vineri, 13 iunie 2014

Campionatul Mondial 2014. Azi avem un super meci, Spania – Olanda (ora 22:00)

 Spania și Olanda reeditează în prima lor partidă de la CM 2014 din Brazilia finala ediției precedente a Campionatului Mondial, cea din Africa de Sud. Un prilej de revanșă pentru batavi, dar și o miză uriașă pentru cele două formații. Meciul va fi transmis live de TVR 1.
    Campioana și vicecampioana lumii trebuie să evite clasarea pe locul al doilea în grupă, pentru a nu întâlni în optimi Brazilia, gazda competiției din acest an, care, cel mai probabil îşi va câştiga grupa. De aceea, întâlnirea din această seară de la Salvador de Bahia ar putea să treacă peste obișnuita tatonare dintr-o partidă obișnuită de debut la un turneu final.
    Spania a păstrat nu mai puțin de 16 jucători din lotul care a cucerit titlul mondial în urmă cu 4 ani, în vreme ce Olanda mai are doar șase dintre finaliștii din Africa de Sud. Vorm, De Jong, Sneijder, Kuyt, Van Persie și Huntelaar sunt jucătorii care n-au uitat dramatica înfrângere din finala sud-africană.
       Va fi cea de-a 11-a dispută directă dintre cele două formații și în precedentele zece avantajul statistic e minim de partea ibericilor. Aceștia au 5 succese, față de patru ale adversarilor, o singură partidă încheindu-se la egalitate.
     Pentru Luis van Gaal, meciul nu e un război, astfel că tehnicianul olandez a anunțat cu o zi înainte de meci, la conferința de presă, formula de start. Tehnicianul a confirmat echipa: Cillessen - Janmaat, Vlaar, De Vrij, Martins Indi, Blind - De Guzman, Sneijder, De Jong - Robben, Van Persie.
      Un sistem cu trei fundași centrali inspirat de Italia, care a reușit două remize, 1-1 și 0-0 cu Spania, cu trei stoperi, la Euro și la Cupa Confederațiilor.
     Vicente Del Bosque nu a lăsat să se vadă deocamdată perechea din centrul defensive, acolo unde sigur de postul său e doar Sergio Ramos. Ar putea să facă pereche cu Javi Martinez, care joacă închizător la Bayern, ceea ce ar reprezenta o surpriză pentru adversari, dar și un aport ofensiv suplimentar, sau cu Pique, mai puțin mobil, dar mai sigur în jocul aerian.
Echipa probabila a Spaniei
Spania: Casillas – Azpilicueta, S. Ramos, J. Martinez, Jordi Alba – Xabi Alonso, Busquets – Pedro, Xavi, Iniesta – Diego Costa. Antrenor: Vicente Del Bosque.

                                                                    Cristi SOMESAN


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu