Pentru unii, Cupa Mondială este un prilej de stabilire a
unor reguli clare în familie. Un britanic a încheiat un contract cu soția pe durata turneului final.
Iată cele zece clauze incluse în bizarul document redactat:
1. Din 12 iunie până
pe 13 iulie 2014, televizorul este al meu. Tot timpul!
2. Când joacă Anglia, este un eveniment care durează TOATĂ
ZIUA.
3. Trecerea prin faţa televizotului este strict interzisă.
4. Reluările golurilor sunt foarte importante. Nu contează
că le-am văzut deja. Vreau să le văd din nou.
5. Frigiderul trebuie umplut cu bere şi cidru non stop.
6. Dacă/Când Anglia pierde, nu vreau să te aud că îmi spui:
“E doar un joc”, “Treci peste asta”, “Vor câştiga data viitoare”.
7. Dragostea şi afecţiunea trebuie să aştepte până la pauză
sau până la finalul meciurilor.
8. Orice eveniment care ar putea apărea în timpul
Mondialului trebuie discutat înainte.
9. Nu mă întreba ce este ofsaidul.
10. Dacă auzi că te strig, să fii pregătită să: îmi aduci
ceva de băut, îmi aduci ceva de mâncare, aduci baterii pentru telecomandă.
P.S. Anglia, care are în palmares un sigur titlu mondial,
cucerit în urmă cu aproape o jumătate de secol, pe teren propriu, va evolua în
Grupa D la turneul final din Brazilia.
Echipa antrenată de Roy Hodgson va avea o misiune dificilă,
urmând să întâlnească Italia în primul meci.
Cristi S.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu