Editorial - Aventura titularizării la început de an şcolar

Într-un sistem şcolar articulat, titularizarea oferă un post sau o catedră sigură. În cazul reducerii activităţii, postului, pretransferului sau transferului, titularul are prioritate. Colectivele didactice formate din titulari sunt stabile, randamentul lor profesional garantează calitatea învăţării. Fără siguranţa postului, suplinitorii devin vulnerabili, examenele îi stresează, le consumă energia şi iniţiativa în plan profesional. În şcolile unde profesorii se schimbă frecvent, elevii au de suferit. Din cauze obiective, sistemul necesită o rezervă de suplinitori calificaţi. Probleme ridică cei ajunşi în această situaţie din motive scăpate de sub control. Conducătorii educaţiei nu ţin seamă de principiul cererii şi ofertei. Este nefiresc să crească, pe an ce trece, numărul suplinitorilor în detrimentul titularilor. Nevoia de cadre didactice depinde exclusiv de dinamica populaţiei şcolare, condiţionată de rata natalităţii. Deşi numărul copiilor este în scădere, instituţiile de profil scot pe bandă serii de absolvenţi, fără şanse de titularizare. Înainte de ‘89, autorităţile vremii au ştiut să gestioneze o situaţie asemănătoare, în condiţiile unor efective sporite de elevi. Migrarea familiilor tinere spre oraş a schimbat raportul numeric al copiilor în favoarea şcolilor urbane. Fostele institute pedagogice destinate pregătirii profesorilor numai pentru mediul rural au intrat treptat în lichidare. Măsuri pentru menţinerea echilibrului între nevoile şcolii şi numărul absolvenţilor ar putea fi luate şi în contextul actual, dacă ar exista interes, competenţă şi voinţă politică. Din motive personale, puţini titularizabili vor ajunge în şcolile care-i aşteaptă. Majoritatea cer detaşare şi revin suplinitori. Parţial, gestul lor este de înţeles. Catedre sînt doar în localităţi îndepărtate, fără posibilităţi de navetă. Absolvenţii născuţi, crescuţi şi şcoliţi de mici în oraş nu se pot integra cu casă şi masă într-un sat care nu le oferă nimic. A trecut vremea generaţiilor de profesori dedicaţi şcolilor rurale. Pe de altă parte, pretenţia absolvenţilor de a ocupa o catedră în oraş, după 2-3 ani de experienţă, nu se justifică. După cum evoluează şcoala pentru tinerii absolvenţi, titularizarea va deveni un vis şi mai îndepărtat. Desfiinţarea circumscripţiilor şcolare din oraşe a produs alte dezechilibre în sistem. Şcolile limitrofe oraşelor, cu profesori calificaţi şi dotări corespunzătoare, au rămas fără copii, pe motiv că părinţii au dreptul să-şi aleagă şcoala. Pentru evitarea unor noi convulsii, autorităţile menţin în şcoală o anomalie suportată de elevi. Este vorba despre programele şi planurile de învăţămînt supradimensionate care generează elevilor plictiseală şi reticenţă faţă de şcoală. Măsura descongestionării este necesară, însă implică riscuri şi ar pune pe drumuri o mulţime de profesori care şi-ar pierde titularizarea şi ar deveni suplinitori. Prin urmare, într-o societate haotică, confuză, lipsită de principii, viziune şi strategii, şcolii, ca parte a societăţii să nu-i cerem mai mult decât poate da. Peste cîteva zile se va deschide noul an şcolar dominat de evenimente tradiţionale. Succesul unui grup restrâns de elevi, numiţi olimpici, va fi supralicitat în toate ocaziile. Proiectele nefinalizate, parteneriatele şi acţiunile care nu au nici o treabă cu învăţatul vor fi reactualizate. Indisciplina, absenteismul, festivităţile, zilele libere fără număr, distracţia şi demagogia vor reveni în forţă. Rezultatele slabe obţinute de elevi şi profesori vor fi trecute sub tăcere. Despre cauze, măsuri şi responsabilităţi, nici o vorbă. Până la vara viitoare când va veni furtuna este nevoie de linişte. Atenţie, în şcoală (nu) se învaţă!!!

                                                                              prof. Vasile ILUŢ