Vremea azi, 27 iulie. Temperaturile cresc ușor în toată țara. Maximile pleacă de la 26 de grade în estul Transilvaniei și ajung la 33-34 de grade în vestul, în sud-vestul și în sud-estul țării.
În Dobrogea și cu Bărăganul urmează încă o zi însorită, cu maxime de
32 de grade la amiază. Vântul are unele intensificări, iar pe spații mici e
posibil să vină câțiva stropi de ploaie.
În Moldova sudică și în nordul Munteniei se
încălzește, iar după prânz se ating 33-34 de grade. Avem soare în cea mai mare
parte a zilei, un vânt cam insistent și câteva ploi slabe - în special în zona
montană.
Se face mai cald și în jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina. În Vaslui se vor înregistra 31 de grade. În ansamblu se anunță o zi frumoasă, însă după-amiază se aduna câțiva nori. Mai ales în Orientali o să picure trecător.
În nordul Transilvaniei și în Maramureș găsim vreme frumoasă: soare, câțiva nori și temperaturi în creștere față de ziua trecută. În Maramureș, pe la Satu Mare maximele ajung la 32 de grade.
În ținuturile vestice avem cer mai mult senin.
Amiaza ne-aduce atmosferă călduroasă, cu 33, poate chiar 34 de grade în
termometre. Vântul adie plăcut, iar la noapte e posibil să apară ceața.
În Transilvania avem o dimineață rece în depresiuni,
dar soarele încălzește rapid atmosfera. La amiază, maximele ajung la 26 de
grade în depresiuni și la 30 de grade pe la Alba Iulia. În a doua parte a zilei
norii se înmulțesc în special în zonele de munte, pe unde o să plouă trecător.
În Oltenia temperaturile urcă frecvent până la 33,
poate chiar 34 de grade. Norii apar sporadic, însă doar pe la munte s-ar putea
să vină câțiva stropi de ploaie.
Și în sudul României se face mai cald decât sâmbătă:
la Ploiești se ating 32 de grade. Domină atmosfera însorită, însă nu e exclus
să apară o ploaie de scurtă durată.
În București se încălzește, iar după prânz se ating
32 de grade. Nu se anunță ploi, însă vântul va fi destul de activ. Peste noapte
se înseninează, iar temperatura coboară până la 19 grade.
Și la munte cresc temperaturile. După-amiază se
înnorează în masivele sudice și estice, pe unde vin câteva ploi slabe, posibil
însoțite de descărcări electrice.
Pe litoral se îndreaptă vremea. Avem soare în cea
mai mare parte a zilei și un vânt cam insistent. Se face mai cald decât sâmbătă
și se pot atinge 31-32 de grade. Apa mării are în jur de 27 de grade.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu