Ce înseamnă “un alt tip de campanie electorală”?

 Unul dintre cei mai activi lideri politici pe timp de vară spunea zilele trecute că pentru prezidenţiale se va duce „un alt tip de campanie electorală”.

Nu a dat niciun fel de explicaţii. Nici măcar nu a lăsat să se înţeleagă în ce fel campania pentru alegerea preşedintelui va fi cu totul diferită de ceea ce am văzut până acum.

Din 11 august se adună semnături pentru candidaţi.

Mai este doar o lună şi încă nu sunt cunoscute decât două nume: Klaus Werner Iohannis şi Ramona Ioana Bruynseels (foto). Unul este uşor de reţinut, fiind auzit zi de zi de cinci ani încoace, iar celălalt este ceva mai greu de reţinut. Va suna straniu, în caz că va câştiga alegerile, să se strige în piaţă fie „Trăiască Bruynseels!”, fie „Jos Bruynseels!”.

Desigur, pare o glumă. Un partid mic nu are absolut nicio şansă să-şi trimită candidatul nici măcar în turul doi.

UDMR se află în aceeaşi situaţie, dar în ciuda evidenţei Kelemen Hunor se înscrie în cursa electorală. La fel vor proceda şi alte partide mai mici. În mod sigur, dacă PSD nu-l va accepta pe Călin Popescu Tăriceanu, liderul ALDE va deveni candidatul propriului partid. Pro România şi PMP vor proceda la fel.

Alegerile prezidenţiale sunt întotdeauna altfel în primul rând pentru că se înscriu în cursa electorală o sumedenie de candidaţi care ştiu de la început că nu au nicio şansă. Motivul este unul simplu: partidul profită de alegeri şi având un candidat propriu îi creşte vizibilitatea.

Alegerile prezidenţiale pregătesc terenul pentru următoarele alegeri, cele mai apropiate fiind cele locale. Rezultatele obţinute dau o idee despre rezultatele de la locale. În cazul UDMR, de exemplu, se testează procentul de intrare în parlament, acel prag de 5% care dă fiori şi partidului lui Tăriceanu. ALDE nu a atins pragul la europarlamentare şi acest lucru obligă liderul să se înscrie în cursa prezidenţială.

Acţiunea este cu două tăişuri: dacă Tăriceanu nu obţine cinci procente ALDE nu va trece pragul electoral nici la parlamentarele din 2020. Asta va fi o problemă pentru PSD. Presupunând că rămâne în continuare un partid mare, PSD va fi obligat să intre în combinaţie cu Pro România. Aşadar, Victor Ponta are tot interesul să ajute ALDE să se scufunde. Deci e greu de crezut că ALDE şi Pro România vor avea un candidat prezidenţial comun. Situaţia din 2016, de la parlamentare, nu se va repeta.

S-a dus vremea când un partid de dreapta, întâi PNL, apoi ALDE, au ajutat PSD să-şi asigure o majoritate parlamentară şi să guverneze. Ambele partide au fost la fel de naive, oferind pe tavă funcţia de prim ministru fără să ceară nimic consistent în schimb. Doar nişte portofolii ministeriale şi nişte funcţii bine plătite pe la agenţii.

Probabil următoarea campanie prezidenţială va fi altfel pentru că fiecare lider va fi mai atent la ce pierde şi ce câştigă dacă are un candidat propriu sau acceptă un candidat comun.

Cel mai pregnant exemplu este în cazul Alianţei USR-PLUS. Dacian Cioloş are meritul de a se fi lansat ca posibil candidat prezidenţial cu mult înainte de a avea un partid. Întâi a fost Dacian Cioloş, apoi PLUS. Numele lui a circulat impunându-se de la sine ca un veritabil prezidenţiabil. Din spate a venit un alt posibil candidat.

De data aceasta nu s-a impus întâi numele, ci partidul. Întâi a fost USR, apoi Dan Barna.

Cum se vor tranşa lucrurile în interiorul Alianţei rămâne de văzut. În orice caz, partidul care îşi va impune voinţa şi va da candidatul va rămâne ca formaţiune politică de sine stătătoare. USR este înainte de toate o emoţie. Va reuşi să se păstreze ca stare de spirit şi în 2020 dacă nu va câştiga prezidenţialele? Din moment ce vor fi adversari la prezidenţiale, care vor fi relaţiile cu PNL?

Actuala campanie prezidenţială va fi altfel pentru că ALDE se va confrunta cu PSD, iar USR-PLUS cu PNL.

Deci, în primul tur, bătălia se va duce între prieteni.

Autor: Dumitru Păcuraru

Sursa: Informaţia zilei Satu Mare