miercuri, 24 februarie 2016

Întoarcerea rătăcitorului


(Poem baladesc în trei acte)

          Personajele:
            Samuel, 70 de ani, tatăl lui Daniel şi Beniamin
            Naomi, 50 de ani, soţia lui Samuel şi mama flăcăilor
            Daniel, ca la 30 de ani
            Beniamin rătăcitorul, 21 de ani
            Sara, iubita lui Beniamin, 18 ani
            Iosif, fost ortac de petreceri al lui Beniamin, 35 de ani
            Ethan, slujitorul lui Samuel şi omul de încredere al lui Daniel


Actul I
(Jalea lui Samuel)
            O cameră aproape goală din marea casă a lui Samuel, cu doar un pat, o masă şi două scaune.
Scena 1
Samuel
(de unul singur şi în genunchi la marginea patului)

Beniamin, fiu preaiubit,
la grea-ncercare mi-ai supus
bătrânul trup şi sufletul deodată,
nu pentru banii ce i-ai vrut
ca parte din cuprinsul nost,
ci pentru c-ai fugit de parcă
un rău părinte aş fi fost.
Ai, fiule, a-mi reproşa
teama din dragostea fără hotar?
Atuncea da, merit să-mi spui
c-am fost un tată zuliar...
Căci te-am iubit ca un nebun
mai înainte de născare –
iubeam cu patimă chiar gândul
că mă voi plini ca om
cu tine şi a ta îndivinare.

(Se roagă.)
Preabunule Tată ceresc,
întâi de toate Te-aş ruga
să-mi ierţi sminteala că-n iubire
eu pe mezinu-ndivinat
l-am aşezat mai sus de Tine
şi-n acest chip necugetat
(om sunt, la carul inimii-njugat)
eu şi pe primul meu născut
de dreptul lui l-acelaşi sentiment
niţel l-am păgubit.
Deşi nu pot fi acuzat
de făţărie părintească
(sunt tot ce am mai scump,
dar neidentici în carate),
dup-a mezinului plecare
fără vreun semn din lumea mare,
amarnic mă munceşte gândul
la cele trei grele păcate:
Divinizarea fiului rătăcitor
la sacrilegiu m-a condus
şi la uşoara-nstrăinare
de Dani, primul meu fecior.
Tocmai de-aceea Te implor,
Atotputernice Părinte,
să-ndrepţi ce eu nepriceputul
vrând peste fire-am înstrâmbat
şi să le faci mai bine ca-nainte:
Adu-l acasă pe mezin
- Beniaminul rătăcit –
şi eu mă leg prin jurământ
să-mi schimb purtarea de smintit,
iubindu-mi fiii-n mod egal
cum drept de la natură este,
iar dragostea şi crezu-n Tine
să fie-n viaţă-mi un regal!


Scena 2
Intră Naomi, o femeie trupeşă şi frumoasă, care se opreşte lângă uşă şi-l priveşte cu milă pe îngenuncheat. El o aude, se ridică greoi, apoi – cu paşi târşâiţi – se-ndreaptă spre masă, unde se prăbuşeşte pe unul din scaune cu capul în mâini. Naomi se apropie de el continuând să-l privească ţintă, îi mângâie cu duioşie capul plecat şi se aşază cu un oftat repede înăbuşit pe celălalt scaun.

Naomi
Iubite soţ, de-afară eu
te-am auzit, cum mai mereu
te-aud în nopţi plângând
şi aducându-ţi aspre imputări
pentr-acel bine ce l-ai vrut
prin inima întredeschisă
spre-o dragoste atotumană:
Ba c-ai greşit mergând pe calea
de mintea inimii aleasă,
ba că mezinul plin de bani
a şters-o pe furiş de-acasă,
iar tu azi crezi c-o să le-ndrepţi
dorind de toate să dai seamă...

Samuel
(geme sfârşit)
Sunt vinovat!

Naomi
(cu patimă)
Dar nu atât
Ca vina greu păcat să-l faci!
N-ajunge multa suferinţă
(cu boli nutrită, bătrâneţe, moarte),
ce pas cu pas îl însoţeşte
pe om, din leagăn pân’ la groapă,
e necesar şi-un spor cu culpe inventate
ca traiul scurt să-l facem perpetuă căinţă?

Avem vreo vină că ne naştem
marcaţi de-adamicul păcat
şi că ne zbatem soarta să-mbunăm
printr-o iubire fără de rabat?

Eşti egoist de crezi că ce se-ntâmplă,
ca mamă şi soţie nu mă doare –
un trist fiu ici, altul departe,
iar tu de-abia stând pe picioare.

Exemplul biblicului Iov
îndemn să-ţi fie şi tărie:
Cum ziua vine după noapte,
tot astfel după rău bine-o să vie!...

Samuel
(uşor înviorat)
Vorbeşti de Iov, acest simbol
al încercării peste fire –
el un colos, eu un pigmeu
în a credinţei neclintire.

Fiind un muritor plăpând
la trup şi suflet deodată,
dorinţa mea cea mai fierbinte
e toţi să fim iar laolaltă.

Când fiu-l voi vedea acasă
şi armonia regăsită,
simt c-o să fiu cel care-am fost –
iubire de doruri rănită...

Tocmai de-aceea pe Ethan
- nu servitor, ci prieten bun –
eu l-am trimis azi la oraş
cu-acest mesaj pentru băiat:
„Atât de mult m-am zbuciumat
întoarcerea ta aşteptând,
că-s doar o umbră printre vii.
Spre-ai tăi aleargă, nu mai sta,
altminteri întâlnirea noastră
nu-i cu putinţă-n viaţa asta...”

Aştept acuma, draga mea,
al lui Ethan cuvânt s-aud,
şi deie bunul Dumnezeu
el să nu fie unul crud.

Naomi
(luând mâna slăbită a lui Samuel între palmele ei)
O, suflet mai de preţ ca preţuirea,
din bunătate plămădit!
Ştiam nu doar că-ţi dai silinţa
să dai de fiul nostru rătăcit,
dar – neputând să-i frângi ţicneala
şi-acasă să-l aduci –
prin negustorul David
cu bani l-ai ajutat,
ca faţă el să facă
belelelor ce le-a cătat.
(Se opreşte ca să tragă cu urechea la zgomotul din curte.)
S-a-ntors Ethan, aşa că-ndată
mai multe despre Ben vom şti:
Pe unde doarme,
cum se simte
şi când spre casă va porni...

Scena 3
Intră Ethan, un bărbat îndesat, de vârstă mijlocie şi cu privirea piezişă.
Samuel
(ridicându-se de pe scaun)
Ce veşti aduci, dragă Ethan,
despre sărmanul meu băiat?
Căci faţa şi privirea ta
nu-mi spun nimic din ce-ai aflat...

Ethan
(cu faţa puţin întoarsă şi privirea lunecătoare)
Stăpâne, -n zeci de ani
de când îţi aparţin
şi necurmat m-am străduit
cu tot ce am să te slujesc,
avut-ai vreun motiv să fii
de zelul meu nemulţumit?

Naomi
(aparte)
Vulpoiul ăsta de Ethan
- trecut prin ciur şi prin dârmon –
stăpânul iar şi-l ia cu mostre
din caracterul lui aton.

Cum, Doamne, Samuel nu vede
a lui Ethan ipocrizie?!
Poate că sufletul curat,
la rău menit e orb să fie...

Samuel
(surprins)
Nicicând motive n-am avut
să mă-ndoiesc de-a ta credinţă!
De-aceea, nu căta ce nu-i
în vorba-mi fără iscusinţă,

ci cată dincolo de ea
spre sufleteasca întocmire...
Dar mă opresc, astfel ca tu
de ce-ai făcut să-mi dai de ştire.

Ethan
(vorbind rar, cu o nuanţă rutăcioasă)
Junul stăpân l-am căutat
la vechea lui adresă, însă-aici
proprietara lui mi-a spus
c-a dispărut parcă-nghiţit
de cloaca-n care s-a zvârlit
(beţii, femei, nopţi irosite),
lăsând în urmă neplătită
chiria pe mai multe luni
şi datorii la cărţi făcute,
într-un cuvânt vrednic de plâns
după ce banii de la tata
pe apa sâmbetei s-au dus.

Apoi m-am pus pe-amuşinat
în acel furnicar-olat
- ici întrebând,
colo aflând
că da, a fost zărit cândva –
dar negăsindu-l să-i predau
mesajul scris şi prin viu grai,
eu m-am întors să dau socoată
de misia-mi ne-ndeplinită
din vina sorţii nu a mea.
Pune scrisoarea pe masă şi se uită nepăsător la furtuna stârnită de ştirea lui în stăpâni: Samuel căzut pe scaun stă gata-gata să-şi piardă cunoştinţa; Naomi crede că-l sprijină, dar de fapt ea însăşi se ţine pe picioare doar agăţându-se cu o mână de Samuel şi cu cealaltă de masă.

Ethan
(aparte)
Era mai bine de-i spuneam
că l-am văzut pe derbedeu
într-un local c-o târâtură?
Dar capul iute l-am întors
(nu cred că m-a recunoscut!)
de la ilustra secătură,
astfel punând în practică
planu-ntocmit de Daniel:
Fiind Beniamin un trântor
cu partea sa de-avere risipită,
nu-i drept ca rătăcirea lui
să fie-n dauna frăţânelui
(ce-ntreaga viaţă a trudit)
şi-apoi pe veci toate uitate
de bucurie că s-a-ntors
păcălitorul jumulit!...
(Iese.)

Scena 4
Intră Daniel, voinic şi mânios, dar văzând starea de plâns a părinţilor, pe loc se simte cuprins de milă şi îngrijorare.
Naomi
(vorbind cu oarecare greutate)
Ce bine-mi pare, dragul meu,
că ai intrat să ne saluţi!
Acum, te rog, pe tatăl tău
să-l pun în pat tu să m-ajuţi...

Daniel
(foarte îngrijorat)
Dar ce-a păţit? E-atât de dărâmat
că pare-aproape leşinat...
Căzut pe scaun, cu capul în piept şi mâinile atârnând fără vlagă, Samuel nu dă semne c-ar auzi ce vorbesc mama şi fiul.
Pe pat după ce-l vom aşeza,
eu doctorul am să-l aduc,
pentru că-mi vine greu să-l văd
slăbit şi cu privirea-i de năuc.
Îl culcă cu grijă şi-n scurt timp Samuel îşi revine: respiraţia se normalizează, el deschide ochii şi schiţează un zâmbet chinuit.

Naomi
(cu exuberanţă)
Convinsă-am fost c-o să-şi revină
dup-acel şoc înregistrat.
Nu doctorul poate-ajuta
într-o atare-mbolnăvire,
ci doar a Lui milostivire
pentru un dor nemângâiat.

Daniel
Vorbeşti de şoc. Ce fel de şoc?
Vreo veste despre hahaleră?

Naomi
(vorbind cu fereală)
Da, fiule, n-am să-ţi ascund
că-i fără vină vinovat:
Ethan a revenit,
dar nu l-a întâlnit
şi asta pe-al tău tată l-a marcat...
Se opreşte auzindu-l pe Samuel că se foieşte în pat. Când acesta se linişteşte, ea continuă:
Cred, Daniel, că-i cel mai bine
acuma singur să-l lăsăm,
ca el de-odihnă s-aibă parte,
iar noi spre cer rugi să-nălţăm.
(Ies.)

                                                                     Scena 5       
Samuel
(se roagă)
Atotputernice,
de crezi că merit,
fă-l să se-ntoarcă
mai înainte de-a muri
pe fiul meu în lume rătăcit,
căci cu tărie cred
că toate sunt la Tine cu putinţă,
iar pentru asta de-s nevrednic,
iarăşi zic
slăvit să-Ţi fie numele în veci
şi fie dup-a Ta voinţă.

                                                    (Adoarme cu mâinile pe piept.)





Actul II
(Dragostea lui Beniamin)

Dimineaţa următoare. O cameră sordidă într-unul din cartierele rău famate ale oraşului: fereastra mică şi murdară, pereţii afumaţi, o sobă veche de tuci într-un colţ, patul îngust şi răvăşit în apropiere, două dulapuri masive. În mijlocul odăii o masă prăpădită şi patru scaune pe măsură, lucruri (haine, încălţăminte, prosoape) azvârlite la întâmplare, iar pe masă farfurii murdare, ceşti, pahare şi o coală de hârtie. Prin toată această harababură se mişcă înainte şi înapoi Beniamin, de-abia ridicat din pat şi îmbrăcat neglijent cu un halat vechi. Are trăsături nobile şi frumoase, dar este foarte palid, cu cearcăne sub ochi, cu tuleiele nerase şi părul vâlvoi.
Beniamin
(cu mâinile la tâmple)
Vai mie păcătos ce sunt!
Îndată vor fi şapte luni
de când eu partea mi-am cerut
din ce se cheamă că-mi revine
prin drept firesc la moştenire
(deşi n-am ajutat cândva
la sporul ei nici c-o para),
ca să dispar cu banii daţi
de inimosul meu părinte
în lumea largă, viaţa să-mi trăiesc.
Şi-aşa de bine mi-am trăit-o
în chefuri, jocuri şi desfrâuri,
încât toţi banii dusu-s-au pe rând
şi eu adesea sunt flămând,
ba-s hărţuit şi de creditori...
Ah, dragi părinţi, ce rău îmi pare
ca un dement că m-am purtat
şi că prin fuga mea de-acasă
durere-n inimi v-am lăsat!
Dar azi, când crunta suferinţă
m-a preschimbat atât de tare,
încât sărmanele roşcove
sunt pentru mine hrănitoare,
iertarea voastră-ar ferici
întârziata mea căinţă...
Ah, scump şi iubitor părinte
de-o bunătate fără seamăn!
Regretul meu e nesfârşit
când ştiu că-n tot acest răstimp
o clipă nu m-ai dat uitării,
deşi de fapte-s ei menit,
ci prin Ethan şi negustor
tu urma mi-ai luat,
ba chiar m-ai ajutat
discret-ocrotitor
să scap de câteva mizerii,
iar eu, mişel între mişei,
de-un mulţumesc în scris
nici că m-am sinchisit.
Se apropie repede de masă, de unde ia cu o mână tremurătoare coala scrisă pe o parte a ei cam până la jumătate. Mai agitat ca înainte, continuă să se plimbe cu hârtia în mână.
Mai bine spus, numai din jenă
s-o-nchei şi s-o trimit n-am îndrăznit...
Taman la asta mă gândeam
stând ieri la o cafea cu Sara,
când pe Ethan brusc l-am zărit.
Dar geaba am ţâşnit pe stradă
şi ca nebunul l-am cătat,
că el parcă-n pământ intrase.
Neşansă-a fost ori lucru necurat?...
Aşa de mult m-a afectat
această stranie-ntâmplare,
încât pe faţă şi pe dos
am răsucit-o-ntreaga seară,
până ce somnul m-a cuprins
şi Domnul mi-a trimis ăst vis:

Eram acasă în ogradă
- ograda noastră-ncăpătoare –
şi tata nu ieşea, ca dintr-odată
s-aud din casă vocea-i rugătoare:

„Iubit copil, ce mult doresc
să mergem în ştiutul crâng!
Dar nu pot să mă scol din pat
de nu-mi dai mâna să ţi-o strâng...”

Atunci m-am repezit spre-odaia
unde gemea încetişor.
În prag, însă, stătea Ethan
rânjind pieziş-provocator:

„Cu ce ocazie pe-aici,
când Daniel, noul stăpân,
mi-a poruncit că de-o s-apari
la dracu-n praznic să te mân.

Te-ai desfrânat şi-ai risipit
în timp ce alţii trag din greu.
N-ai stofă de om aşezat,
ci doar să umbli teleleu...”

Trezit din somn cu noaptea-n cap
şi fiind visul semn ceresc,
m-am hotărât în mare grabă:
Chiar azi spre casă eu pornesc!

Atât mai stau să vină Sara
şi trenţele să mi le-adun.
Ajută-mă, Tată din ceruri,
ca pe iubită s-o îmbun!
(Începe să-şi adune lucrurile, pregătindu-se de plecare.)

Scena 2
Intră Sara, gingaşă, frumoasă şi îmbrăcată cu mult gust. Rămâne extrem de surprinsă când vede ce se întâmplă.
Sara
Te-a hotărât deodat’ să pleci
când ieri prin cap nici că-ţi trecea?
Înseamnă că mă părăseşti.

Beniamin
(îmbrăţişând-o cu toată împotrivirea ei)
Cum poţi să crezi aşa ceva?
De m-ai lăsa, iubito, să-ţi explic...

Sara
(printre suspine)
Să-mi spui anume ce? Minciuni
despre iubirea ta cea mare,
când e vizibil c-ai fi şters-o
fără să simţi vreo remuşcare
mai înainte să mă vezi.
Cinstit să recunoşti aş vrea
c-a mea venire te-a-ncurcat.
Aşa de proastă tu mă crezi?
(Cade pe un scaun oferit de Beniamin. El se aşază în apropiere pe alt scaun.)

Beniamin
(alintând-o şi ştergându-i lacrimile)
O, dulcea mea înlăcrimată
de-o dragoste înaripată!
Cum aş putea să recunosc
ceva ce nu-i adevărat?
Să fug de tine când n-ascund
că însuşi cerul mi te-a dat?!

Păi, ieri chiar tu ai stabilit
locul şi ceasul de-ntâlnire,
ca azi o oarbă bănuială
pe foc să pună-a ta iubire...

E drept că doar acu o oră
m-am hotărât să merg acasă.
Dar nu-i ce crezi şi de-mi îngădui
dovada-ţi fac că-mi eşti crăiasă.
(Sara începe să se liniştească şi ochii să-i râdă printre lacrimi.)

Ieri ai văzut că pe Ethan
să-l întâlnesc n-am izbutit,
fapt pentru care astă-noapte
somnul târziu doar m-a găsit,

ca-n visul ce mi l-a trimis
cerescul Atotştiutor
s-aud cum suferindul meu părinte
mă roagă să mă-ntorc cu zor,

căci el din pat se va scula
când mâinile ne-or fi unite –
miraculosul panaceu
pentru inimi profund rănite.

Puteam să nu dau ascultare
mesajului din cer venit,
deşi pe căi ocolitoare
de-a lui bolire-am auzit?!...

Aşa că, Sara mea iubită,
îndată voi pleca spre casă,
ca tatăl meu să-nvingă boala,
iar tu să-mi fii curând mireasă.

Sara
(cu ochii umezi de lacrimile fericirii)
Vai, dragul meu, ce rău îmi pare
că m-am purtat îngrozitor!
Dar te iubesc atât de mult
micuţ şi dulce Benişor.

(Continuă cu adorabilă îngrijorare, după ce-i sare în braţe şi-l sărută cu patimă:)
Crezi că părinţii tăi vor vrea
să intru-n casa lor ca noră?
Dar Daniel?...Eu simt de-acuma
că lor le sunt fiică şi lui soră.

Beniamin
(mângâindu-i obrajii îmbujoraţi şi părul bogat)
Să fii convinsă, adorato,
că te-or iubi ca pe-o fiică,
iar Daniel la rândul lui
îşi va iubi sora mai mică.

De-n locul tău – o frumuseţe
la-nfăţişare şi la fire,
aveam o alta oarecare,
şi-atunci era prilej de fericire.

Pentru că ei, părinţii mei,
iertare-s numai şi-omenie:
A mea venire dacă-i leacul
ce-o să-i repună pe picioare,
prin îngereasca ta ivire
cerul coboară pe-a lor glie.


Scena 3
Intră Iosif, deşirat şi îmbrăcat la patru ace, dar după faţa lui trasă şi îmbătrânită se vede că n-o duce deloc bine cu sănătatea.
Iosif
(aşezându-se cu un aer plictisit)
Îndrăgostiţii mei cuminţi,
habar n-aveţi de plictiseală
şi, iaca, vă invidiez...
(Arătând cu degetul spre geamantanul din mijlocul camerei:)
Te pregăteşti de o uşcheală?

Am mirosit eu cevaşilea
de când vânai bani cu-mprumut
şi vechi creditori te vânau.
Că eşti sau nu dator vândut,

puţin îmi pasă. Chiar şi eu
cu bani împrumutaţi trăiesc –
iau dintr-o parte, dau în alta
şi pe naivi îi păcălesc.

Căci în esenţă piaţa este
raportu-n legi statornicit
dintre escrocul îndrăzneţ
şi nătăfleţul fraierit.
(Sara se ridică brusc de pe scaun şi merge la geam, Beniamin dă să spună ceva, dar Iosif, fără să-i pese de nemulţumirea celor doi, continuă cu acelaşi ton monoton şi agasant:)
Tocmai pe mine tu acum
pe sfoară să mă tragi încerci,
deşi te-am ajutat mereu
cum peste-ncurcături să treci?

Pe scurt, fiind la ananghie
cu-afurisitul de mălai,
insist ca banii datoraţi
fără zăbavă să mi-i dai!

Sara
(aparte)
Licheaua asta jigărită
îşi cere banii înapoi,
cu toate că-n atâtea luni
a profitat de Ben cât doi...

Beniamin
(surprins şi nu prea)
Cândva din tot avutul meu
te-ai înfruptat fără sfială.

(Se caută prin buzunare şi pune banii datoraţi pe colţul mesei.)

Poftim. Sunt banii mei de drum.
Acuma ia-i şi ieşi afară!

(Iosif înşfacă banii şi iese.)

Scena 4
Sara
(sărutându-l pe Beniamin)
Ce bine-mi pare, scumpule,
că l-ai atins pe ticălos!

Beniamin
(surâzând)
Crezi că ajută? El se-amuză
că am să fac drumul pe jos...

Sara
(repede)
S-o creadă el.
(Desface pumnişorul şi-i arată mai multe bancnote boţite.)
Sunt banii noştri.
Acuma i-ai, ai tăi sunt toţi,
ca şi-n absenţă peste bot
să-i altoim pe-aceşti netoţi.
(Beniamin refuză. Sara insistă. În cele din urmă acceptă banii şi o îmbrăţişează cu patimă.)





Actul III
(Din nou acasă)

Camera din primul act.

Scena 1
Samuel
(întins pe pat)
Mezinul meu rătăcitor,
acuma sunt convins că veni
şi m-oi înzdrăveni.
Doar cât am aţipit
şi-un vis mi s-a trimis,
în care-am fost vestit
că-ncoace ai pornit...
Îţi mulţumesc, Atotputernice,
că-n mare mila Ta
nu doar că m-ai iertat
pentru-ndoiala jignitoare,
dar chiar mă răsplăteşti
cu bucurii suprafireşti,
dovadă că poţi orice vrei,
dar nu vrei tot atât cât poţi.

Scena 2
Intră Naomi.

Samuel
N-a apărut încă băiatul?

Naomi
De care-ntrebi? La câmp este cel mare
şi-ndată-acasă va sosi,
iar de mezin doar Domnul ştire are.

Samuel
De cel pierdut întreb, căci Daniel
e-aici cu noi şi-şi are rostu-n viaţă.
Dar vine azi şi rătăcitul.
Vestit am fost de astă-dimineaţă.

Naomi
(surprinsă)
Veşti de la el? În care chip,
că sol pe-aicea n-am zărit?

Samuel
(rar şi apăsat)
Solul ceresc mi-a spus în vis
că fiul nostru lecuit
chiar azi spre casă va porni.
În vis destinu-i biruit...

Naomi
(dezamăgită)
O, visul tău!...Visăm atâtea...
Nicicând nu mi s-a revelat divinul...
Dar, apropo, vrei să-mi explici
cum visul biruie destinul?

Samuel
Te-oi lămuri, deşi nu crezi:
În vis doar spiritul lucrează,
şi el fiind nemuritor,
din timp face prezent continuu
- prezenta clipă-nveşnicită –
astfel că vede totu-n el
(în timpul nostru liniar,
soarta-i drapată-n viitor!)
şi-i veşnic însetat de Genitor...
(Se opreşte ca să tragă cu urechea la agitaţia de afară.)

Scena 3
Intră Beniamin. Se repede la Naomi şi o sărută cu multă afecţiune, pe urmă fuge la Samuel, care –uimit şi fericit – se ridică în capul oaselor. Fiul îşi sărută tatăl pe amândoi obrajii şi-i ia mâinile slăbite între palmele lui fierbinţi. Mama deja lăcrimează, iar cei doi bărbaţi se privesc cu ochi umezi.
                                                                       Naomi
O, fiu iubit, ce mult mă bucur
de revenirea ta acasă!
Eşti sănătos? Pari obosit
şi faţa ta-i aşa de trasă...

Beniamin
Cu sănătatea nu mă plâng,
dar oboseală-am adunat –
azi-noapte somnul chinuit,
acum pe drum rău hurducat.

Naomi
(îngrijorată)
Ce-anume somnul ţi-a stricat?
Că înainte dormeai dus...

Beniamin
Un vis extrem de sugestiv
(mai bine zis mesaj de sus)

prin care eram îndemnat
s-o iau spre casă-n goana mare,
căci numai dacă-s lângă el
tata se pune pe picioare.

Ba şi mai şi, visul cerea
în mâna mea s-o strâng pe-a lui.
De-aceea m-am grăbit să fac
după porunca cerului...

Naomi
(extrem de surprinsă)
Zici c-ai avut şi tu un vis?!
Păi, puiule, asta-i minune:
Azi-dimineaţă tatăl tău
avu aceeaşi viziune!

Beniamin
(sărind în picioare)

Tăicuţule, e-adevărat
c-am fost deodată printre stele?

(cu evlavie)

Cred, Doamne, că eşti Cel ce eşti!
Ajută necredinţei mele!

Samuel
(tulburat, coboară din pat cu ajutorul fiului,
face câţiva paşi prin cameră, apoi se aşază pe un scaun)

Da, scumpii mei, puterea Lui
minune-i pentru om atunci când vrea:
Perfectul sincronism din vise,
venirea ta
şi-nzdrăvenirea mea.

Pentru că, iată, nu mai sunt
al patului sărman captiv –
când spiritul e sănătos,
trupul nu poate sta pasiv...

Beniamin
(cu însufleţire)
Iubiţi părinţi, vreau să vă spun
că Sara e a mea aleasă.
Cu voia voastră-o să mă-nsor
şi-oi fi un vrednic om de casă.

Naomi
(sărutându-l)
Copilul meu, sunt fericită
că vrei ce noi doar am sperat!
Aleasa ta, oricine-ar fi,
este oricând bine venită.

Dar m-am pornit pe turuit
când tu flămând eşti şi-nsetat.
La ale mele am fugit...

Samuel
Ethan să vină pân-aicea-ndat!
(Naomi iese.)

Scena 4
Samuel
(din ce în ce mai bine dispus)
Şi zi aşa, mezinului
i s-a făcut de-nsurătoare,
luând-o cu ceva-naintea
moştenitorului mai mare.

Beniamin
La fire şi la-nfăţişare
fără pereche-i Sara mea.
Ai s-o cunoşti şi sunt convins
că vei fi fermecat de ea...

Dar iat-o în medalion
mai splendidă ca o regină;
averea ei spitituală
se va vedea când o să vină.

Samuel
(privind medalionul)
Nimic de spus, este frumoasă
această noră viitoare.
De are sufletul pe-aproape,
eşti numai bun de-nsurătoare.

Cu toate astea, sfatul meu
e să nu-ţi arzi iubirea toată,
ci las’ din ea pentru atunci
când fugi de soaţă câteodată...

Scena 5
Intră Ethan.
Samuel
(cu neascunsă satisfacţie)
Ia uite-aici, dragă Ethan,
Pe cine domnul ne-a adus!

(Ethan îl salută pe Beniamin)

L-ai căutat cum te-am rugat,
dar în zadar, ieri tu mi-ai spus.

Ethan
(cu aceeaşi privire piezişă)
Am alergat ca un nebun
tot întrebând, făr’ să-l găsesc...

Beniamin
Din cafenea eu te-am văzut
şi repede-am fugit afară.
Dar parcă strada te-nghiţise,
nici vorbă să te mai zăresc
în zorul meu până spre seară.

Samuel
Asta-i esenţiala diferenţă
dintre puterea omului
şi cea a Domnului:
Ce pentru om e „Nu se poate!”,
la El se derulează ca pe roate...

(către slujitor)

Când Daniel va apărea
să fie-ndată-nştiinţat
că frăţiorul lui s-a-ntors
şi că de mine-i aşteptat.

Iar pân-atunci, pentru ospăţ,
viţelul cel mai gras să-l tai
de bucurie c-a venit
feciorul nostru rătăcit!
(Ethan iese.)

Scena 6
Samuel
Sunt intrigat, băiatul meu,
De ce-nainte ai rostit:
Doar cel ce-un plan al lui urmează
dispare şi nu e de găsit!

Şi planu-ascuns al lui Ethan
să-l dibuiesc nu e prea greu –
mie minciuni cu căutarea ta,
de tine să fugă mereu.

În chipu-acesta ticălos
vroia a ta înstrăinare
şi-n mine sila să sădească
faţă de marea-ţi desfrânare.

Fiind el doar executantul,
rămâne-o tristă constatare:
Cel care planul l-a croit,
intenţii hrăpăreţe are!...

Beniamin
Mi-aduc aminte că în vis
eram afară în ogradă,
iar tu de-aicea mă strigai.
Dar n-am putut să vin la tine,
pentru că-n prag stătea Ethan
cu hâdu-i rânjet de satan,
zicându-mi că poruncă are
de la stăpânul Daniel
să mă trimită la plimbare.

Samuel
(duios şi îngrijorat)
Te rog, iubitul meu copil,
din cap să-ţi scoţi orice-ndoială
despre-a lui Daniel morală!

Vreau armonie între voi
după al tău divertisment,
şi pentru asta voi pleda
până în ultimul moment.

Adu-ţi aminte-n Tatăl Nostru
pe Dumnezeu ce-L implorăm:
„Şi Tu greşelile ne iartă
precum greşiţii ni-i iertăm”!

Fiind un sacru-angajament
pe care zilnic ni-l luăm,
el trebe-ntocmai respectat.
Altminteri este-un greu păcat.

Scena 7
(Intră Daniel.)
Daniel
(foarte aprins şi neprivindu-l pe mezin)
Îţi pare, tată, că e drept
ca eu să mă spetesc cu munca
şi-obişnuit să fiu tratat,
iar cel ce bani a risipit
(întreaga parte cuvenită),
nu doar să fie graţiat
la jalnica lui înturnare,
ci şi regeşte ospătat?!

Păi, pentru mine niciodată
un miel sau ied tu n-ai tăiat,
dar pentru el în mare grabă
viţelul gras l-ai înjunghiat.

Samuel
(cu blândeţe)
Îţi voi răspunde, Daniel,
doar după ce vă-mbrăţişaţi.
Cum vă iubesc să vă iubiţi,
iar nu să vă înduşmăniţi...

Daniel
(cu ironie)
Amorul tău e cam bălţat:
Ben e de tine adorat,
pe când eu sunt doar agreat.

Samuel
Iubirea mea, egală-n fond,
diferă numai la culoare:
Tu ca bărbat plinit primeşti
aspră iubire bărbătească,
Ben în formare-i răsplătit
cu gingaşa iubire femeiască.

Dar vrea statutul de bărbat:
Aleasa şi-a găsit-o,
acum visează căsnicia
şi să devină om de casă.
(Fraţii îşi întind mâinile şi se îmbrăţişează.)

Daniel
(către mezin)
Crezi că mă las de tine depăşit?
Şi eu aleasa mi-am găsit...

Beniamin
(printre lacrimi)
Ce fericire că-s cu voi
şi ca bărbat pot să vă spun
că aspru vă iubesc pe amândoi.

Samuel
Şi-acuma, Daniel, ca-ntre bărbaţi
îţi voi răspunde la-ntrebarea pusă:
Nu te-am tratat în mod festiv
fiind cu mine-aci-mpreună
şi-avându-le pe toate-n mână.
Consideri că n-ai fost apreciat,
deşi de-ncrederea-mi te-ai bucurat?
Viţelul nu mi-a fost cerut
de-acest fecior pierdut cândva
şi astăzi regăsit.
Am vrut să-l onorăm pe înturnat,
iar Domnului să-I mulţumim că l-a-nviat.
De tu erai în locul lui
şi-n lume rătăceai,
crezi c-altminteri făceam
atunci când reveneai?...

        Sighetu Marmaţiei,                                                       George PETROVAI
          10-22 feb. 2016                              



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu