ...
25 ianuarie 2013 – Baia Mare
XXII.
nimic din jurul meu nu-mi place
nimic din jurul meu nu-mi place
doar slova și rima și versul
și poemul mi-s pe
plac
acuz judecătorul de nedreptate
și pe gropar de prea
mult adânc
acuz dușmanul de nefrățietate
și găsesc o vină la
toate și în toate
nimic din jurul meu nu-mi convin
doar rugăciunea mă poate scăpa
trec peste toate înnecându-mă-n vin
ritualul se termină mult prea devreme
albastrul dispare din ce în ce mai des
vântul ce-mi suflă foaia dinainte
are și el un înțeles
nimic din jurul meu nu-mi place
doar rima și calul
alb ce-mi dau pace
liniștea cerului și-a stelelor
căzătoare mă apără de moarte
și culmea cum găsesc
o vină la tot și la toate
nisipul scos din fundul de mare
ghiocelul ce din zăpadă-mi răsare
privesc prea a soarelui splendoare
și mereu mă întreb –
ce-or fi astea oare?
mereu mă întreb – cine-i următorul oare?
nimic din jurul meu tihnă nu-mi dă
vâltoarea-mi spală păcatul făcut
rugăcinea spusă este din veacul trecut
mă urăsc și pe mine și-mi pun
o singură întrebare –
de ce-am venit pe lume?
de ce oare aici doar frig mi se pare?
când în jurul meu totul îmi va place?
când voi avea tihnă-n suflet și
pace?
25 ianuarie 2013 – Baia Mare
XXIII.
de ce atâtea norme și
reguli?
de ce atâtea norme și
reguli?
de ce atâtea întrebări?
de ce poetul scrie poeme?
fără punct virgulă sau alte semne
de ce atâția poeți supărați?
melancolia azi mi-a bătut la poartă
de ce poetu-și
recunoaște a lui soartă?
ne dăm viteji și
credem în curaj
de ce poetul vede bujori în obraji?
virtutea nu-mi este azi o calitate
de ce poetul scrie și
despre moarte?
azi cu benzină mi-am umplut rezervorul
pentru cele douăzecișipatru
de vămi
până și sărăcia este
un motiv de divorț
solstițiul este tot
mai aproape de mine
regula e făcută și
mereu mereu încălcată
de-o boală ce nu poate fi vindecată
prin intersecții
vezi cine este mai grăbit
prin moarte vezi cine a fost mai iubit
de ce poetul crede-n destin?
de ce-și înneacă
amarul și viața în vin?
de ce mereu tânjim după libertate?
de ce mereu ne ascundem de Moarte?
de ce atâta neajuns și-ntuneric?
pentru ce stăm la vamă și
ce mai așteptăm
de ce a opta?????????/ poruncă ne spune – SĂ NU FURI?
și noi tot ne furăm!
de ce paharul este tot mai plin?
de ce-mi este umplut mereu cu venin?
de ce ...? de ce ...? de ce atâtea de ce-uri?
în lumea asta plină de E-uri ...
25 ianuarie 2013 – Baia Mare
XXIV.
desertul din dulce amar mi se pare
desertul din dulce amar mi se pare
vorbesc totuși
serios nu-i simplă întâmplare
când voi pleca spre ploaie
dus spre moarte prin vânt
referințele primite
nu vor ajunge niciodată
umpleți o cutiuță și-o
puneți la poartă
realitatea de-acolo se-aude că-i pală
obosit de muncă groparul încă mai sapă
mai sapă și spală
străzi semafoare și
multe foi goale
voi ciopli din mine pliscuri de ciori
vor pune peste mine pământ și
blesteme
voi fi între stele voi ajungem-ntre nori
eu mă voi îndrepta spre foc
și filă cu filă viața-mi va curge
și cu noroc și cu nenoroc
și bun și rău și
mult și puțin
și nu uitați să-mi puneți
cu mine pentru drum și-o
sticlă cu vin
am s-o desfac acolo la vamă
printre cenuși cețuri și
fum
cauza mea nici nu este trecută pe listă
probabil judecătorul nici nu știe
de mine
corabia plecată apa-i tulburată
dac-aș ști ce mă așteaptă
am să îi las pe alți
în față eu vin altădată
vreau duminica asta predica s-o ascult
atâta cer de la viață
atâta nimic mai mult
inima-mi bate parcă din piept să-mi sară
gândind că încă e ziua
gândind că încă nu-i seară
și-n jur împrejur
este doar foc și pară
steagul e sus încă nu l-au luat
sunt încă aici încă n-am plecat
desertul e dulce amar mi se pare
și-acolo-n destin
departe
chiar mult în depărtare
încă un veac rămân
și totuși puțin
mi se pare
vorbesc totuși
serios nu-i simplă întâmplare ...
25 ianuarie 2013 – Baia Mare
XXV.
n-am fost acolo la Facerea Lumii
n-am fost acolo la Facerea Lumii
dar de-un secol veghez la distrugerea ei
primele semne al eternului sfârșit
le știu din a treia
zi
comori și vise s-au
astupat și s-au dărâmat
tratatul cu cele peste două mii de pagini
încă se scrie cursiv
poezii se scriu până și-n
închisoare
și-acolo celula
abundă de cultură
cultură e în subteran
profetul își urmărește clepsidra
precum pescărușul
marea așteptând
încă un vas să apară-n port
discuții sunt multe
multe din ele inutile
pe pământ încă cresc vise și-ncă
cresc vile
moralul dispare va scrie în dicționar
mă-ntreb dacă la Facerea Lumii
s-a scris și-un orar
tratate se semnează fără citite să fie
sunt scrise de oameni rămân doar pe hârtie
nisip e pe plajă nisip și
pe fund de mare
calul mereu înhămat paște
din foc
și cenușă
cu ochii plini de lacrimi sunt singur
și-aștept la o ușă
nu văd nimic în jur decât întuneric
de când stau aici și-aștept am devenit isteric
îmi vine să strig putere nici nu mai am
e-o singură ușă nu
văd niciun geam
se-aud pași și umbre și
voci de-acolo de departe
de-odată cuvântul din mine explodează
în stânga și-n
dreapta un haos domnește
de-un veac sunt tot aici
și isteria-mi tot
crește ...
25 ianuarie 2013 – Baia Mare
XXVI.
VASILE BELE ( Poeme
din volumul „GÂNDURI CĂTRE CEI DRAGI”)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu