Două dosare au primit acceptul pentru a fi incluse în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, vineri, în cadrul celei de-a 46-a sesiuni a Comitetului Patrimoniului Mondial ce se desfășoară în India, la New Delhi: Ansamblul monumental «Calea Eroilor» realizat de Constantin Brâncuși la Târgu Jiu” și Frontierele Imperiului Roman – Dacia / Frontiers of the Roman Empire – Dacia!
Tezaurul pe care Constantin Brâncuși l-a lăsat românilor la Târgu Jiu devine oficial bun cultural al umanității. Se confirmă astfel valoarea universala excepțională a acestui sit cultural, demn de admirație și protecție internațională.
Recunoașterea primită azi ne obligă să protejăm Ansamblul Monumental „Calea Eroilor”, să-l păstrăm intact pentru generațiile viitoare și pentru memoria culturală a umanității. Este un angajament pe care țara noastră îl ia la nivel național, dar și la nivel local, în orașul în care a fost creat ansamblul monumental, susține Raluca Turcan, ministrul Culturii.
Teritoriul vechii Dacii a fost parte a lumii romane, geneza națiunii noastre fiind strâns legată de Roma și de Imperiul Roman. Prin urmare, suntem în fața unui act cultural și identitar, care ne face mai conștienți de trecutul nostru și, în același timp, reamintește tuturor influența majoră a Romei asupra lumii în perioada antică.
Parte a sistemului general de apărare a Imperiului Roman, Frontierele Imperiului Roman - Dacia constituie o mărturie excepțională a extinderii maxime a puterii Imperiului Roman prin consolidarea frontierelor sale nordice și reprezintă o manifestare fizică a politicii imperiale. [...] Ele atesta versatilitatea și sofisticarea modului în care romanii s-au raportat la topografia și climatul local, în contextul politic, militar și social al vremii, în partea de nord a imperiului.
Cu o lungime de peste o mie de kilometri, Frontierele Imperiului Roman - Dacia este cel mai mare segment al Frontierelor Imperiului Roman și cuprinde atât sectoare terestre, cât și fluviale, caracterizate prin tipuri, amplasări și densități variate de instalații militare distribuite în teritoriu.
Grigore CIASCAI
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu