marți, 9 septembrie 2014

Burse de cercetare şi formare postuniversitară şi postdoctorală „Nicolae Iorga" la IRC Veneția

Agenţia de Credite şi Burse de Studii a anunţat lansarea programului de burse de cercetare şi formare postuniversitară şi postdoctorală „Nicolae Iorga" la Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția pentru anul universitar 2014-2015. Bursele se acordă în domeniile istorie şi ştiinţe sociale, arheologie, arhivistică, biblioteconomie, filologie clasică şi modernă, istoria artei şi arhitectură, literatură şi studii literare, arte, ştiinţe economice şi ştiinţe exacte, pentru o perioadă de minimum două luni consecutive şi maximum doi ani universitari consecutivi.
Pot participa la concurs cetăţenii români cu domiciliul stabil în România, care provin din instituţii de învăţământ acreditate (în condițiile prevăzute de Regulament), au cunoștințele lingvistice necesare și pot face dovada obţinerii acceptului de coordonare a proiectului pe durata stagiului de cercetare/formare, din partea unui profesor român /profesor din Italia specialist în domeniul în care se solicită bursa.
Termenul limită de depunere a candidaturilor este 30 septembrie 2014.


                                                                                                GDL

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu