Ministrul Economiei, Nicolae Bădălău, a anunţat că minele
vor fi redeschise şi printre primele se află cele din Maramureş, concesionate
de Compania Remin Baia Mare, blocată de 10 ani şi rămasă cu datorii de 125
milioane euro. Vizate sînt minele de aur şi cupru, ofertate de firme străine
capabile să investească sume mari. 400 de mine au fost închise şi ar putea fi
redeschise pe baza noii legislaţii aflate în elaborare la Guvern şi Parlament.
O aşteptăm!
Deocamdată, UE ne dă bani să punem minele în siguranţă,
fonduri la care ministrul Nicolae Bădălău vrea să renunţe (ar fi o greşeală).
Statul intenţionează să atragă investitori străini, dispuşi să plătească şi
datoriile restante, dar pînă cînd n-avem contracte semnate să nu ne entuziasmăm,
cum face ministrul (a spus că sediul Remin din Piaţa Revoluţiei nu va mai fi
vîndut).
După abandonarea exploatărilor, flotaţiilor şi a uzinelor
metalurgice, industria judeţului a intrat în criză. Cu toate noile investiţii
în industria lemnului, produsul intern brut pe cap pe locuitor a scăzut faţă de
vecini, astfel că azi ne aflăm pe ultimul loc, la acest indicator, între cele
şase judeţe din Regiunea de Nord-Vest. Situaţia statistică este relevantă,
Maramureşul se situează la coadă în clasamentul productivităţii pe locuitor,
după Cluj, Bihor, Sălaj, Bistriţa-Năsăud şi Satu Mare. Cauza este slaba
industrializare, judeţul nostru fiind pe jumătate montan, cu minereuri
neferoase şi preţioase valoroase economic în subteran. Exploatările sînt
blocate de reglementările europene stricte privind protecţia mediului.
Era nevoie de reconsiderarea mineritului, minele nu mai
puteau continua să polueze fără grijă. În urma lor, au rămas 10.000 de hectare
de terenuri degradate, care trebuie ecologizate. Cu alocările actuale, punerea
galeriilor şi a haldelor în siguranţă va dura un secol, timp în care apele
chizoase de mină vor înroşi apele curgătoare – aceasta fiind pedeapsa pe care o
primim de la natură pentru că i-am stricat echilibrul fragil.
Ne bucurăm de absenţa poluării industriale, ne-a fost
suficient cît am suportat noxele de la combinatele metalurgice Phoenix şi
Romplumb, plus celelalte surse de poluare minieră. Dezvoltarea ce a venit s-a
bazat însă pe industrii cu aport mic la realizarea valorii adăugate brute, cum
ar fi prelucrarea lemnului, comerţul şi serviciile, unde plusvaloarea este
redusă, iar produsele au grad mic de complexitate. Nu-i nevoie de muncitori cu
înaltă calificare pentru a face mobilier pe fluxul tehnologic.
Maramureşul este salvat de păduri, are 242 de fabrici mici
şi mari de mobilă înscrise în Registrul Comerţului, care produc o treime din
cifra de afaceri. Dacă adăugăm exploatarea şi prelucrarea primară, lemnul aduce
aproape jumătate din produsul intern brut. Populaţia ocupată este de circa
200.000 de oameni, din care jumătate sînt salariaţi interni – ceilalţi lucrează
în străinătate.
Agricultura Maramureşului regresează, statisticile arată o
reducere continuă a efectivelor zootehnice şi a producţiilor animaliere, chiar
dacă producţiile la culturile agricole vegetale sînt mai mari (cu excepţia
livezilor). Faţă de 1990, preţul alimentelor s-a întreit, al mărfurilor
industriale s-a încincit, iar al serviciilor s-a înzecit, aliniindu-se la
preţurile de import, în euro. Reconversia la agricultura ecologică, promisă de
UE, întîrzie prea mult.
După închiderea mineritului, veniturile maramureşenilor s-au
prăbuşit. În decembrie 2018, salariul mediu pe ţară a fost de 3.000 lei pe
lună, iar media pe Maramureş a fost de 2.300 lei. Redeschiderea minelor şi a
industriei conexe ar fi o şansă pentru conjudeţeni să câştige salarii mai mari
– aşa că aşteptăm legea minelor, cu noile condiţii de mediu, europene.
Autor: Nicolae Goja
Sursa: Graiul
Maramureşului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu