sâmbătă, 19 august 2017

Vicepremierul Ungariei l-a premiat pe unul pe care DNA l-a trimis în judecată pentru spălare de bani

„Este datoria Ungariei să îşi protejeze cetăţenii din întreaga lume, inclusiv etnicii ungari care sunt persecutaţi în România prin metode aparent legale”, a declarat vineri, 18 august, vicepremierul Ungariei, Zsolt Semjen, relatează agenţia MTI.
Semjen a participat la o ceremonie în cadrul Parlamentului de la Budapesta pentru etnicii maghiari care locuiesc în alte state din lume.
"Ungaria ar trebui să urmeze exemplul Israelului, care îşi foloseşte toată influenţa pentru a proteja toţi israelienii din lume şi le oferă o locuinţă dacă sunt persecutaţi. ", a spus Zsolt Semjen.
11 persoane au fost premiate pentru reprezentarea emblematică a Ungariei în lume. Vicepremierul Ungariei a evidenţiat situaţia etnicilor maghiari din Venezuela, care trăiesc "în haos, în circumstanţe imprevizibile, în dictatură".
"Aceşti cetăţeni vor fi mereu bine primiţi în Ungaria, chiar şi cu familiile, chiar dacă unii membri nu vorbesc limba ungară, şi vor primi tot sprijinul pentru a se stabili aici", a spus Semjen.
Vicepremierul Ungariei a amintit situaţia etnicilor ungari din România, care "sunt persecutaţi şi se află sub atac continuu, prin intermediul unor metode aparent legale".
"Această tendinţă nu s-a încheiat... de aceea printre persoanele premiate în acest an se numără fostul viceprimar al oraşului Cluj-Napoca, Anna Horvath, pentru a ne arăta susţinerea faţă de ea", a spus Semjen.
Anna Horvath, fost viceprinar al Clujului, a fost trimisă în judecată, anul trecut, de DNA, pentru trafic de influenţă şi spălare de bani. Sursa Gandul


                                                                                                  C.L.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu