Apocalipsa pe înţelesul copiilor
Când mi-e foarte
frică
mă ţin departe de
poezie
ca să nu
înnebunesc
- aşa se spune că
se întâmplă cu aceia
care-şi trag
răsuflarea după ei
şi în groapa
comună
Poezia e
Dumnezeul în care-am crezut cel mai mult
poate de aceea mi
se arată
ca
dreptcredincioşilor
la fiecare trei fapte
bune
numai că scrisul
acela vâscos
care apare din
când în când
şi mă face să mă
târăsc
cum aş fi-nghiţit
un şarpe mort
se depune în
straturi
- pe partea cu
oamenii mă fac foarte frumoasă
pe partea cu mine
creşte animalul
acela orb
care nu-şi
aminteşte decât gustul de carne
şi rugăciunea
către un animal
atât de mare
că nu se mai
poate ruga nimănui
Poem pe marginea insulei lui Groşan
robinsoni care
şi-au dus insulele
pe picioare
până nu s-a mai putut face nimic
aşteptăm
retragerea apelor
cu vise din cele
mai simple
Ne-am învăţat
trecutul
la televizor
şi viitorul ne
rămâne mic
şi trebuie să-l
dăm altora
n-am fost niciodată
ceea ce suntem
n-am vrut
niciodată
decât cu o
jumătate de gură
şi când am câştigat
n-am ştiut cine-a câştigat
şi când ne-am
pierdut
în amănunte
a venit
întotdeauna cineva
să spună ceva
şi a fost seară şi a fost
dimineaţă
şi lucrurile-au
început să se piardă
îndărătul altor
lucruri
În ziua a doua
n-am ştiut că e
ziua a doua
mâinile dinspre
mare
continuau să
zapeze
şi viaţa să
treacă
fără ceva de
trăit
Cu o foame
grozavă
ne-am repezit
după peşti,
după animale
după plante
şi seara ne-a
prins
în polemici
asupra teoriei
evoluţioniste
În ziua următoare
n-am făcut nimic
memorabil
- numai cei
fericiţi au memorie -
dar fiindcă
zilele
au trecut de la
sine
înseamnă c-am
supravieţuit
întâi de-a
buşilea
apoi fugind după
zmeie
apoi gâfâind după
femeie
Într-o altă zi
ne-am schiţat
următoarele zile
într-o limbă de
circulaţie
internaţională
dar e greu de
trăit
ca să fie uşor de
scris
cu vieţile altora
din care se vede
doar aşezarea în
pagină
cu viaţa ta toată
lizibilă
rizibilă
şi cuvintele
trecând
unele pe lângă
altele
şi cuvintele
trecând
unele pe lângă
altele
Stau lângă gura de aerisire a fricii
În somnul în
care-am dormit
nu mai e nimeni
toţi au plecat
lăsând vorbă să
nu fie deranjaţi
câtă vreme vor
lipsi
Trag de viaţa mea
şi nu se deschide
poate am greşit-o
poate nu sunt eu
cel care caută
poate că dincolo
nu e decât moartea
şi devin
dintr-odată prea îndemânatic
numai că după
moarte
trebuie să-nveţi
din nou
să vorbeşti
şi pe morţii
tineri
nimeni nu-i
înţelege vreo câţiva ani
şi când încep în
sfârşit
să lege ceva
li se pune în
mână condeiul
dar scrisul
e cum ai plânge
pe propriul umăr
şi numai cei
foarte bătrâni
pot plânge şi cu
ochii închişi
Ritualuri de trecere
La naştere femeia
iese şi ea
dintr-un trup
între viaţă şi
moarte
se
trece-ntotdeauna prin carne
şi cineva se uită
repede la ceas
şi cineva e spălat
de toate drumurile
şi coborât cu
grijă
până în vârful
oaselor
Femeia când naşte
naşte totul
şi strigătul şi-l
naşte-nspăimântată
aşa se cântă pietrelor
în goluri de aer
unde respiraţia poate să-nceapă
Bărbatul rămâne în urmă
şi inelele lui se-nmulţesc
pe trupul femeii
ea strânge din
dinţi
şi rămâne
frumoasă
ca o inimă oprită
la jumătatea
bătăii
Aşa mor poeţii
fără să spună din
vreme
la ei semnele de
moarte
se văd
întotdeauna mult mai târziu
şi nu pe partea
cu oamenii
Ei scriu, scriu
până nu se mai
poate face nimic
şi toată lumea
încearcă
să-i aducă pe
calea cea bună
dar ei îşi
cultivă nebunia
în tiraj tot mai
mic
trăind mai mult
în întâmplările altora
întorcându-se în
viaţa lor
numai pe străzi
lăturalnice
mutându-şi
sărăcia
de pe-un picior
pe celălalt
şi sufletul
până în locul de
unde
începe să se vadă Dumnezeu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu