joi, 29 iunie 2023

Poesis - Ştefan CĂMĂRAŞU

 


Am început să fiu bătrîn

Am început să fiu bătrîn
dar tot nu-mi vine să cred,
pînă mai ieri mi se tot repeta
,, domnule, ești tînăr, ai timp să aștepți,,
iar eu așteptam, așteptăm...
Da, așa este,
am început să fiu bătrîn
tot mai des mă întreabă cîți ani am,
ca în vremea cînd eram copil.
Vă întreb, totuși,
nu este o regretabilă confuzie,
așa, fără preaviz, fără scăpare
să fiu pentru totdeauna bătrîn?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu