La sfârşitul lunii septembrie, la Biblioteca Judeţeană
„Petre Dulfu” Baia Mare s-a desfăşurat un eveniment cultural deosebit, atât datorită
oaspeţilor, cât şi importanţei date acestora, prin opera lor literară, de către
nişte gazde primitoare.
Vineri, 23 septembrie 2016, la BJPD , în prezenţa dr. Teodor
Ardelean, un amfitrion de nota zece, şi a ofiţerului de poliţie Lidia Obeadă,
scriitoare, membră U.S.R., a avut loc lansarea a patru volume de poezii: Ionel
Simota – „Capitol cu îngeri dintr-un volum colectiv”, Editura Magic-Print 2016;
Constantin Romulus Preda – „Martirul Garoafei”, Editura Autograf MJM, 2015;
Costel Stancu – „Risipitorul de hîrtie” – Editura TIM Reşiţa, 2015 şi Vasile
Bele – „Numai 50 de poeme dintr-un manuscris” – Editura Armonii Culturale,
Vrancea, 2016.
Prezenţi, în afară de cei patru autori, au mai fost poeţii
Iulian Melinte, poliţist de frontieră, şi Cezar Haiura, pompier în cadrul ISU
Bucovina – Suceava.
Membrii Cenaclului „Nichita Stănescu” al Centrului Cultural
al MAI au venit la invitaţia prietenului şi jandarmului Vasile Bele din
Chiuzbaia, poet, fondator al revistei „Din vatra satului” şi... staroste la
sfârşit de săptămână. În prezenţa multor profesori universitari, şefi de
instituţii, scriitori şi iubitori ai literaturii, doamna Lidia Obeadă a spus,
cu emoţie: „Mă bucur să o revăd pe colega şi prietena Florica Bud, iar după ce
am vizitat Biblioteca Judeţeană, domnule director Teodor Ardelean, sunt
impresionată de colecţia de carte pe care o aveţi, precum şi de
profesionalismul celor care lucrează aici. [...] Mi-e sufletul plin de bucurie
pentru că am întâlnit oameni minunaţi [...] la Mănăstirea Rohia ,
în Ţara Lăpuşului, precum şi pentru faptul că
m-am întâlnit, acasă, la
Chelinţa , cu scriitorul Vasile Morar”.
O prezenţă necesară cred că a fost actorul Gheorghe Filip,
care a încântat auditorul prin măiestria cu care a recitat poeziile celor
prezenţi. A început recitalul cu poetul Ionel Simota. Fiindcă mă ţin de cuvânt,
şi cu acordul Domniei Sale, am trimis un poem pentru a fi parodiat de maestrul
Lucian Perţa în rubrica „Parodis” a cotidianului „Informaţia zilei de
Maramureş” din 29 septembrie 2016, pagina 4. Redăm mai jos poemul şi parodia:
Poezie de Ionel Simota:
Lecţie cu fluturi
Voi prinde fluturi albi
Pe coapsele verii,
Îi voi închide în sărut,
În înserarea mea
Din fânul proaspăt cosit
Am să-i mut...
Acolo, cu ei, mă voi îmbrăţişa...
Le voi învăţa respiraţia,
Bătăile sufletului
Le voi învăţa,
Conturul aripilor,
De care am să m-agăţ,
Zborul, desfăcut lăuntric,
Prin care ajungem la Dumnezeu ,
Am să-l învăţ...
Nu voi dormi niciodată
De teama să nu mi se mai facă dor,
Voi învăţa să fiu fluture
Sau altceva, mult mai uşor...
Parodia de Lucian Perţa:
Lecţia cu fluturi
Niciodată fluturi să nu prinzi
Şi nici să nu gândeşti măcar,
Pe coapsa verii să-i întinzi
În insectar.
Frânturi din zborul lor
Cuvântul lumina-ţi-or
Pe ramură de dor
Poeme înşira-vor.
Desculţ printre cuvinte treci,
De dorul lor te-agaţă,
Spre Dumnezeu să faci poteci,
Tot de la ei învaţă...
Şi noaptea-n tihnă vei putea
Să dormi sub bolta amplă,
Deasupră-ţi fluturi vor zbura,
Crezându-te o lampă!...
A urmat poetul Costel Stancu din Reşiţa , care ne-a propus versuri din cel
de-al 12-lea volum de versuri al său. Acesta a spus: „Sunt extrem de
impresionat de ospitalitatea maramureşenilor. Vă mulţumesc şi eu pentru
primirea pe care ne-aţi făcut-o. Pentru mine, maramureşenii sunt cei mai
ospitalieri români pe care i-am cunoscut.”
O carte primită cu mare interes şi apreciată a fost
„Martirul Garoafei” a lui Constantin Romulus Preda, căruia în 2013 i s-a
decernat premiul de debut la Festivalul Internaţional
„Mihai Eminescu”, fiind remarcat de Justo Jorge Padrón. Parodiat în ziua de 6
octombrie, acelaşi ziar, aceeaşi complicitate:
Poezie de Constantin Romulus
Preda:
te iubesc de la
şoaptă la imn
iubesc din vorbă-n vorbă
din istorie în preistorie
într-un fel ciudat
antic sau renascentist
te iubesc din poezii în acatiste
din tablouri în cuvinte
de la ahile la elena
de la dorinţă la insultă
de la gleznă la omoplat
şi invers
te iubesc din margine în margine
din umbră în umbră
până la eclipsă
până la prăbuşire
te iubesc de la punct la virgulă
din lacrimă în urlet
din dumnezeu în fariseu
din coapsă în sân
te iubesc din auzite
din haiku în jumătate de vers
din femeie în semn de întrebare
din tine în inimă
din mine în pumnal
te iubesc de la şoaptă la imn
de la nebun la regină
de la muşcătură la decolteu
din nou
de la venin la vin
de la barabas la cruce
de la cruce la răscruce
te iubesc de la triumvirat la blitzkrieg
de la armistiţiu la dictat
de la pulpă sub abdomen
de la stern la peren
te iubesc din doi în doi
din noi în zei
din mine în tine
Parodia lui Lucian Perţa:
te iubesc de la
şoaptă la imn
te iubesc din fragedă pruncie,
din vremea când mă jucam cu nisipul
şi încă nu scriam poezie
şi în nici un fel nu îi ştiam chipul;
te iubesc plenar până la stele,
de la pământ la cer şi înapoi
şi de insişti, chiar dincolo de ele,
numai să fie armonie între noi,
între mine şi tine
şi invers
te iubesc până la ruşine,
te iubesc de pe loc şi din mers,
până la refuz
şi până la saturaţie,
te iubesc şi când te acuz
că mai ai şi cu alţii relaţie,
te iubesc de la A
la Z,
pătimaş şi detaşat,
înfocat şi discret,
pe segmente şi dintr-odat`,
te iubesc de la imn la şoaptă,
de la odă la strigătură,
te iubesc în linie dreaptă
şi în toate liniile de curbură
şi din nou
de la punct la puncte-puncte,
de la ţipăt la ecou,
de la pod până la punte
şi de laş pân` la erou;
te iubesc de la munte la mare,
de la deal la vale,
de la moale la tare
şi de la creştet la poale,
te iubesc în realitate şi în vis,
te iubesc ca un profan şi ca un artist;
te iubesc, că doar prin tine eu mi-s,
draga mea uniformă de poliţist !
Al patrulea poet prezent a fost maramureşeanul Vasile Bele,
cu volumul „Numai 50 de poeme dintr-un manuscris”, care în loc de prefaţă are
un interviu luat de profesorul, poetul şi jurnalistul Gelu Dragoş. Vasile Bele
crede într-o lume mai bună şi crede că mesajul cărţii va fi înţeles aşa cum l-a
gândit. Poeziile lui ne arată un om sincer, cu o dorinţă ardentă pentru o lume
românească adevărată, cu oameni iubitori de familie, de semeni, de ţară şi
glie.
Domnul director Teodor Ardelean, atât în cuvântul de bun
venit cât şi la încheierea manifestării, a adresat grupului de poliţişti
rugămintea de a reveni în Maramureş şi a dăruit cărţi şi reviste (multe!)
oamenilor de seamă aflați în apărarea legii şi a cuvântului scris bine
româneşte, de pe tot cuprinsul patriei: cartea „Călătoriile Îngerului prin
Nord” de Gheorghe Pârja, revista „Familia română” şi diverse volume ale unor
autori maramureşeni consacraţi.
Ne-am bucura ca astfel de întâlniri, de la care avem de
învăţat și unii, şi alţii, să se mai întâmple, şi asta cât mai des posibil.
Cenaclul „Nichita Stănescu” a dat tonul. Aşteptăm şi alţi oaspeţi!
Gelu Dragoş
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu