miercuri, 13 noiembrie 2013

Comunicat de presă senator Sorin Marius Bota

       
Amendamentele senatorului Bota la proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri şi a Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat.
      În vederea eliminării plafonului maxim în ceea ce priveşte acordarea remuneraţiei pentru munca zilieră, precum şi posibilitatea ca plata să fie făcută la sfârşitul săptămânii de lucru, după caz, senatorul PSD, Sorin Bota, a propus următorul amendament:
 Alineatul (2) al articolului 9 se modifică astfel:
„(2) Cuantumul remuneraţiei brute orare stabilite de părţi nu poate fi mai mic decât valoarea/oră a salariului minim brut pe ţară garantat în plată şi se acordă la sfârşitul fiecărei zile de lucru sau la sfârşitul săptămânii, înainte de semnarea în Registrul de evidenţă a zilierilor de către zilier şi beneficiar.”
Un alt amendament a fost propus de senatorul maramureşean pentru cazurile în care se constată că activitatea desfăşurată de zilieri devine cu caracter repetitiv.
Alin. 4 al art.4 se modifică astfel:
(4) „Niciun zilier nu poate presta activităţi pentru acelaşi beneficiar pe o perioadă mai lungă de 90 de zile cumulate pe durata unui an calendaristic sau pe o perioadă mai mare de 10 zile pe durata unei luni. În caz contrar, se încheie un contract individual de muncă, conform Legii nr.53/2003 – Codul muncii, republicată.”
Aceste amendamente, ce completează proiectul de lege mai sus menţionat, au fost adoptate de Senat în data de 11.11.2013. Proiectul de lege are caracter ordinar, iar camera decizională este Camera Deputaţilor.



                                                 Cabinetul senatorului 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu