Ministrul polonez al apărării: „Nu vor exista
frontiere deschise şi nici schimburi comerciale la nivelul actual cu Ucraina în
lipsa soluționării chestiunii Volânia!”
Vicepremierul și ministrul polonez al apărării
Wladislaw Kosiniak-Kamysz a avertizat miercuri Ucraina că nu va fi primită în
Uniunea Europeană dacă Varşovia şi Kievul nu vor soluţiona diferendul lor
istoric legat de masacrul din Volânia comis de naţionaliştii ucraineni în
timpul celui de-Al Doilea Război Mondial (1939-1945), relatează agenţia de
presă EFE, preluată de Agerpres.
„Nu vor exista frontiere deschise şi nici schimburi
comerciale la nivelul actual (cu Ucraina – n.r.) în lipsa soluționării chestiunii
Volânia”, a declarat ministrul polonez la postul PolSat. „Daţi-mi voie să o
spun clar: Ucraina nu se va alătura UE dacă nu va fi soluţionată chestiunea
Volâniei”, a insistat el. Deşi Polonia își „doreşte ca Ucraina să se dezvolte,
nu poate lăsa netratată o rană care nu s-a cicatrizat”, a adăugat
Kosiniak-Kamysz, care a calificat masacrul din Volânia drept un „genocid”.
„Masacrul de la Volânia”, cum este cunoscut în
Polonia, se referă la execuţia a aproximativ 120.000 de civili polonezi între
anii 1943 şi 1945 în regiunea istorică Galiţia (în prezent parte a Ucrainei) de
către naţionaliştii ucraineni conduşi de Stepan Bandera, considerat erou
naţional în Ucraina şi criminal de război în Polonia, notează EFE. Cele două
ţări au interpretări diferite asupra acestui episod istoric ce încă le
afectează relaţiile bilaterale, în pofida alianţei lor actuale în contextul
invaziei ruse, în care Varşovia s-a evidenţiat ca un susţinător ferm al
Kievului.
Sursa:
Napocanews.ro
BASARABIA, CERNAUTI...
RăspundețiȘtergere