Noua echipă include
şapte vicepreşedinţi şi, pentru prima oară, un prim-vicepreşedinte care va fi
"mâna dreaptă" a preşedintelui Executivului european, luxemburghezul
Jean Claude-Juncker. Nouă dintre cei 28 de membri ai Comisiei sunt femei, iar
dintre acestea trei sunt vicepreşedinţi.
Cei şapte vicepreşedinţi vor conduce şi vor coordona
activitatea unui număr de comisari, în cadrul unor grupuri a căror componenţă
se poate schimba în funcţie de obiectivele şi de aplicarea treptată a noilor
priorităţi stabilite de noul preşedinte al Comisiei Europene. Aceste echipe
reflectă priorităţile politice, printre care locuri de muncă, creştere, investiţii
şi competitivitate, piaţa unică digitală sau uniunea energiei.
Astfel, olandezul Frans Timmermans a fost desemnat
prim-vicepreşedinte responsabil cu Reglementarea, Relaţiile
Interinstituţionale, Statul de drept şi Carta Drepturilor Fundamentale.
Italianca Federica Mogherini va fi vicepreşedinte şi Înalt
Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, în timp ce
candidata desemnată de Bulgaria, Kristalina Gheorghieva, va fi vicepreşedinte
pentru Buget şi Resurse Umane.
Estonul Andrus Ansip va fi vicepreşedinte pentru Piaţa Unică
Digitală, lituanianul Valdis Dombrovskis va fi vicepreşedinte pentru Euro şi
Dialog Social, candidata Sloveniei, Alenka Bratušek, va fi vicepreşedinte
pentru Uniunea Energetică, iar finlandezul Jyrki Katainen va deţine postul de
vicepreşedinte pentru Locuri de muncă, Creştere, Investiţii şi Competitivitate.
Francezul Pierre Moscovici a fost numit comisar european
pentru Afaceri Economice, Taxare şi Uniunea Vamală, britanicul Jonathan Hill a
primit portofoliul Serviciilor Financiare, Stabilităţii Financiare şi Pieţelor
de Capital, iar germanul Gunther Oettinger se va ocupa de Economia digitală şi
Societate.
Comisarul desemnat de Spania, Miguel Arias Cañete, va fi
responsabil cu Acţiunea Climatică şi Energia, suedeza Cecilia Malmström va fi
responsabilă de Comerţ, iar daneza Margrethe Vestager se va ocupa de
Concurenţă.
Pe de altă parte, irlandezul Phil Hogan va ocupa portofoliul
Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, iar candidata Belgiei, Marianne Thyssen, se
va ocupa de Muncă şi Afaceri Sociale. Austriacul Johannes Hahn va deţine
portofoliul Politicii Europene de Vecinătate şi Negocieri pentru Extindere, în
timp ce candidata Poloniei Elżbieta Bieńkowska va fi responsabilă cu Piaţa
Internă, Industria, Antreprenoriatul şi IMM-uri.
Portofoliul Migraţiei şi Afacerilor Interne va fi ocupat de
grecul Dimitris Avramopoulos, cel al Sănătăţii şi Siguranţei Alimentare va fi
deţinut de lituanianul Vytenis Andriukaitis. Croatul Neven Mimica va fi
responsabil de Cooperare Internaţională şi Dezvoltare, iar candidata Cehiei,
Věra Jourová, se va ocupa de Justiţie, Consumatori şi Egalitatea de Gen.
Candidatul Ciprului, Christos Stylianides, va fi comisar
pentru Ajutor Umanitar şi Managementul situaţiilor de criză, cel al Maltei,
Karmenu Vella, va fi responsabil de Mediu, Afaceri Maritime şi Pescuit, iar cel
al Slovaciei se va ocupa de Transporturi şi Spaţiu.
Comisarul desemnat de
Ungaria, Tibor Navracsics, va ocupa portofoliul Educaţiei, Culturii,
Tineretului şi Cetăţeniei, în timp ce portughezul Carlos Moedas va fi
responsabil de Cercetare, Ştiinţă şi Inovaţie.
Pentru prima oară, un comisar (prim-vicepreşedintele Frans
Timmermans) se va ocupa în special de îmbunătăţirea legislaţiei, pentru a
garanta că orice propunere a Comisiei Europene este într-adevăr necesară şi că
obiectivele vizate sunt îndeplinite de statele membre. De asemenea,
prim-vicepreşedintele se va asigura că toate activităţile Comisiei sunt în
conformitate cu Carta drepturilor fundamentale şi statul de drept.
Pe de altă parte, noul portofoliu pentru Piaţă Internă,
Industrie, Antreprenoriat şi IMM-uri (condus de poloneza Elzbieta Bieńkowska)
face pentru prima oară referire la întreprinderile mici şi mijlocii, problema
economiei europene.
Portofoliul pentru Politica de Vecinătate şi negocieri în
vederea extinderii (sub responsabilitatea austriacului Johannes Hahn) pune
accent asupra continuării negocierilor de aderare la UE, în pofida faptului că
noul preşedinte al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat că în
mandatul său nu va avea loc o nouă extindere.
Noul portofoliu pentru Afaceri Economice şi Financiare,
Impozitare şi Uniune Vamală, aflat în reponsabilitatea francezului Pierre
Moscovici, va garanta că politica de impozitare şi politica uniunii vamale
devin parte integrantă a uniunii economice şi monetare.
Portofoliul pentru Migraţie şi Afaceri Interne, deţinut de
Dimitris Avramopoulos, are în vedere consolidarea politicilor care luptă
împotriva imigraţiei clandestine.
Noua Comisie Europeană urmează să fie votată de Parlamentul
European în sesiunea plenară din octombrie, pentru a prelua din 1 noiembrie
mandatul de la actuala echipă condusă de Jose Manuel Barroso.
C.L.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu