Rusia este conştientă că între România şi Statele Unite ale Americii există o cooperare strânsă, atât la nivel politic, cât şi militar. Moscova ia
în considerare şi relaţiile speciale stabilite între Chişinău şi Bucureşti.
Toate acestea limitează capacitatea de interacţiune politică ruso-română, este
de părere Dmitri Trenin, director al Carnegie Moscow Center şi membru al
Consiliului rus pentru Afaceri Internaţionale.
Putem vorbi de o
împăcare istorică a Rusiei cu unele ţări est-europene?
Timp de 25 de ani
s-au făcut multe eforturi diplomatice pentru reconcilierea istorică dintre Moscova
şi statele din Europa Centrală şi de Est. Încă pe timpul lui Mihail Gorbaciov
au fost condamnate intervenţiile sovietice în Ungaria şi Cehoslovacia. Decizia
de condamnare rămâne neschimbată. Relaţiile Federaţiei Ruse cu Republica Cehă,
Slovacia şi Ungaria se dezvoltă în mod activ – mai ales în domeniul economiei
şi al turismului. În opinia mea, reconcilierea cu aceste ţări s-a realizat cu
adevărat.
Totuşi, rămâne o
problemă sensibilă: relaţiile ruso-poloneze – un balast incomod nu doar în
timpul Războiului Rece, dar şi după. Cu toate acestea, procesul de reconciliere
istorică între Rusia şi Polonia a fost „lansat” în 2009, la iniţiativa lui
Vladimir Putin. Premierul rus a publicat atunci un articol despre importanţa
unor noi relaţii ruso-poloneze, apărut în Gazeta Wyborcza. După care a
participat la ceremonia de la Gdansk (care a marcat 70 de ani de la începerea,
acolo, a celui de-Al Doilea Război Mondial – n. red.), unde a discutat cu
premierul Tusk perspectivele unor noi relaţii ruso-poloneze.
Ulterior, Putin îl
invită pe Tusk la Katyn, unde oficialul rus nu numai că a îngenunchiat în faţa
memorialului ridicat în cinstea ostaşilor masacraţi, dar a şi condamnat crimele
în masă ale regimului stalinist. De asemenea, Putin a ordonat desfăşurarea unei
anchete cât mai transparente a accidentului de avion în urma căruia şi-au
pierdut viaţa preşedintele şi delegaţia Poloniei. În această perioadă au
existat o mulţime de contacte la nivel de preşedinţi şi prim-miniştri sau al
ministerelor de Externe; concomitent lucra şi comisia bilaterală privind
„problemele spinoase” şi exista un dialog între formatorii de opinie.
O importanţă
deosebită a avut vizita istorică din 2012 în Polonia a Patriarhului Moscovei şi
a Întregii Rusii, Kiril; precum şi reconcilirea Bisericii Ortodoxe Ruse cu
Episcopia Catolică Poloneză. A fost realizat formatul tripartit al miniştrilor
de Externe din Rusia, Polonia şi Germania. A fost facilitat regimul de vize
pentru locuitorii din regiunea Kaliningrad care doresc să călătorească în regiunile
poloneze de la frontieră. În ciuda progreselor înregistrate, procesul de
reconciliere ruso-poloneză rămâne destul de dificil, în mare parte din cauza
luptei partidelor politice din Polonia, unde liberalii – pro-europeni, care
pledează pentru reconciliere – au de înfruntat forţele naţional-conservatoare.
Cum se vede România în acest peisaj? Iar face
notă discordantă?
În acest context,
România iese în evidenţă. În primul rând, datorită faptului că între România şi
Rusia nu există relaţii economice strânse, cum există între Rusia şi Ungaria,
Cehia sau Slovacia. În al doilea rând, pentru că nu există probleme spinoase precum
în povestea ruso-poloneză. De exemplu, dosarul Basarabiei nu poate fi comparat
cu divizările Poloniei.
România comunistă
„asculta” de Moscova într-o măsură mult mai mică decât Cehoslovacia şi Ungaria.
În al treilea rând, Moscova crede că în România există forţe influente care
doresc să alipească Republica Moldova, iar această situaţie are implicaţii
majore asupra Transnistriei, majoritar slavă şi protejată de Rusia.
Moscova nu are astfel
de probleme cu niciun stat din Europa Centrală şi de Est. Din păcate, trebuie
să recunoaştem că legăturile umane dintre cetăţenii României şi Rusiei sunt
mult mai slabe decât relaţiile stabilite între ruşi şi locuitorii din statele
Europei Centrale şi de Sud-Est – exceptându-i, probabil, pe albanezi şi
kosovari.
Ce ar avea de câştigat Bucureştiul dintr-o proprie resetare cu Moscova?
Dar Rusia, ce ar putea dori să câştige? Şi ce concesii ar avea de făcut?
România şi Rusia sunt state riverane ale
Mării Negre, iar vecinilor le stă bine să coopereze – dar acestea sunt simple
generalizări. Nu cred că Rusia şi-a propus un scop anume legat de România, cu
atât mai puţin realizarea unei strategii anume. Spre deosebire de Uniunea
Sovietică, Federaţia Rusă nu are interese geopolitice în Europa de Sud-Est.
În termeni generali, actuala
politică externă a Rusiei este mai mult o politică economică externă. Motorul
apropierii este interesul economic reciproc. Este bine când interesul există,
dar acesta este practic imposibil de inventat. Cred că cele două state au
interese economice comune, iar guvernele ar trebui să le sprijine. De exemplu,
agenţiile de turism din România ar putea fi mai active pe piaţa rusească. Între
cele două ţări există şi perspective de cooperare energetică mult mai strânsă.
Partea rusă este
conştientă că între România şi Statele Unite există o cooperare mult mai
strânsă, atât la nivel politic, cât şi militar. Moscova ia în considerare şi
relaţiile speciale stabilite între Chişinău şi Bucureşti. Toate acestea
limitează capacitatea de interacţiune politică ruso-română.
Acum mi-e greu să-mi
imaginez un „schimb de concesii” între Rusia şi România. În acelaşi timp,
diferendele reale între cele două părţi pot stimula dialogul, care ar putea
începe la nivelul experţilor, cu scopul de a găsi elementele comune care ar
deschide calea cooperării politice, inclusiv în materie de securitate şi
prevenirea conflictelor.
Institutele
competente din Moscova şi Bucureşti au acces la structurile de conducere din
propriile state. Astfel ar putea fi declanşat procesul reconcilierii. De
exemplu, în Rusia, o astfel de instituţie ar putea fi Consiliul Rus pentru
Afaceri Internaţionale, condus de către fostul ministru de Externe Igor Ivanov.
De Adervarul.ro
N.N. Dmitri Trenin este Director al Carnegie Moscow Center
şi membru al Consiliului rus pentru Afaceri Internaţionale.
C.L.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu