Eliberarea Transilvaniei

de Gheorghe Pârja

Lovitura de stat de la 23 august 1944 și întoarcerea armelor împotriva puterilor Axei au fost urmate de o altă strategie militară. Armata română a încetat luptele împotriva sovieticilor. Trupele Armatei Roșii, care au avansat pe teritoriul românesc, nu au ținut însă cont de noile realități politice. Foștii inamici, românii și sovieticii, au devenit aliați, luptând împotriva Germaniei și a aliaților ei. Printre care era și Ungaria. Dar sovieticii s-au purtat pe teritoriul nostru ca trupe de ocupație. Armistițiul nu era semnat și, pe cale de consecință, România era considerată țară inamică. Până la jumătatea lunii septembrie 1944, trupele sovietice au controlat cea mai mare parte a teritoriului național. Noi am învățat la școală că sovieticii ne-au eliberat. În realitate, Bucureștiul și în punctele strategice, au fost instalate comandamente sovietice. Unități române au fost dezarmate și capturate, numărul celor care au căzut în prizonierat ridicându-se la aproape 140 000 de militari români. Mulți au fost deportați în Siberia. Violențele s-au abătut și asupra populației civile, care a suportat rechiziții forțate, jafuri, violuri, asasinate comise de trupele sovietice.

Și a venit și noaptea Armistițiului din 12 spre 13 septembrie, cu prevederi dureroase. Convenția prevedea recunoașterea anexiunilor sovietice din 1940 – Basarabia și Nordul Bucovinei –, plata despăgubirilor de război, asigurarea libertății de mișcare a trupelor sovietice pe teritoriul României, arestarea și pedepsirea criminalilor de război. Acolo se mai prevedea nulitatea Dictatului de la Viena și restituirea Transilvaniei furate. Stalin a vrut să pedepsească Ungaria, deoarece s-a alăturat pactului Anticomintern. Dar acest teritoriu trebuia recucerit. S-a stabilit ca eliberarea Transilvaniei să fie făcută prin efortul comun româno-sovietic. Jertfa românească a fost mare. Unii istorici sugerează că sovieticii au urmărit să decimeze armata română. Pilda a fost la bătălia de la Oarba de Mureș. Acolo au murit peste 11 000 de soldați și ofițeri ai armatei române, cei mai mulți din cauza strategiei impuse de comandamentul sovietic. Generalii sovietici au fost decorați de Stalin, dar adevărații eroi au fost militarii români trimiși la moarte sigură.

La 25 octombrie 1944, de ziua de naștere a regelui Mihai, erau eliberate și ultimele orașe din teritoriul național, Satu Mare și Carei. Ordinul de zi al mareșalului Stalin, publicat în prima pagină a „Timpului”, din 27 octombrie, care însoțește numărul 38 al Ediției „Ziarele României Mari”, e sugestiv pentru relația complicată româno-sovietică de după 23 august. Pe front, în plină campanie militară, comandantul Armatei a 4-a, generalul Gheorghe Avramescu, este arestat în Cehoslovacia. A fost chemat la postul de comandă al Armatei 40 sovietice, arestat și a dispărut fără urmă. Doar a luptat și pe frontul împotriva rușilor! Când s-a ivit ocazia, nu a fost iertat. Dictonul ofensivei a fost: doar sovieticii eliberează! Asta s-a constatat și la cucerirea Budapestei, unde românii au purtat aprige lupte de stradă împotriva trupelor germano-maghiare. Budapesta trebuia eliberată doar de Armata Roșie, așa că generalului român Nicolae Șova i s-a refuzat bucuria victoriei finale. Generalul a protestat la comandamentul sovietic, dar a fost destituit, trecut în rezervă, iar mai târziu condamnat la închisoare de regimul comunist din România.

Un bilanț al campaniei de pe Frontul de Vest reflectă amploarea angajamentului românesc în lupta pentru victoria asupra Germaniei și, implicit, pentru eliberarea Transilvaniei. O lecție tristă a istoriei i s-a aplicat României: i-a fost refuzat statutul de cobeligerant de către Aliați. Singurul câștig al jertfei românești a rămas recuperarea Transilvaniei răpite. Cu prețul vieții zecilor de mii de ostași români. Nu trebuie uitat că Transilvania ne-a fost luată printr-o decizie, dar a fost recuperată cu sânge. Mi-a atras atenția un articol din ziarul „Timpul”, care are un discurs surprinzător de modern, îndreptat împotriva naționa­lis­mului și politicilor rasiale. Într-o vreme în care abuzurile ocupației maghiare puteau declanșa ușor dorința de răzbunare. Se încheie cu imaginea idealizată a unei Transilvanii, simbol al colaborării dintre cele două popoare.

Pe plan intern, puterea sovietică a intrat cu cizmele în politica românească. Moscova impunea instaurarea primului guvern majoritar comunist la București. Despre guvernul Petru Groza este vorba în Ediția de astăzi a minunatei colecții.