Prima
zi a săptămânii este una specială în comuna Tinca, județul
Bihor, localitate așezată
pe malul râului Crișul
Negru. Gospodarii din mai multe localități rurale vin cu produse obținute prin munca lor și le
vând aici la piață.
Dacă nu ai întâlnit de mult pe cineva sau dorești să afli știri despre el, locul din piață e cel
bun în acest sens. Noi venim la Tinca de
peste o jumătate de secol de când ne-am căsătorit, eu fiind prahoveancă iar soțul meu
bihorean din satul Gurbediu. Părăsesc forfota târgului și mă
îndrept spre localul din centrul comunei al Liceului Teoretic ,, Nicolae Jiga,,
unde învață
elevii claselor primare. Cu învățătorii
de aici am colaborat cu drag încă de la
primele mele apariții
editoriale ale cărților de poezii și povestiri pentru copii. Dinspre marginea
comunei zăresc două personaje, dintr-o poezioară de-a mea, care se îndreaptă spre o altă piață
aflată, de data aceasta, în poiana din pădurea apropiată comunei.
CU
DOVLECII LA VÂNZARE
Iese
ursul la plimbare
Și-întâlnește-o vulpe mare
Cu un
sac plin de dovleci
Și-o întreabă: ,,Unde pleci?,,
--Merg
cu marfa la vânzare
În
poiană-n Piața Mare.
--Dă-mi
și mie
un dovleac,
Pentru
tine e un fleac!
--Eu mă
tem c-ai să te-îneci
Cu
semințe de
dovleci,
Mergi
mai bine în pădure
Și mănâncă fragi și mure.
Uite,
ia și două
mere,
Mă
grăbesc, la revedere!
E
bine să mă zoresc și
eu, doar programul elevilor presupune încadrarea în timp a tuturor celor
implicați
în formarea lor… Grăbesc prin urmare pasul!…În sala de clasă amenajată
adecvat pregătirii elevilor care
urmează alternativa ,,step by
step,, domnul învățător
Iuliu Orban își
așteaptă
elevii din clasa Pregătitoare să
sosească de la ora de sport. Vremea superbă e numai bună pentru puțină mișcare! Însoțită de elevii clasei a IV-a, vine și doamna învățătoare Minodora Popa. Cu elevii dumneaei m-am întâlnit și în urmă cu peste zece ani. Pe atunci îmi
prezentam poeziile și
povestirile elevilor din clasa
bunei învățătoare Anișoara
Leucea plecată acum dintre noi. Fac cunoștință azi
și
cu doamna învățătoare
Cornelia de la una dintre clasele primare ale școlii tincane. Iuliu Orban
e bine cunoscut și
apreciat pentru activitatea culturală, prin coordonarea cu pricepere a unei
trupe de teatru de amatori. Mă prind și eu în
joc de teatru cu elevii tincani recitându-le poezii în care ei joacă roluri
ale unor personaje. Cântăm împreună un
cântec patriotic pe o melodie a lui George Enescu, apoi intonăm imnul Europei. Copii frumoși,
copii energici, în viitor poate, actori în trupa de teatru a dascălului lor. Minodora Îi îndeamnă pe elevi să spună ce le-a plăcut
din întâlnirea noastră. Mă simt inspirată de astfel de copii, într-o zi în care
au admirat vișinii
înfloriți,
într-o ieșire
în natură împreună cu învățătoarea
lor. Au lăsat astfel deoparte telefoanele și tabletele și s-au contopit cu frumusețile
anotimpului în care se trezesc la viață pomii, gâzele și
florile.
Vișini în
floare-
zumzetul albinelor
culegând nectar
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu