Să trăim 100 de ani!

Cinci pacienţi ucişi cu violenţă în Spitalul de psihiatrie din Săpoca, de un bolnav internat, este dovada că salariaţii lucrează la voia întîmplării, n-au fişa postului, nici atribuţii şi responsabilităţi precizate individual. Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a recunoscut acest lucru, declarînd că în 80% din spitale organizarea muncii este defectuoasă şi managerii nu sînt profesionişti. Teribilă concluzie, după ce salariile din sistemul de sănătate au fost dublate şi triplate!

Medicii şi asistenţii au fost favorizaţi intenţionat, însă nivelul de calitate a serviciilor medicale n-a crescut (cum s-ar fi aşteptat contribuabilii), ci sistemul a rămas cu aceleaşi lipsuri. Au fost aduşi noi manageri, noi consilii de administraţie, formate din oameni fără studii şi fără experienţă în domeniu. Prin urmare, iau salariile pe degeaba.

Avem impresia că un medic bun va fi şi un manager bun, însă de regulă greşim. Managerul de spital trebuie să aibă studii în domeniul serviciilor medicale, nu-i suficient să fie medic, iar principalul său rol este să organizeze serviciul sanitar, să normeze munca fiecărui salariat şi să controleze locurile de muncă. Dar actualii manageri nu se preocupă de aceste atribuţii prevăzute în contract, ci lasă cantitatea şi calitatea serviciilor acordate la voia personalului. Unii salariaţi sînt conştiincioşi, însă alţii nu se pricep sau îşi neglijează serviciul, iar ca efect, scade încrederea pacienţilor în sistem.

Marea schimbare trebuie făcută imediat, pentru a evita tragedii precum cea de la Săpoca. Sistemul sanitar a fost descentralizat, spitalele sînt administrate de oraşe şi judeţe (puţine aparţin de Ministerul Sănătăţii, cum e cel din Borşa), deci managerii nu sînt subalternii ministrului, ci se subordonează consiliului local sau judeţean, primarului şi preşedintelui de judeţ.

După 2007, România împarte responsabilitatea pe sănătate cu Uniunea Europeană, politica în acest domeniu fiind partajată. Strategia comună prevede prevenţia şi îngrijirea sănătăţii oamenilor prin servicii mai prompte şi mai de calitate. Graţie sistemului de asigurări de sănătate şi progreselor medicinei, oamenii trăiesc mai mult. În 1900, speranţa de viaţă era de 50 de ani, iar copiii care se nasc astăzi au o speranţă de viaţă de 100 de ani, şi datorită condiţiilor mai bune de muncă şi trai.

Cu toate acestea, în mileniul III, suferim de boli cronice din cauza vieţii încărcate de sedentarism şi stres, alimentaţiei nesănătoase (obezitate), adicţiilor (alcool, tutun, droguri, internet), poluării, deci nu ne bucurăm de o stare de sănătate bună, ci mulţi mor înainte de pensionare, iar ceilalţi sînt dependenţi de medici şi de medicamente. Cheltuielile cu sănătatea cresc, sistemul consumă pînă la 7-8% din PIB pentru spitale şi salariile medicilor, dar iată că banii tot nu ajung – de vreme ce 5 milioane de tineri contribuie la CAS în alte ţări, iar deficitul nu poate fi suportat de ceilalţi.

Pentru viitoarea generaţie, viaţa va fi mai dificilă, aşa că trebuie să recalibrăm sistemul de sănătate, să observăm că medicii nu acoperă nevoia de asistenţă (spitalele sînt pline), iar bolnavii n-au acces la servicii, aşteaptă cu lunile să fie trataţi. Gestionarea spitalelor este slabă, nu reuşim să angajăm manageri profesionişti, risipim fondul de sănătate şi decontăm birocratic (pacientul nici nu trebuie să semneze decontul serviciului pe care l-a primit!), plătim nemunca. Politica în sănătate devine prioritatea statului social.

Instituţiile din sistem şi autorităţile publice nu reuşesc să se adapteze la aceste noi realităţi. Guvernul are obligaţia să modernizeze sănătatea, în aşa fel ca fiecare leu să fie investit în condiţii de eficienţă, astfel ca spitalele şi cabinetele medicale să funcţioneze sustenabil. Copiii noştri vor trăi 100 de ani dacă azi vom lua decizii corecte şi vom depăşi criza managerială!

Autor: Nicolae Goja

Sursa: Graiul Maramureşului