duminică, 20 august 2017

Cod galben de ploi şi vânt: Meteorologii anunţă răcirea vremii

Meteorologii anunţă că temperaturile vor scădea în următoarele două zile, fiind emis şi un cod galben de ploi şi vânt pentru judeţele din nordul şi centrul ţării, valabil de duminică, ora 18.30, până luni, ora 23.00.

 ANM a emis, duminică, o atenţionare cod galben de vânt, valabilă pentru patru judeţe din zona Transilvaniei, unde rafalele de vânt vor atinge local 55 – 60 de kilometri pe oră.
Potrivit ANM, atenţionarea a intrat în vigoare la ora 18.30 şi este valabilă până luni, la ora 23, pentru zona joasă a judeţelor Cluj, Sălaj, Satu Mare şi Maramureş.
Se vor semnala intensificări ale vântului, care vor atinge la rafală local 55 - 60 de kilometri pe oră.
De asemenea, ca fenomene asociate, în zonă sunt posibile averse de ploaie.
În intervalul menţionat, la munte, în Maramureş, Transilvania şi în vestul Moldovei, cantităţile de apă vor depăşi 20...25 l/mp şi izolat 40...50 l/mp, anunţă meteorologii.
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că, de duminică noaptea, va intra în ţară o masă de aer rece, care va duce la scăderea temperaturilor cu mai mult de 10 grade în toată ţara. La munte vor cădea cantităţi însemnate de ploi, iar la mare, vândul va sufla cu putere.
"Faptul că intră o masă de aer rece în ţară, înseamnă că temperaturile vor scădea chiar şi cu mai mult de 10 grade faţă de astăzi. Dacă astăzi încă aşteptăm temperaturi de 35 de grade, mâine vor fi maxime de numai 18-20 de grade în Transilvania. În sud-est, şi luni vor fi temperaturi de 30-32 de grade, dar marţi vor fi numai 22 de grade din cauza faptului că masa de aer rece va ajunge şi în această parte. În Bucureşti, avem astăzi 35 de grade, luni vor fi 32 de grade, iar marţi, cel mult 23 de grade, o scădere de 10 grade şi în Capitală", a declarat pentru MEDIAFAX meteorologul Mihai Huştiu.
De miercuri, 23 august, temperaturile vor începe să crească urmând ca la sfârşitul săptămânii să ajungă la 34-35 de grade.
"De miercuri, după o dimineaţă răcoroasă în multe zone din ţară, cu temperaturi care ar putea scădea la 5-6 grade în estul Trannsilvaniei, 13-14 grade la Bucureşti, vremea începe să se îndrepte, devine frumoasă, temperaturile cresc, se apropie din nou de 30 de grade în Oltenia. Procesul de încălzire se menţine până la finalul săptămânii când, din nou, estimăm că temperaturile vor creşte din nou la 30 de grade. Duminica viitoare ne vom apropia din nou de 34-35 de grade", a adăugat Mihai Huştiu.
În ceea ce priveşte vremea la mare, frontul atmosferic rece se va simţi şi pe litoral, unde marţi vântul va bate cu putere, iar temperaturile nu vor trece de 24 de grade.
"La mare, astăzi şi mâine avem vreme însorită şi temperaturi de 29-30 de grade, apa mării are 26 de garde, însă marţi vântul va sufla cu putere cu 50km/h, temperatura va scădea la 23-24 de grade, sunt şanse şi de ploaie în noaptea de luni spre marţi şi marţi. Ne aşteptăm ca de miercuri vremea să se îndrepte şi aici, temperaturile să fie în creştere, urmând un nou sfârşit de săptămână cu vreme frumoasă şi pe litoral", a explicat meteorologul.

Administraţia Naţională de Meteorologie precizează că frontul rece va intra în România în această seară, iar până mâine seară va traversa ţara. În aceste condiţii, sunt aşteptate ploi la noapte în vestul şi nord-vestul ţării, iar mâine, pe suprafeţe destul de extinse în centru şi local în sud şi est, fiind vorba despre cantităţi însemnate de apă, 40-50 l/mp în Transilvania, Maramureş, vestul Moldovei şi zonele de munte. Sursa: Mediafax

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu