05.07.2019
Camping pe șantierele autostrăzilor
din țară
Deputatul PSD Marius Sorin Bota a
solicitat Ministrului Transporturilor stabilirea unei echipe mixte formate din
personal din conducerea ministerului, precum și a Companiei Naționale de
Administrare a Infrastructurii Rutiere care, în această vară frumoasă, să se
mute cu cortul pe șantiere.
”Având în vedere slaba mobilizare de pe șantierele
autostrazilor, precum și interminabilele minciuni și angajamente ale firmelor cu
privire la mobilizarea pentru finalizarea lucrărilor în acest an, am solicitat
Ministrului Transporturilor să preia inițiativa și intenția fostului ministru
Dan Șova, astfel încât (dacă tot nu au fost reziliate și nu se dorește rezilierea
contractelor cu acești constructori neserioși), poate sub atenta supraveghere
zilnică, se vor apuca în final să și lucreze. Mă refer aici cu pecădere la șantierele de pe
tronsoanele de autostradă Turda – Sebeș și Turda – Tg. Mureș, contractate de
companiile Aktor și Straco, însă asta nu înseamnă că măsuri similare, sau de
control inopinat, nu se impun și pe celelalte tronsoane care sunt contractate
și aflate în execuție. Este
deja cunoscut faptul că acești constructori se
mobilizează cu o zi înainte de vizita ministrului în teren și se demobilizează
a 2-a zi după vizită”, a declarat deputatul Sorin Bota.
Cabinetul
deputatului Marius Sorin Ovidiu BOTA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu