Poezii pentru copii de Marian HOTCA

Puiul de păpădi

A-nflorit întâia oară,

Azi, un pui de păpădie,

Și-a deschis corol-afară

Din tichia-i fumurie.

Dar parcă nu este floare,

M-am mirat în gândul meu;

Seamănă mai mult c-un soare

Alintat de-un curcubeu.

Și se-nalță în lumină,

Hrănit de un bob de rouă,

Să vestească prin grădină

Că natura-i-n haină nouă.

Mai târziu, cam înspre seară,

Puiul meu a-mbătrânit

Și copiii se mirară -

Cum de a încărunțit!

Un vânt cald venit din sat,

A suflat, așa deodată,

Că pe sus a și luat

Umbreluțele-i de vată.

Acum tristă, în grădină,

Doarme păpădia mea,

Cu frunza de rouă plină

Doar o stea o mângâia.

Cântăreața

Uite-aicea, pe afiș,

Zice că în astă seară,

Lângă lac, în stufăriș,

Cântă broasca la chitară.

Toată lumea se adună

Gâze, fluturi, rândunici,

Colo-n stuful, unde-n strună

Cântă broasca de la cinci.

Și-mbrăcată-n frac de lână

Pământie și jilavă;

Cântecul ce îl îngână

Sare mai sus de-o octavă.

Și răsună stufărișul

De un cântec răgușit...

De se sperie și măcrișul:

Vai de mine, ce-am greșit!

Broasca noastră cântăreață

N-are cursuri de cântat,

Concertând fără povață

Publicul și l-a speriat!

Furnicuțele harnice

A venit iar vremea bună

Și zăpada s-a topit,

De-au ieșit din văgăună

Furnicuțe la muncit.

Toate caută de zor

Prin grădini și pe cărare,

Altele strâng din ogor

Câte-un sac plin cu mâncare.

În tufiș, sub rămurele,

Și-au făcut un mușuroi,

De se laudă-ntre ele:

„Cât e de frumos la noi!”

Multe furnicuțe roșii,

Harnice din cale-afară

Și-au scos la soare pantofii

Cei mai scumpi, de primăvară.

Toată lumea azi muncește

În curte, prin mușuroi;

Nimeni nu mai zăbovește

Treaba e acum în toi.

Cărăbușul arămiu

De sub frunza mătăsoasă

Cărăbușul arămiu,

Își aruncă haina groasă

Și-o pornește-așa zglobiu.

Printre flori de păpădie

Mititel și prea grăbit,

Caută acum chirie

Într-un loc mai potrivit.

Că-n grădina cu flori multe

O găină a scurmat

Și trebuie să se mute

Căci căsuța i-a stricat.

Vino, în bucătărie,

Chiar aici în casa mea,

Îți voi da acum chirie

Într-un colț pe dușumea!

Melcul

Șade melcul supărat

Cu căsuța în spinare,

Toată ziua a umblat

După pâine, după sare.

A trecut întâi o cale

Lungă cât o gămălie,

De-a ajuns cu greu la vale

În sătuc, la prăvălie.

Dar când a sosit la poartă

Nicio pâine n-a aflat...

„Ah, cât de nedreaptă soartă! ”

Zise melcul supărat.

„Și nici nu mai este sare

Pentru ciorba de urzici,

Îi trimit mamei scrisoare

Că dorm noaptea chiar aici.

Și atunci în zori de zi

Îmi voi lua sare și pâine,

Iar când lumea se va trezi

Voi fi eu acas′ la mine!”

Pisicuța și laptele

Pisicuța Bobocica

Vrea acum lapte să bea,

Dar mi-a răsturnat ulcica

Cu tot laptele din ea.

Acum plânge lângă masă

După laptele-mprăștiat...

- Ce să fac de ești curioasă?

Botu-n lapte ți-ai muiat!

Și nu mai da cu lăbuța

În ulceaua cu smântână,

Că s-a supăra văcuța

Și s-a duce sus la stână.

Pisicuței i-i rușine

Că în veci n-a ascultat

Și-i flămândă, vai de mine,

Dați-i ceva de mâncat!

Puiul de păpădie (variantă)

A-nflorit întâia oară,

Azi, un pui de păpădie,

Și-a deschis corol-afară

Din tichia-i cenușie.

Astă floare, cu mirare,
Mi-am zis eu în gândul meu,
Seamănă mai mult cu-n soare
Dezmierdat de-un curcubeu!

El se-nalță în lumină,

Hrănit doar de-un stop de rouă,

Să vestească în grădină

Că pădurea-i-n haină nouă.

Mai târziu, cam înspre seară,

Puiul meu a-mbătrânit

Toți trifoii se mirară –

Cum de tot a-ncărunțit!

Un vânt cald din sat plecat,

A bătut, așa deodată -

Chiar pe sus i-a și luat

Umbreluțele de vată.

Acum tristă, în grădină,

Zace păpădia mea,

Frunza-i moartă e rugină

Dar sămânța-i sus în stea.

Furnicuța și bobul de grâu

O furnică roșioară

Cu un bob de grâu în coș,

Merge gârbovă la moară

Ajutată doar de-un moș.

Și ce greu mai este grâul

Pentru-o ființ-așa de mică,

Ah, cât de departe-i râul!

Pentru scumpa mea furnică.

Și-ajungând la râu odată

La a noastră moară-n sat,

Bobul cel mic de îndată

S-a făcut făină-n sac.

Acum tare bucuroasă

Și-ncărcată cu făină,

Se întoarce către casă

Furnicuța gospodină.

Și sosită-n mușuroi

Făina albă o cerne,

Pâini ea frământă în toi

Și-n cuptor încet le-așterne.

A copt doi colaci cât masa

Minunata gospodină,

De-i sătulă toată casa