Poetul popular Gheorghe Mancaş ne propune un nou volum de poezii „Flori târzii”, volumul II, iar aşa cum spune în „Cuvântul autorului” poeziile descriu oamenii locului, copilăria autorului, vorbește despre oamenii importanți ai mediului rural, adică ghicitoarea din sat, vornic, precupeață, haiduci, lăutarii vestiți ai arealului, de părinţi şi bunici, dar aduce un omagiu și unor personalități precum poetul George Bacovia, solista Angela Moldovan sau violonistul Ion Drăgoi. O altă parte a poeziilor se referă la „Șapte ani de acasă”, anotimpuri, la frumusețile naturale ale zonei precum Munții Ceahlău, Lacul Roșu ori Poiana Sărată, nu uită nici de tradițiile pierdute, cu referire la unele jocuri sau iarmarocul de la Fălticeni. Mai scrie despre sărbători („8 Martie”, „Rugăminte la Moş Nicolae”, „Noaptea de Sfântul Andrei”, „Ajunul”), despre începerea anului şcolar, despre păsări şi tot ce îl impresionează la un moment dat pe autor.
Poetul popular Gheorghe Mancaş, după o perioadă
lungă (33 ani) petrecută între avioane, aceste aparate care imită zborul
păsărilor, a simţit nevoia să scrie
pentru sine şi semeni şi scrie cu o dezinvoltură dată de precedentele volume
(peste 10 volume proprii din 2013 începând!) dar şi fiindcă doreşte să rămână
ceva palpabil în urma trecerii prin această lume. De altfel, afirmă că: „E
foarte trist ce laşi pe-acest pământ/ Atunci când pleci şi mori plângând”.
Pentru poetul popular Gheorghe Mancaş muza se
întruchipează într-o femeie frumoasă, care îţi pune sângele în clocot şi gândul
să zboare: „Tresar atunci când ochii tăi,/ Spre mine se îndreaptă-ncet,/ Se fac
obrajii de văpăi,/ Şi-aud acord de menuet.// Cu părul fluturând în vânt,/ Şi
pasul lin ca de gazelă,/ Stârneşti un stol de vise-n gând/ Când te opreşti la
mantinelă.// În umbra nostalgicelor vise,/ Te-aş creiona încet, încet,/ Lăsând
- simţirile deschise…/ Şi
mintea-nvolburată de poet”.
După ce, prin poeziile sale, ne vorbeşte despre
„Poverile vieţii”, despre „Neputinţă”, despre îngrijorări şi supărări, despre
„Epopeea vieţii”, despre „Sufletul pribeag” (doruri pierdute), despre „Înstrăinare”, despre „Cursul vieţii”,
Gheorghe Mancaş, cu sinceritatea şi
naivitatea pe care numai un poet o poate avea, ne spune prin poezia populară
„Mai scriu un vers” scopul demersului său literar: „Mai scriu o strofa și
închei volumul/ În care creionez viața, sufletul/ N-aș vrea să uit prezentul,
nici trecutul/ Care de dor e astăzi plin-e full!/ Am scris, mai scriu poveți cu
dor de mama,/ Suspinul ei ce-mi sună în ureche …/ Ea plânge pentru toți de bună
seama,/ Că a crescut copii, fără pereche!/ Tu i-ai crescut, i-ai educat,/ Cu
toți în lume au plecat/ S-au dus în zarea cea senină/ Tu, mamă, nu porți nicio
vină./ De-acas-atunci când au plecat/ Ei pe la școli au învățat/ Dar nimeni,
nimeni nu le-o spus/ Când au plecat, ei sunt buni duși/ Și-napoi e foarte greu
de-ajuns!/ Dar nu e drumu-atât de greu/ Cum este și sufletul tău/ Ai pierdut
toată legătura/ Cu prieteni, cu natura./ De-aceea eu mai scriu cu dor de mama,/
Cu dor de sat și de copilărie,/ Dacă cititi, băgați bine de seamă,/ Că ce a
fost nicicând n-o să mai fie!”.
Cu poezii reuşite sau mai puţin reuşite din cauza
forţării rimei, valoarea volumului este dată şi de faptul că surprinde în mod
real satul românesc de odinioară, un sat cu toate valorile sale, mult schimbat
astăzi şi nu în bine, fiind depopulat din cauza sărăciei şi plecării tinerilor
în pribegie.
Deşi scris simplu, direct, fără figuri de stil şi
metaforă, am remarcat că Eul liric trăieşte şi există prin tristeţea curgerii
timpului, a singurătăţii, prin durerea pierderii celor dragi şi resemnarea care
se instalează pe nesimţite în sufletul poetului. În acest sens vă propun poezia
„Părinţii”: „Doamne, este bine,/ Când tu ești copil/ Ai părinții lângă tine/ Nu
știi de necaz și chin./ Ei se străduiesc/ Viața bună să ți-o facă,/ Doamne-ți
mulțumesc/ Că am mamă, că am tată./ Când parinții sunt în viață/ Nu ai grijă de
nimic/ Ei îți dau mereu povață/ De esti mare ori ești mic./ Chiar de ai
necazuri/ Tu la ei te duci mereu,/ Numai mama și cu tata,/ Te ajută când ți-e
greu./ Când te-ai făcut mare,/ Și dai de necaz și greu,/ Părinții sunt alinare/
Doar ei te-ajută mereu./ Cât mai ai părinți în viață/ Veșnic tu copil vei fi,/ Cu
credință și speranță,/ Domnului vei mulțumi”.
Gheorghe Mancaş ştie să trăiască frumos,
mărturisându-ne asta prin cele 144 de poezii şi dăruindu-ne poveşti, prin vers,
în dulcele stil popular! Felicitări!
Gelu
DRAGOŞ, U.Z.P.R.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu