La mulți ani binecuvântați, Puiu RĂDUCAN!

Statuia uitată


Plânge-amarnic în ploaie statuia uitată.
Ce viscol îmi fu, Doamne, tinerețea!
Curge-n un ungher de umbră o liniște grea,
viața și timpu-mi croșetează franchețea.

Mereu mă uit la tine în rama prăfuită!
Pe cumpăna fântânii doarme regele dus.
Prin odaia ta, se scurge-un templu-nchis,
eterna-mi primăvară coboară spre... apus.

Of, rătăcesc printre uitări necunoscute!
Și-n cărțile deschise și-n umbrele culcate.
Venit-a clipa să mă doinească toate
că-n chip de clopote sosesc icoane moarte...



O poveste


Cobor și eu dintr-o poveste
și-n dialog cu mama despre ce trăim.
S-a dus, sărmana, nu mai este!
Mai stau și eu cu voi acum..., puțin.

Codrul de doliu din toamna fugită,
adoarme noaptea gânditoare-n rugi
și-n lut inert cu viață... părăsită,
îți stingi nădejdea vieții...  Fugi!

Cântă prin turnuri glasuri de ecou.
Cad storuri grele pe dulcele trecut,
în gând vreau să-ți fur un secret, din nou.
Tare-s aproape... de ce m-am temut!
    


Trenul nebun


Un tren nebun aleargă-n gândul meu!
Trist mai e doamne azi cortegiul vieții!
În lanțul morții-adoarme un sicriu,
iar eu sortez în vise... anii tinereții...

Noaptea mă umblă și mă tot cuprinde
Cu luna plină, gârbovă de ani
și-n stol de gânduri rătăcit pe drumuri,
... sunt iedera bătrână de doi bani...

În cuiburi de lumină ochii m-au chemat.
La  viața adormită-n piatră și nisip,
acum, singurătatea-și strânge pânzele de vise,
Iar anii-ntorc oglinzile obtuze-n cip-cirip...



Coboară îngerul...
 
 
Îngerul coboară de pe ramă!
Se duce-n jos pe râu apă să bea.
Plecând din cer să inspecteze „obștea”,
tocmai ce s-a-ntâlnit cu mama mea.
 
Eu tot țeseam iubirea caldă-n gând,
iar îngerul mergea ușor..., tiptil...
Ispita-n seara-ceea dulce...
adăuga în rama-mi înc-un chil...
 
O, ce mai doarme apa liniștită!
Luna se-aprinde pe altar de nori.
Îngerul ajuns din ceruri pe pământ
mă urechează-n taină uneori...
 
S-a întâlnit cu mama! Mă închin!
Sunt zidul care urcă pe iedera bătrână!
Cu luna gârbovă de ani suspin...,
simt mama cum mă ia de mână...
 
Privesc la ea cu ochii uji!
O-ntreb de tata, se-adâncește somnul.
Cu mâna dreaptă duce deștu-n sus.
Tata? Stă la o tacla cu Domnul!

O, viață adormită-n piatră și nisip!
Vremea umilită greu suspină.
Bătrânețea-mi strânge pânzele de vise,
se întorc anii în oglinzi. Se-nchină...
 
Oastea îngerească porțile deschide!
Dormind în umbra nopții lângă mama,
Venind de la Izvorul de Tămăduire,

Îngerul se urcă. Își așează rama.