Prima’ntâi, ca un bun creştin ce sunt îţ zâc ziua bună. Mă numesc Traian Brad sunt din Poplaca, poate ai auzât dumneata de mine sau de fratemiu Ion, sau Johny cum îi ziceți pe limba voastră americănească. Dacă nu îi fi auzit, întreabă pe unu d-al vostru din neamu lu’ Ezechiel Walthrope dă prin Cedar City, că ăia sigur ne mai ţân minte şi acuma.
Măi omule,
Eu am fo pă la tine prin ţară, pă vremea când la voi nu se învăţa istoria neamului vostru, că nu prea aveaţi. Istoria voastră am făcut-o dară noi, cu alţ ieuropeni dă veniră să vă populeze. Dragă domnule, să spui sincer, mie nu îmi plăcu acolo la voi, că voi una două puşcaţi pă orcine nu vă plăcea, aşa că după ce am văzt io cum stă treaba am venit înapoi la mine la Poplaca, unde şi băutura are gust de prună, nu de ploşniţă ca a voastră. La noi măcar dacă te supără cineva mai întâi îl sudui, dă mamă, dă tată, dă Dumnezei, dă ce o avea el prin ogradă, după aia îi dai o palmă după ceafă de îşi aduce aminte cum mergea când era ţânc şi abia a treia oară scoţi brişca la el. La voi nici una nici alta, poc şi gata, muşcă ţărâna. Nu-i frumos, nu-i creştineşte, zău aşa ! Aud eu că nici acuma nu v-a trecut patima asta cu puşcatu’ şi pentru că la voi acolo aţi terminat tot ce era de puşcat, de la bizoni la indieni, aţi trecut gârla şi puşcaţi peste tot pe cine vreţi voi. Uite asta nu îmi place mie şi de aia mă apucai să îţ scriu.
Eu am fo pă la tine prin ţară, pă vremea când la voi nu se învăţa istoria neamului vostru, că nu prea aveaţi. Istoria voastră am făcut-o dară noi, cu alţ ieuropeni dă veniră să vă populeze. Dragă domnule, să spui sincer, mie nu îmi plăcu acolo la voi, că voi una două puşcaţi pă orcine nu vă plăcea, aşa că după ce am văzt io cum stă treaba am venit înapoi la mine la Poplaca, unde şi băutura are gust de prună, nu de ploşniţă ca a voastră. La noi măcar dacă te supără cineva mai întâi îl sudui, dă mamă, dă tată, dă Dumnezei, dă ce o avea el prin ogradă, după aia îi dai o palmă după ceafă de îşi aduce aminte cum mergea când era ţânc şi abia a treia oară scoţi brişca la el. La voi nici una nici alta, poc şi gata, muşcă ţărâna. Nu-i frumos, nu-i creştineşte, zău aşa ! Aud eu că nici acuma nu v-a trecut patima asta cu puşcatu’ şi pentru că la voi acolo aţi terminat tot ce era de puşcat, de la bizoni la indieni, aţi trecut gârla şi puşcaţi peste tot pe cine vreţi voi. Uite asta nu îmi place mie şi de aia mă apucai să îţ scriu.
Mi-o zis mie un nepot, că dumneata ai fi venit la noi în ţara noastră ca ambasador ceva şi din plictiseală, sau nu ştiu de ce, te-ai apucat să faci la noi aci, ce faci şi la tine, de parcă ai fi la tactu’ acasă. Bă, dragă, acu, io nu vreau să fiu nepoliticos, da dacă nu îţ spun io, ţ-o iei în cap ca frate-tău Gitenstein şi nu mai pleci dă la noi. Uite cum stă treaba. Noi românii suntem oameni primitori, la noi au venit şi alţii, cum spunea conu Mihail Eminescu, „d’au cerut pământ şi apă” şi le-am dat. La unii doar apă, la alții, şi un codru de pâine, iar la cei care s-au sumeţit şi şi-au luat nasu’ la purtare, şi un petic de pământ, să aibă ai lui unde să-l jelească. Da, să nu uit, când ai venit dumneata prima oară la noi, când ai trecut hotaru’, când ai călcat pe prima piatră românească, nu ai văzut cumva ce scria pe ea? Era acolo o inscripţie scrisă de un bun român, Geo Dumitrescu pe numele lui. Dacă nu ai văzut-o, ori că ţi-a scăpat din grabă, ori că nu te-a interesat, ia fă matale cale’ntoarsă şi când te întorci, dacă te mai întorci, ia şi citeşte ce zicea omu’ ăla, Geo, că nu vorbea el aşa ca să se afle în vorbă. Ca să nu cauţi prea mult piatra îţi spui io cam ce zice, aşa, un clue cum ziceţi voi: „Îmi dai un sfat? Te-ascult cu luare-aminte. O mână de-ajutor îmi dai? Mulţam! Dar nu cumva să-ţi bâiguie prin minte că asta-i ţara cailor de ham!”.
Asta zicea Geo şi asta zic şi eu şi cu mine toţi românii care auziră că îţi cam bagi matale nasu’ pe unde nu îţi fierbe ciorba. Nu sunt io un om prea cetit, dar oţâră de carte ştiu, ştiu şi de Convenţia de la Viena, din 1961, privind relaţiile diplomatice şi ştiu şi ce scrie la articolul 41. Tălică ştii? Dacă nu ştii, că eşti prea departe de Viena şi poate nu ai ajuns acolo, îţ spui tot io:
„ART. 41
1. Fãrã prejudiciul privilegiilor şi imunitãţilor lor, toate persoanele care beneficiazã de aceste privilegii şi imunitãţi au datoria de a respecta legile şi regulamentele statului acreditar. Ele au, de asemenea, datoria de a nu se amesteca în treburile interne ale acestui stat.
2. Toate problemele oficiale tratate cu statul acreditar, încredinţate misiunii de cãtre statul acreditant, trebuie sa fie tratate cu Ministerul Afacerilor Externe al statului acreditar sau prin intermediul său, sau cu oricare alt minister asupra cãruia se va fi convenit”[1].
1. Fãrã prejudiciul privilegiilor şi imunitãţilor lor, toate persoanele care beneficiazã de aceste privilegii şi imunitãţi au datoria de a respecta legile şi regulamentele statului acreditar. Ele au, de asemenea, datoria de a nu se amesteca în treburile interne ale acestui stat.
2. Toate problemele oficiale tratate cu statul acreditar, încredinţate misiunii de cãtre statul acreditant, trebuie sa fie tratate cu Ministerul Afacerilor Externe al statului acreditar sau prin intermediul său, sau cu oricare alt minister asupra cãruia se va fi convenit”[1].
Apăi mă’ dragă, dacă aşa scrie la scriptură, ce căutaşi matale să te dai în bărci cu Todiraş, taman când omu ăla nu’ş mai vedea capu de treburi şi să îi schimbi direcţia? El săracu’ începuse aşa de fain lucrarea dă’ţi iera mai mare dragu, da ai venit dumneata, cum îţi zic io ţie, să-l întrebi dă sănătate, dă greşi omu’ sfârşitu’. Aşa nu e frumos domnule dragă şi dacă altu’ nu ţi-o spus, apăi îţi spun io că nu e frumos ce ai făcut. Ce ai făcut dumneata nu puşcă cu scriptele şi dacă o ţii tăt aşe, s-o găsi cineva să îţi măsoare spinarea, nu te teme. Pă de ce nu faci dumneata aşa prin Rusia, prin China, sau alte ţări mai răsărite să vezi, mai apuci să duci lingura la gură sau mănânci cu paiul? Ai dumneata mare noroc că ăştia de la noi care ar trebui să îţi dea peste mână, nu au cu ce îţi da, că dacă ridică mâna, nu mai au în ce să sprijini şi cad în bot, dar să ştii măi Hans, dragule, că nu sunt toţi românii merg în patru labe, iar ulcioru’ nu mere la fântână ori de câte ori vrea el.
Io îţi spusăi toate astea din pretinie dar să ştii că dacă nu te potoli, prieteşug prea mare nu faci cu mine şi întorc foaia ca la Verdun. Auzit-ai tu de Verdun? M-aş cam mira că nu te văd prea cetit, da dacă nu ştii, pune mă’ ficior mâna pe buchii şi învaţă că uite nici Romulus al meu, mucea ăl mic, nu ştia el prea multe când am fo’ noi pă la voi, da amu vorbeşte americăneşte mai bine decât vorbeşte Klauss româneşte şi vă ştie istoria ca pe Tatăl Nostru. Amu, adevăr e că nici nu e prea mare, că doar nu o aveţi nici cât stăpânirea romană în Dacia, da chiar şi-aşa, se cheamă că a învăţat ceva. Tu, măi Hans, când pui mâna pă carte?
Amu te las, să auzim dă bine şi ai grijă, mi-s cu ochii pă tine ca pă nevastă! Vreau să aud numai lucruri bune. Ai mare grijă, citeşte-l şi pe Geo, că nu scrie rău.
P.S. După cum s’aude, șeful ăsta nou al Americii, parcă Trump îi zice, a dat poruncă să vină alt ambasador în Cetatea lu’ Bucur, o româncă. Măi Hans, îți zic drum bun și cale bătută! Să nu te mai prind p’aci, că prea multe străchini ai spart pă la noi! (Văru’ lu’ Brad).
Autor: Marin Neacsu
Sursa: În cuiul catarii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu