Magistrații
Tribunalului București au decis că
alegerea lui Klaus Iohannis în funcția
de președinte al PNL nu a fost făcută
conform legii. De asemenea, judecătorii au decis și
că întreaga conducere a partidului aleasă la congresul de la sfârșitul lunii iunie nu a fost aleasă potrivit
legii.
Potrivit Realitatea TV, motivul principal al contestației, formulată de primarul PNL Pucioasa,
Danuț Badea, se referă la faptul că
Iohnnis nu are vechimea necesară pentru a fi președintele
partidului. Prezidențiabilul ar fi
primit o derogare pentru acest lucru, însă judecătorii au ignorat-o.
„Din consultarea pe internet a Biroului Politic Municipal
Sibiu şi a Biroului Judeţean Sibiu nu reiese faptul că domnul Iohannis este
membru, mai ales că primarul de municipiu face parte de drept din aceste
organisme. (...) Statutul PNL nu face derogări de vechime pe numirea pe
funcţii, ci numai pe candidaturi (...).
Ştim bine că domnul Iohannis şi-a dat demisia la un moment
dat din funcţia de prim-vicepreşedinte al partidului, funcţie pe care a
obţinut-o la congresul partidului şi pe listă. Dându-şi demisia nu mai făcea
parte din Biroul Politic Central sau din Delegaţia Permanentă, nu putea să
ocupe nici locul altuia. Nefiind prim-vicepreşedinte nu putea fi nici membru,
că ar fi însemnat o structură mai mare care însemna modificare de statut şi în
acest fel nu putea să fie şi numit pe funcţia de preşedinte interimar. Aşa că
toate acţiunile, demersurile sale, actele juridice statutare pe care le-a
elaborat în această perioadă, inclusiv convocarea congresului, spun eu, că sunt
nevalabile”, a declarat Dănuț Bădău, în
momentul depunerii contestației,
potrivit stiripesurse.ro.
C.L.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu