sâmbătă, 14 decembrie 2013

Decembrie 1989 – Generalii Armatei Române. Aspecte puţin cunoscute despre activitatea unor generali, în timpul evenimentelor din decembrie 1989

Implicarea militarilor în evenimentele din decembrie 1989 reprezintă, probabil, cea mai neagră perioadă din Istoria Armatei Române. Militarii s-au confruntat, în acele zile, cu o gravă problemă de conştiinţă. Juraseră credinţă Poporului Român, dar, în acelaşi timp, să execute întocmai ordinele comandantului suprem. Poporul se revoltase împotriva conducătorului „mult iubit“, iar acesta a ordonat Armatei, ca şi forţelor Ministerului de Interne şi Gărzilor Patriotice, să acţioneze, cu fermitate, pentru restabilirea ordinii şi liniştii publice. Atunci ar fi trebuit să intervină în joc conducătorii militari, care să-şi asume responsabilitatea unei poziţii tranşante. Obedienţa faţă de Nicolae Ceauşescu, preocuparea de a-şi salva propria piele, precum şi implicarea unora dintre ei în lovitura de stat, organizată şi coordonată de forţe externe, vor sta la baza tragediei în care au fost implicaţi militarii români în acea perioadă.
Voi prezenta, în continuare, cîteva aspecte mai puţin cunoscute din activitatea generalilor cu mari responsabilităţi militare la acea vreme.
Generalul Vasile Milea (foto)
Generalul Vasile Milea a fost perceput ca o personalitate obedientă faţă de Nicolae Ceauşescu. Semnificativă , în acest sens, este cuvântarea acestuia la Congresul al XIV-lea al P.C.R.: „Este pentru mine o mare cinste şi onoare de a exprima în faţa Congresului gândul şi voinţa întregii armate, de a susţine, cu însufleţire şi ardoare, în deplin consens cu întregul popor, realegerea, în funcţia de secretar general al partidului, a încercatului militant comunist – o personalitate de excepţie între marile personalităţi ale Neamului Românesc, de numele şi faptele căruia sunt legate impunătoarele realizări ale acestei epoci fără precedent în istoria multimilenară a Poporului nostru – a luptătorului neînfricat – pentru apărarea independenţei naţionale, a dreptului sacru al Poporului Român de a-şi făuri, în libertate şi demnitate, propriul destin – tovarăşul Nicolae Ceauşescu. (…) Din magistralul Raport prezentat Congresului înţelegem profund că datoria supremă a oştirii este aceea de a fi gata oricând, la chemarea Patriei şi la ordinul comandantului suprem, să apere, împreună cu întregul popor, cuceririle socialiste, integritatea teritorială şi Independenţa Naţiunii Române şi ne angajăm solemn în faţa Congresului, a dumneavoastră, mult iubite şi stimate tovarăşe secretar general, că vom face totul pentru a onora şi îndeplini cu demnitate sarcinile ce ne revin, cu nestrămutata convingere că numai în acest fel vom servi cu credinţă poporul, socialismul, Patria noastră liberă şi independentă – Republica Socialistă România”. Generalul a ţinut acest discurs, cunoscând în detaliu ceea ce se pregătea României, fiind beneficiarul informaţiilor transmise de ataşaţii militari din Ungaria şi Iugoslavia. Aparent, în decembrie 1989, generalul şi-a respectat angajamentul făcut, transformând Armata Română în principala forţă de represiune prin:
- Emiterea „Precizărilor în 14 puncte”, la 17 decembrie 1989, ora 13,30, prin care ordona executarea focului de armă împotriva demonstranţilor. Acest ordin a fost emis cu mult înaintea Şedinţei C.P.Ex., care s-a desfăşurat în jurul orei 17,00;
- Ordonarea, în ziua de 21 decembrie 1989, participării trupelor din Arad, Braşov, Cluj Napoca, Târgu Mureş, Alba Iulia şi Sibiu, la interzicerea şi, ulterior, reprimarea demonstraţiilor, cu toate că era la curent cu urmările ordinelor date şi cu situaţia existentă la Timişoara;
- Ordonarea participării militarilor din garnizoana Bucureşti la reprimarea manifestaţiilor din zilele de 21 şi 22 decembrie 1989.
Pentru aceste fapte, a fost avansat post mortem la gradul de general de armată, prin Decretul nr. 16 al preşedintelui Consiliului Frontului Salvării Naţionale, din data de 28 decembrie 1989. A fost înmormântat cu onoruri militare. Ulterior, au apărut o serie de informaţii, care schimbă percepţia acţiunilor acestuia pe timpul evenimentelor şi explică plauzibil cauza morţii sale. În decembrie 2007, la Cercul Militar Constanţa, cu ocazia lansării lucrării colonelului Alecsandru Bălan, intitulată „Generalul Vasile Milea”, în prezenţa unui număr important de cadre militare în rezervă şi în retragere, domnul gen. bg. dr. Ion Cîrciumaru, fost senator P.R.M., a făcut o declaraţie surprinzătoare. El a arătat că, în ziua de 14 decembrie 1989, la prânz, în anticamera biroului ministrului Apărării Naţionale, a participat la o întâlnire a acestuia cu generalii Iulian Topliceanu şi Iulian Vlad. Cu această ocazie, s-a discutat despre o lovitură de stat militară, în urma căreia Armata să preia conducerea, în România, pentru 2 ani, după care să o predea civililor. Intrigat de această declaraţie, am stabilit o întâlnire cu dl. general pentru a afla mai multe detalii despre acest eveniment. Ne-am întâlnit la locuinţa sa din Constanţa, ocazie cu care mi-a relatat despre această întâlnire de taină şi mi-a mărturisit convingerea că generalul Vasile Milea a fost asasinat. Am convenit ca domnia-sa să mă ajute în realizarea unei lucrări despre generalul Vasile Milea, având în vedere că a fost un apropiat al familiei acestuia. În lucrare, urma ca eu să am deplina posibilitate să prezint toate aspectele pozitive şi negative care ar fi rezultat pe timpul documentării. În perioada următoare, mi-am dat seama că nu voi putea avea acces la unele documente relevante, care să îmi permită elaborarea unei lucrări veridice, astfel încât am renunţat la proiect. După cîţiva ani, în ziarul „Tricolorul”, din 26 octombrie 2011, va apărea  următoarea mărturie a gen. bg. dr. Ion Cîrciumaru: „În ziua de 17 decembrie 1989, în încăperea în care se odihnea generalul Vasile Milea, din M.Ap.N., am fost martor al unui eveniment deosebit de important: Milea şi Postelnicu au discutat, timp de 2 ore, despre intenţia de a da o lovitură de stat militară. Nu s-au ferit de mine, au vorbit deschis. Am înţeles că ei aveau acordul ruşilor, în special prin relaţiile pe care şi le făcuse Milea. În mod concret, cei doi (care conduceau ministerele-cheie ale ţării) au pus la cale înlăturarea, pe cale paşnică, a lui Nicolae Ceauşescu şi preluarea Puterii de către un Comitet Militar. Acesta ar fi urmat să conducă România timp de 2 ani, până la liniştirea situaţiei, timp în care s-ar fi înfiripat libertăţile democratice şi ar fi prins viaţă partidele politice, dar în mod civilizat, nu anarhic, nu prin demonstraţii interminabile şi lupte de stradă. După 2 ani, s-ar fi organizat alegeri libere şi militarii s-ar fi retras.”. Deosebirile între cele două variante pot fi cauzate de unele erori în datarea evenimentului, datorate vârstei domnului gen.bg. dr. Ion Cîrciumaru, sau perioadei mari de timp care s-a scurs de la data desfăşurării lui. Este posibil, pînă la proba contrarie, să fi avut loc două întîlniri, la care să fi participat, separat, persoanele indicate. Interesant este faptul că nimeni nu a dezminţit desfăşurarea evenimentului relatat în ziarul „Tricolorul”. Ideea că gen. Vasile Milea căuta o soluţie la evenimentele care urmau să aibă loc este susţinută de o altă mărturie surprinzătoare, aparţinînd viceamiralului Constantin Iordache. Acesta arată că în ziua de 15 decembrie 1989, după-amiaza, la terminarea şedinţei Consiliului de Conducere al Ministerului Apărării Naţionale, a fost invitat să se întîlnească, la sediul ministerului, cu generalul Milea. După ce a petrecut mai multe ore în anticameră, în jurul orelor 20, a fost primit de ministru, care a cerut să-i prezinte situaţia din Marina Militară şi din oraşele Dobrogei. După 20-25 de minute de discuţii, întrevederea s-a terminat brusc, argumentul ministrului fiind următorul: „Îmi pare rău că nu putem sta mai mult de vorbă, dar trebuie să vină la mine tovarăşul Mazilu“. Eu, pentru că nu ştiam cine este acest Mazilu, l-am întrebat: „Cel care a scris Dreptul Maritim Internaţional?“. Mi-a răspuns: „Da, el este“. A apărut în uşă unul dintre aghiotanţi, care i-a raportat că tov. Mazilu se îndreaptă spre minister. În continuare, viceamiralul Constantin Iordache arată: „Nu ştiu ce a discutat Dumitru Mazilu cu generalul Milea. Se ştie că, după 22 decembrie, Dumitru Mazilu a fost una dintre personalităţile marcante ale noii conduceri de stat a României şi că la funeralile care i s-au făcut generalului Milea, în holul Academiei Militare din Bucureşti, cel care a rostit panegericul a fost tocmai Dumitru Mazilu”. Acelaşi amiral arată că a relatat acest episod membrilor Comisiei Parlamentare care cerceta evenimentele din decembrie 1989?: „Toţi s-au mirat că generalul Milea a avut această întîlnire cu Dumitru Mazilu, cel care, atunci, era considerat un dizident şi era pus pus sub urmărire”. În mai 1989 , din ordin al generalului Vasile Milea, are loc cea mai bizară rocadă de cadre din Armata Română, care nu a fost analizată de istoricii şi analiştii militari. Patru tineri ofiţeri, toţi, şefi de Stat Major ai unor divizii, sînt mutaţi, fără nici o justificare, astfel:
- Lt.col. Constantin Zeca, de la Constanţa, la Timişoara, asigurînd, prin cumul, şi funcţia de comandant al Diviziei 18 Mecanizate;
- Lt.col. Ion Cioară, de la Cluj, la Iaşi, asigurînd, prin cumul, şi funcţia de comandant al Diviziei 10 Mecanizate ;
- Mr. Viorel Cheptene, de la Iaşi, la Constanţa, la Divizia 9 Mecanizată, comandată de gen. George Popa;
- Mr. Eugen Bădălan, de la Brăila, la Oradea, la Divizia 11 Mecanizată, comandată de gen. Nicolae Şchiopu.
Este foarte probabil ca ministrul Apărării, avînd în vedere ceea ce urma să se întîmple, să-şi fi plasat, în zonele deosebit de sensibile, oameni de încredere. O altă variantă de luat în seamă ar consta în plasarea acestor ofiţeri în zone în care nu aveau rude, prieteni, pentru a exista garanţia executării ordinelor de executare a represiunii. Cert este că aceşti tineri ofiţeri – unii implicaţi în represiunea din perioada 16-22 decembrie, ordonată şi coordonată de Vasile Milea – imediat după evenimente, au avut ascensiuni spectaculoase. Din închisoare, Ion Coman se plîngea: „De 3 ani de zile sînt în zeghe de deţinut politic, pentru că nu pot să fiu de drept comun, iar alţii, care au fost acolo, au primit două, trei grade”.
Generalul Ion Hortopan
Col.(r) Nicolae Diaconescu – ofiţerul care, la Arad, în ziua de 21 decembrie 1989, a refuzat să execute ordinul dat de mr. Eugen Bădălan de a acţiona în forţă împotriva demonstranţilor – îşi aminteşte un eveniment, cel puţin ciudat, petrecut la începutul lunii decembrie 1989: cpt. Niculae Diaconescu, şeful de Stat Major al Şcolii de Ofiţeri în Rezervă din Lipova, a fost chemat în ziua de 6 decembrie 1989, la raportul generalului Ion Hortopan, comandantul Comandamentului Infanteriei şi Tancurilor (C.I.T.). A fost primit în biroul acestuia, generalul fiind îmbrăcat civil. În încăpere se mai aflau 3 persoane civile. La un moment dat, generalul a părăsit încăperea, căpitanul rămînînd singur cu acei civili, care au început să se intereseze de situaţia încadrării şi înzestrării şcolii, despre întreprinderile din zonă şi moralul locuitorilor. Cpt. Diaconescu a înţeles, în urma acestei discuţii, că acei cu care discuta făceau parte din structurile de contrainformaţii militare, sau de la misiuni speciale. La un moment dat, a fost întrebat dacă cunoaşte Timişoara. La răspunsul afirmativ al acestuia, dat fiind faptul că a lucrat în perioada 1971-1972 în această garnizoană, unul dintre civili i-a făcut următoarele precizări: „Ia să vă faceţi mai mult timp şi să vă mai duceţi în Timişoara, pe Calea Lipovei, pe Calea Girocului!”. A mai fost sfătuit: „Să cunoaşteţi bine totul, pentru că nişte elemente destabilizatoare intenţionează să ajungă la acţiuni necugetate; ştiţi ce s-a întîmplat în Polonia, ştiţi ce s-a întîmplat în cutare, sau cutare ţară vecină”. Mai tîrziu, după desfăşurarea evenimentelor, cpt. Niculae Diaconescu a înţeles că a fost planificat să acţioneze la Timişoara, dar, pe parcursul desfăşurării evenimentelor, cineva a renunţat la această hotărîre. Elevii din Lipova au fost trimişi, în data de 21 decembrie 1989, să acţioneze împotriva demonstranţilor din Arad. Interesant este faptul că nişte civili, în biroul unuia dintre comandaţii importanţi ai armatei, recomandă şefului de Stat Major al unei unităţi militare să execute recunoaşteri în două zone ale Municipiului Timişoara, unde, peste aproximativ două săptămîni, în noaptea de 17/18 decembrie 1989, s-au produs incidente soldate cu un mare număr de victime din rîndul demonstranţilor. Trebuie amintit faptul că generalul Ion Hortopan, împreună cu generalul Vasile Milea, a coordonat, în noaptea de 21/22 decembrie, distrugerea „baricadei de la Inter”, soldată cu 49 de morţi şi sute de răniţi. Surprinzător, generalul Ion Hortopan nu a fost avansat în grad şi funcţie de noile autorităţi, fiind trecut în rezervă, prin Decretul nr.137, din 24 februarie 1990, al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională. Niciodată nu va fi anchetat pentru implicarea în represiunea din decembrie 1989. A încetat din viaţă la 6 aprilie 2000, fiind înmormîntat cu onoruri militare.
Generalul Victor Atanasie Stănculescu
După „fuga” lui Nicolae Ceauşescu, omul momentului devine generalul Victor Atanasie Stănculescu. El nu a dat nici o lovitură de stat, cum sînt tentaţi să prezinte desfăşurarea evenimentelor unii istorici sau jurnalişti, ci a luat toate măsurile pentru respectarea planului privind înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu şi preluarea puterii de către gruparea agreată şi susţinută de Moscova. Nu putem fi aşa naivi, încît să credem că aceia care au planificat desfăşurarea evenimentelor au lăsat la voia întîmplării etapa cea mai importantă: preluarea puterii. Absolut întîmplător, generalul Victor Atanasie Stănculescu, din multiplele variante de acţiune pe care le avea la dispoziţie, a ales să predea puterea grupării Iliescu, considerîndu-l pe acesta cel mai viabil conducător posibil. Scenariul iniţial prevedea izbucnirea conflictului între Armată şi Securitate. În ziua de 21 decembrie 1989, ora 17, Radu Ioanid (întîmplător?) anunţa la „Radio Europa Liberă” că, în oraşele din vestul României, au fost semnalate ciocniri între Armată şi Securitate. Desigur, informaţia era falsă, dar ea prefigura desfăşurarea viitoare a evenimentelor. Generalul Victor Atanasie Stănculescu este cel care face posibilă izbucnirea conflictelor între Armată şi Securitate, în principal, prin emiterea Notei Telefonice nr. 39, în ziua de 22 decembrie 1989, ora 13,30. Deşi unii conducători militari cereau ca armata să rămînă în cazărmi, acesta ordonă ieşirea militarilor pentru paza şi apărarea unor obiective importante, la solicitarea noilor autorităţi, în curs de instalare. În această notă telefonică există o prevedere foarte interesantă: subunităţile care vor asigura paza acestor obiective „să nu tragă decît în situaţia în care sînt atacate de grupuri înarmate cu arme de foc”. Se impun cel puţin cîteva întrebări:
- Ce informaţii a avut generalul cînd a emis acest ordin? În nici una din intervenţiile sale ulterioare, acesta nu dă absolut nici un detaliu referitor la acest aspect.
- În nota telefonică nu se face nici o referire la componenţa grupurilor înarmate, lăsînd pe cei care executau misiunile de pază să-şi identifice inamicul, ceea ce este foarte grav.
- De ce această notă telefonică nu s-a prelucrat cu militarii plecaţi în astfel de misiuni? Nota, care cuprindea „Precizările în 14 puncte” a generalului Vasile Milea, a fost prelucrată în detaliu tuturor militarilor înainte de a părăsi cazărmile, aceştia fiind trimişi fiind să acţioneze împotriva demonstranţilor. Militarii care aveau misiunea să apere diferite obiective vor afla, mult după desfăşurarea evenimentelor, despre conţinutul acestei Note telefonice. Este evident că singurii din România care aveau armament şi muniţie la 22 decembrie 1989, în afara militarilor M.Ap.N., erau militarii aparţinînd Ministerului de Interne.
Tot din ordinul gen. Victor Atanasie Stănculescu, la Sibiu, lt.colonel Aurel Dragomir „se apără”, trăgînd cu toate categoriile de armament asupra Inspectoratului Judeţean al M.I. La ora 15, gen. Ştefan Guşă ordonă, din studioul TVR, ca Şcolile Militare din Sibiu şi celelalte unităţi militare din oraş să se retragă imediat în cazărmi şi „să nu mai tragă absolut nici un foc!”. Dar, Victor Atanasie Stănculescu ordonă continuarea atacurilor asupra obiectivelor aparţinînd M.I. Generalul trebuia să-şi îndeplinească misiunea astfel, instigatorii din televiziune nemaiavînd cu ce impresiona milioanele de români naivi. Pentru faptele sale, la 28 decembrie 1989, generalul este avansat la gradul de general colonel şi numit ministru al Economiei Naţionale, prin decrete semnate de către Ion Iliescu, preşedintele Consiliului Frontului Salvării Naţionale. La 15 octombrie 2008, a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru implicarea în represiunea de la Timişoara şi a fost degradat la gradul de soldat.
Generalul Mihai Chiţac
Generalul Mihai Chiţac a condus, în ziua de 18 decembrie 1989, represiunea în zona Catedralei din Timişoara, soldată cu 3 morţi şi 5 răniţi. În 22 decembrie, apare la Televiziune Română, devenită „liberă”, alături de Petre Roman şi gen. Gheorghe Voinea, comandantul Armatei I-a, avînd, între orele 14,00 şi 14,15, o intervenţie controversată. Cu această ocazie, după ce îi roagă pe comandanţi „să nu ordone represalii împotriva populaţiei”, cere tuturor militarilor din M.Ap.N. şi M.I. „să sprijine actuala orientare politică în ţara noastră” şi „să fie în măsură oricînd să dea o contralovitură, o ripostă hotărîtă acelora care ar încerca să zdruncine noua orientare politică, socialist democratică, în ţara noastră”. Din această intervenţie se observă cu uşurinţă că generalul habar nu avea ce se întîmpla în armată. Nici un general al Armatei Române nu şi-ar fi permis, la acel moment, să ordone executarea unor represalii împoriva populaţiei care manifesta în stradă. Generalul trebuia să arate că există, încă, forţe devotate lui Nicolae Ceauşescu. La fel ca gen. Nicolae Militaru, care ordona oprirea măcelului! Măcel care nu a existat decît în mintea lui! Se pregătea terenul pentru apariţia temuţilor şi invizibililor terorişti, care „trag din toate poziţiile” împotriva oricui, dar nu şi împotriva noilor conducători! Foarte important este faptul că generalul Chiţac cunoştea noua orientare politică a ţării, care era în totală contradicţie cu ce ceea ce scanadau tinerii în stradă: „Fără comunişti!”. Gen. Mihai Chiţac, urmare a acestor acţiuni controversate, la data de 28 decembrie 1989, este avansat la gradul de general colonel şi numit în funcţia de ministru de Interne, prin decrete semnate de Ion Iliescu, preşedintele Consiliului Frontului Salvării Naţionale. La 15 octombrie 2008, a fost condamnat la 15 ani de închisoare şi degradat la gradul de soldat. A decedat la 1 noiembrie 2010. Sursa Tricolorul




                                                      Colonel (r) Remus MACOVEI

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu