Expoziţia VERNADOC
2.0 poate fi vizitată la
Muzeul Satului Maramureșan începând de duminică 24 iulie,
odată cu Ziua Bunei Vecinătăți.
VERNADOC urmărește interesul internațional pentru
valorificarea tradițiilor locale de construcție, în ideea de a construi o rețea
internațională cu scopuri comune în acest domeniu și de a colecta materiale în
sistem comparativ pe plan internațional, cu privire la arhitectura vernaculară.
Conceptul de VERNADOC s-a cristalizat în patru etape
diferite:
·
Prima dintre ele este tabăra internațională de
documentare, timp de două săptămâni: o săptămână pentru măsurători la fața
locului și o săptămână pentru desenul în tuș - în studio.
·
Al doilea pas este expunerea materialul desenat
într-o expoziție destinată localnicilor.
·
A treia acțiune este organizarea unui seminar
care să aibă ca subiect construcția desenată. Seminrul este destinat atât
profesioniștilor cât și persoanelor interesate de subiect.
·
Ultimul pas este publicarea materialului
colectat într-o revistă tipărită.
Arhitectura vernaculară este în pericol să dispară peste tot
în lume, în toate culturile și în orice circumstanțe economice. Atât moștenirea
culturală vernaculară, cât și principiile tradiționale de construire nu pot fi
protejate prin regulamente sau finanțări guvernamentale. Este mai important ca
oamenii să înțeleagă valoarea propriei lor tradiții și să fie mândri de ea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu