marți, 29 septembrie 2015

Ziua Mondială a Inimii

Ziua Mondială a Inimii a fost sărbătorită pentru prima dată în anul 2000, cu scopul de a informa populaţia din întreaga lume cu privire la principala cauză de deces, şi anume: bolile cardiovasculare.

La nivel mondial, anual se înregistrează 17,3 milioane de decese, iar acest număr este în continuă creştere. Până în 2030, dacă nu se vor adopta măsuri imediate, se aşteaptă ca 23 de milioane de oameni să moară an de an, din cauza afecţiunilor cardiovasculare.

În fiecare an, 29 septembrie marchează Ziua Mondială a Inimii, eveniment organizat la nivel internaţional de World Heart Organization şi care doreşte să contribuie la creşterea gradului de conştientizare a populaţiei globului asupra factorilor de risc ce duc la apariţia bolilor cardiovasculare şi să determine treptat o schimbare în atitudinea oamenilor faţă de problema adoptării unui stil de viaţă sănătos.

În România, evenimentul este organizat de către Fundaţia Română a Inimii în parteneriat cu Societatea Română de Cardiologie, deoarece, începând cu anul 2005, aceasta din urmă este membră cu drepturi depline a World Heart Federation.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu