România ar putea fi
lovită de un cutremur mare până la sfârşitul acestui an, anunţă o
clarvăzătoare.
Clarvăzătoarea Doina Ionel prezice un seism major până la
finalul acestui an. "Cutremurul va fi mare, va avea în jur de 7, 8 şi se
va întâmpla în perioada următoare, fie până la sfârşitul anului, fie până în
primăvară. Oricum, va fi iarna, între orele 3 şi 5 dimineaţa. Am văzut clar.E
foarte aproape, îl simt cu corpul. Punctele critice vor fi Vrancea, Galaţi,
Buzău şi Bucureşti. Unda se duce apoi la deal, spre Moldova şi va ajunge până
în Ucraina. Vor fi foarte multe victime. Blocuri întregi din centrul Capitalei
vor cădea. Va fi un dezastru. Nu spun asta ca să sperii lumea, ci ca să o
previn. Vestul ţării va fi protejat", a mărturisit, în exclusivitate
pentru Click, Doina Ionel.
Clarvăzătoarea a mai prezis cutremurul devastator din 19 mai
2012 din nord-estul Italiei, seisemele din Noua Zeelendă, divorţul Andreei
Marin de Ştefan Bănică jr., marile proteste de stradă din Piaţa Universităţii.
Ce spun specialiştii
despre cutremure
Un cutremur "foarte adânc" ar urma să se producă
în Vrancea, zona de risc fiind sudul Moldovei şi mai puţin Capitala, a
declarat, la Pro TV, prof. Gheorghe Mărmureanu, care a precizat că "aşa
rezultă din analizele" făcute.
"Eu am spus că urmează acum un cutremur foarte adânc.
Aşa rezultă din analizele noastre. Poate să fie tip '40 sau poate să fie tip
1802", a spus directorul onorific al Institutului Naţional pentru Fizica
Pământului (INFP), prof. Gheorghe Mărmureanu, referindu-se la seismele produse,
tot în Vrancea, în 1940 şi 1802, care s-au produs la adâncimea de 150 de
kilometri şi au avut magnitudinea de 7,7, respectiv 7,9 pe scara Richter.
Întrebat despre zonele de risc în cazul unui astfel de
seism, Mărmureanu a menţionat sudul Moldovei (Focşani, Bacău, Galaţi), Tulcea,
dar şi Basarabia şi zona portului Odessa din Ucraina. "În acest caz,
Moldova apare, Basarabia, Chişinău, Odessa. În România, este vorba despre
Focşani, Bacău, mai puţin Iaşiul. Bucureştiul va fi mai puţin, din punctul meu
de vedere. Asta v-o spun că inginer constructor. (...) Galaţi, Tulcea...",
a spus prof. Gheorghe Mărmureanu.
În acelaşi context, el a menţionat ce urmări au avut asupra
mănăstirilor din nordul Dobrogei cutremurul de adâncime mare din 1940 şi cel
din 1977, produs la 94 de kilometri, potrivit Mediafax.
"Vreau să vă dau o informaţie foarte importantă. Toate
mănăstirile din nordul Dobrogei, în 1940, au fost dărâmate. În 1977, n-au avut
nimic", a spus Mărmureanu.
Prof. Gheorghe Mărmureanu s-a referit în emisiune şi la
cutremurele cu o magnitudine de cel mult 7 pe Richter, subliniind că acestea,
în mod normal, nu produc victime şi nici pagube materiale.
"Putem avea cutremure până în 7, am spus-o oricând, cel
puţin în ultimii cinci-şase ani. Un cutremur poate fi în orice zi, în orice
noapte. Un cutremur de până în 7 şi chiar 7 nu produce pierderi de vieţi
omeneşti şi nici de bunuri materiale", a spus el.
În 6 octombrie, în Vrancea s-a produs un cutremur cu
magnitudinea de 5,5 pe scara Richter, cel mai mare din ultimii patru ani.
Seismul a fost simţit şi la Bucureşti, dar şi în nordul Bulgariei şi în
Republica Moldova. Sursa romaniatv.net
C.L.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu