Preşedintele Traian Băsescu susţine că nu a luat bani sau
alte bunuri de la sau în numele lui Bercea Mondial pentru a interveni pentru
reducerea pedepsei acestuia sau pentru graţiere. Mai mult, şeful statului nu
crede că fratele său Mircea ar fi spus că i-ar fi dat bani.
La o zi de la
arestarea preventivă a fratelui său, preşedintele Traian Băsescu a precizat că
nu a primit bani pentru a interveni în instanţă în favoarea lui Bercea Mondial
sau pentru graţiere.
„Nu cred că fratele meu ar putea să facă o astfel de
afirmaţie( că i-a dat bani -n.n.) pentru că nu este adevărat. Nu am primit
niciun ban şi niciun bun de la sau în numele lui Sandu Anghel, zis Bercea
Mondial, nici pentru vreo intervenţie de
reducere a pedepsei în instanţă şi nici pentru vreo graţiere. Întocmai cum nu
am primit niciodată niciun ban şi niciun bun de la nimeni pentru a interveni în
vreun fel în dosare sau pentru vreo graţiere”, a precizat Băsescu, pentru
Realitatea TV.
În privinţa „înrudirii” fratelui său cu familia lui Bercea
Mondial, căruia i-a botezat o nepoată, şeful statului spune că, dacă ar fi
aflat dinainte, i-ar fi spus „să nu intre în acest anturaj”.
„ Am aflat din presă că fratele meu, Mircea Băsescu, a
botezat o nepoată a lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial. Ce mai era să fac
după botez? Este major. Dacă ştiam dinainte, i-aş fi spus să nu intre în acest
anturaj”, a spus preşedintele. El adaugă că, imediat ce Mircea Băsescu i-a spus
că e şantajat, i-a cerut să reclame acest lucru instituţiilor statului. „Eu nu puteam să merg să fac un denunţ de
şantaj în numele lui, dar, repet, i-am cerut să meargă imediat să informeze
instituţiile statului”, precizează Băsescu, întrebat de ce nu a făcut el însuşi
publică această situaţie atunci când a aflat de ea.
Mircea Băsescu a fost arestat preventiv 30 de zile în
dosarul în care este acuzat că ar fi primit 250.000 de euro de la Florin Anghel
pentru ca, în urma intervenţiei sale la judecători, Bercea Mondial să scape de
închisoare. Decizia instanţei luată vineri seară nu este definitivă şi a fost
contestată la Curtea de Apel Bucureşti, însă ea este excutorie, astfel că
Mircea Băsescu va fi încarcerat. În referatul cu propunerea de arestare
procurori susţin că Mircea Băsescu s-a folosit de calitatea sa de frate al
preşedintelui pentru a face trafic de influenţă.Gândul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu