1797 - A încetat din viaţă poetul Ienăchiţă Văcărescu (n.
1740). A fost, de asemenea, diplomat, precum şi istoric
1859 - Domnitorul Alexandru Ioan Cuza înfiinţează Oficiul de
Statistică, una dintre primele instituţii publice create după Unirea
Principatelor
1882 - S-a născut matematicianul Traian Lalescu, autorul
primei lucrări importante de sinteză în acest domeniu din literatura
ştiinţifică universală, unul dintre fondatorii teoriei ecuaţiilor integrale.
(m. 1929)
1884 - S-a născut pictorul şi sculptorul Amedeo Modigliani
(m. 24 ian, 1920, Paris)
1904 - S-a născut poetul Pablo Neruda, laureat al Premiului
Nobel în anul 1971 (m. 23 sep, 1973)
1909 - S-a născut filosoful Constantin Noica
("Sentimentul românesc al fiinţei", "Creaţie şi frumos în
rostirea românească", "Devenirea întru fiinţă, vol. I: Incercarea
asupra filozofiei tradiţionale"; "vol. II: Tratat de ontologie")
(m. decembrie 1987)
1933 - S-a născut
scriitorul Alexandru Ivasiuc. (m. 4 martie 1977)
1999 - A murit prozatorul şi eseistul Mircea Nedelciu,
considerat a fi unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai curentului
optzecist şi ai postmodernismului în literatura română. ("Aventuri într-o
curte interioară", "Şi ieri va fi o zi", "Zmeura de
câmpie") (n. noiembrie 1950)
I.I.D.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu