Deşi atunci când suntem aşezaţi confortabil în fotoliul
preferat lumea pare stabilă, iar Pământul cu atât mai mult, în realitatea
Planeta Albastră se deplasează cu viteze uimitoare prin spaţiul cosmic. Terra are de parcurs o distanţă orbitală
(în jurul Soarelui) de circa 940 de milioane de kilometri între ziua ta de
naştere de anul ăsta şi cea de anul viitor.
Ca să ajungă la
timp în aproximativ acelaşi loc în spaţiu (raportându-ne strict la poziţia pe
orbită faţă de Soare) - va călători cu 108.000 km/h (timp de
8.766 ore). Uimitor, nu?
Dar Pământul se
mişcă şi în jurul propriei axe. Oriunde s-ar aflat fotoliul tău pe glob, în 24
de ore va călători (odată cu rotaţia planetei în jurul propriei axe) circa 40.000 km . Pentru asta tu şi fotoliul tău vă veţi
deplasa cu circa 1.700
km/h .
Una peste alta,
dacă nu ţi-ai dat seama până acum, te afli într-o cursă nebună prin spaţiul
cosmic încă de când te-ai născut. Şi ar mai fi ceva de adăugat...
Sistemul nostru
solar se învârte, la rându-i, în jurul centrului galaxiei noastre, Calea
Lactee, cu o viteză de aproximativ 220 km/s (971.999.9 km/h).
Dar cu ce viteză se deplasează Terra prin Univers?
Există un sistem
de referinţă la care să se raporteze toate componentele Universului? Un
răspuns posibil a fost oferit de satelitul COBE (Cosmic Background Explorer) în
1989. Universul este "îmbibat" de radiaţia cosmică de fond, care a
apărut după Big Bang. Satelitul a efectuat măsurători, raportând mişcarea
Pământului tocmai la radiaţia cosmică de fond. Rezultatul măsurătorilor a fost
acela că Pământul se deplasează cu viteza de aproximativ 390 km/s (~1.404.000
km/h!!!).
Ne-am lămurit un pic cu deplasarea Pământului prin spaţiul
cosmic, deşi, sub aspect practic, nu ne prea interesează, pentru că nu simţim
niciuna din deplasările prin spaţiu al acestuia.
Pentru a ne întoarce la întrebarea din titlul articolului:
dacă Pământul se mişcă atât de repede prin spaţiu, nu ar fi normal ca, în
direcţia de deplasare, să vedem cum atmosfera se turteşte, iar în spate să
vedem cu atmosfera se risipeşte în spaţiu?
E clar că nu se întâmplă aşa, pentru că observăm zilnic,
când ne trezim dimineaţa, că încă putem respira, semn că atmosfera a reuşit să
treacă cu bine peste noapte.
Care-i misterul
de atmosfera urmează Pământul prin spaţiu, fără a suferi mari pierderi?
(citiţi şi
această dezbatere privind pierderile de atmosferă terestră)
1. Nu există
forţă de frecare în spaţiu. Spaţiul
cosmic este, în cea mai mare parte, gol; aşadar, nu este nimic care să opună
rezistenţă mişcării prin spaţiu a atmosferei terestre.
2. Pământul
exercită o forţă de gravitaţie asupra atmosferei.
3. Pământul se
învârte repede în jurul propriei axe. Ca într-o centrifugă, există tendinţa ca
atmosfera, care este "cuplată" la un obiect care se mişcă în jurul
propriei axe, să se îndepărteze de Pământ. Dar forţa gravitaţională este mai
puternică (de circa 300 de ori decât cea centrifugă).
4. Deşi Pământul
se învârte, atmosfera se învârte cu acesta, aplicându-se legea conservării
momentului cinetic. Articol preluat
de la: http://www.scientia.ro/univers/sistemul-solar/6753-de-ce-nu-si-pierde-pamantul-atmosfera-in-drumul-sau-vijelios-prin-spatiu.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu