Nimic, absolut nimic nu se desfășoară la întâmplare sub soarele canicular al obedienței. Cu deosebire, atunci, când așa-zisa „umbrelă protectoare” își răsfrânge poalele. Nu mult, atât cât e necesar, ca peste valoarea acestui neam românesc să pătrundă raza mistificatoare a umilinței.
Sub ochii noștri, încă nedumeriți de realitate –
treptat, dar sigur – se încearcă să ni se distrugă valorile fundamentale:
credința, tradiția, cultura, educația și istoria. Unele – cu deosebire, cele spirituale – cu o
înverșunare nemaipomenită, altele – cele materiale – deja se exploatează la cel
mai crunt nivel. Și, ca totul să se desfășoare fără de nicio reținere din
partea populației, ni se abate atenția, printr-o înjosire fără de precedent, în
mai toate planurile, încât – la un moment dat – ajungem să ne întrebăm dacă
poporul acesta își mai are loc între „civilizațiile” care se străduiesc să-l
înstăpânească. O țară atât de minunată, cu un trecut atât de îndelungat și
frumos, cu o avuție națională de invidiat, treptat-treptat, sub privirile
dezorientate ale majorității, se pierde în hățișul unor interese extrem de bine
disimulate.
Mai întâi, ne-a fost distrusă economia, toată; apoi
– prin fel de fel de tertipuri – au început să ni se stoarcă bogățiile solului
și, deopotrivă, ale subsolului. Categoric, cu sprijin intern, sens în care, în
structurile de putere, au fost infiltrați trădători și alogeni, sub acoperire
românească. Iar, ca totul să aibă justificare, laolaltă cu tot noianul de
manipulări, a proliferat și înjosirea, pe segmente bine țintite. Așa a început
discreditarea armatei naționale; iar, pe cale de consecință, restrângerea la
maxim a posibilităților de apărare (reducerea drastică a efectivelor,
distrugerea arsenalului militar, a fabricilor de armament, a mijloacelor de
luptă și transport, dezafectarea cazărmilor și poligoanelor, înlăturarea
efectivă a cadrelor „potențial-periculoase”, introducerea discrepanțelor în
apreciere, în promovare și remunerare, stăvilirea legăturilor dintre activi și
rezerviști, inclusiv prin contrapunere). Apoi, s-a continuat cu defăimarea
sfintei biserici, prin amplificarea exagerată a unor aspecte izolate, s-a
destructurat sistemul de învățământ, prin introducerea unor „discipline” noi,
în care materiile ce puneau în evidență ceea ce este specific nouă, românilor
(istoria, geografia etc.) ocupă un spațiu din ce în ce mai restrâns, s-au
introdus facilități de neadmis în evaluare și, pentru că nu era îndeajuns, au
început să ne învețe istoria trunchiată a altora. A altora, care până și din dicționarele
explicative au avut grijă să înlăture toate cuvintele care ne atestă străvechea
limbă, așezarea teritorială și lingvistică.
Scopul este lesne de înțeles: când reușești să
demonstrezi unui popor că nu are trecut și că nu are sorginte în spațiul pe
care-l ocupă, atunci nu-i lași decât două variante: ori se complace în ocupație
ori lasă locul altora, care-și revendică rădăcini, care nu le-au aparținut
niciodată. Iar, de aici, pas cu pas, insiduos – după ce l-ai sărăcit de orice
capacitate fizică, i-ai ademenit tinerii în afara țării și le-ai zdruncinat
convingerea apartenenței, începe bulversarea internă.
Nu știu exact, dacă în această ordine, căci
discreditarea are foarte multe fațete și rețete. Așa s-a început: mai întâi, cu
abaterea atenției de la ce se întâmplă în realitate cu țara aceasta; apoi, prin
ațâțarea categoriilor sociale una contra celeilalte, împotriva militarilor din
orice domeniu, a polițiștilor și gardienilor, a clericilor, a profesorilor și
învățătorilor, a artiștilor, iar recent și împotriva medicilor. Asta, ca să
nu-i mai amintim pe eroi și pe acele personalități de excepție ale neamului
nostru românesc, pe care alogenii se îndârjesc să-i scoată din memoria
colectivă, întinându-le numele, valoarea și murdărindu-le minunatele realizări.
Așadar, mai rămăsese neatins renumitul sistem de
sănătate românesc, care trebuia grabnic discreditat, iar medicii – tot așa,
pornindu-se de la cazuri izolate, dintre care unele insuficient dovedite – să
fie terfeliți la comun, în aceeași idee de abandon și de plecare în Occidentul,
căruia îi furnizăm, pe lângă mâna de lucru calificată, fără de nicio
contraprestație, și intelectuali de excepție. Intelectuali pregătiți temeinic
aici, în România, în acest sistem de învățământ și cultură, nepermis de blamat.
Între timp, pregătindu-se o infuzie de doctori din apropiatul Orient anume
pregătiți să reintre în serviciul unei populații pentru care nu au nicio
considerație.
Probabil, unii dintre noi se întreabă ce face
justiția față de asemenea abateri de o gravitate incomensurabilă, că despre
guvernanți și politicieni (nu în totalitate, ce-i drept) nu se mai poate pune
nicio problemă. Simplu: amețită de salariile și avantajele exorbitante, cu care
nu recunosc că au fost „dăruiți” magistrații, se refugiază sub aripa
ocrotitoare a legislației Uniunii Europene, pe care o acceptă chiar și
împotriva Constituției țării, concentrându-și eforturile asupra faptelor de duzină, în timp ce marile infracțiuni se
tergiversează până cad sub incidența prescripției. Cât despre amendarea
trădării, care plutește peste mlaștina în care ne mocirlim, deșarte speranțe.
Până, la un
punct, chiar este de înțeles; căci, prin legile și prin celelalte acte
normative în contrast, în majoritate promovate aiurea de către parlamentari și
miniștri fără de vreo pregătire corespunzătoare, lipsiți de dragoste de țară și
de neam, cel mai adesea, promovați după criterii altoite de partid, debandada
s-a generalizat. Are și asta o logică a sa, în care predominante nu mai sunt,
de mult, raționamentele. Până și asta însă vine în susținerea distrugerii unui
neam.
Revin, la ceea ce afirmam și cu alte prilejuri, în
referire la tăcerea organelor abilitate, cărora tot așa, subtil, se încearcă să
li se pună în sarcină nemerite și, ca un bun cunoscător și beneficiar de
sprijin profesional cândva, vă asigur că – în aceleași condiții precare, ca și
ceilalți militari din sistemul de ordine publică și siguranță națională – își
fac datoria cu prisosință, informând operativ asupra oricărui aspect, care
vizează domeniile respective. Dar, ca peste tot, și aici, totul se transformă
în maculatura, care umple sertarele – ca, din respect față de sârguința
lucrătorilor respectivi, să nu zic coșurile de gunoi – ale protipendadei. O
protipendadă de cea mai necorespunzătoare factură: parveniți, lași, inculți și
obedienți (evit să le spun fățiș trădători) ce nu-și urmăresc decât interesul
propriu, iar pentru asta sunt dispuși la concesii inimaginabile.
Cât despre războiul de dincolo de teritoriul și
preocuparea românului de rând, nicio grijă. Soarta ne e rezervată de alții;
aceiași, care ne asmut nu numai în
interior, ci și împotriva altora, cu care n-ar trebui să avem de a face
niciodată. Dar, poate că și asta este o latură a triunghiului.
Grav, foarte grav, iar dacă totul face parte
dintr-un plan prestabilit ori se desfășoară numai la întâmplare, rămâne la
aprecierea generală. În ce ne privește, noi tot mai credem în redresare și,
tocmai de aceea ținem să le reamintim celor care încă insistă în planurile lor
nelegitime, că: „Un popor care a văzut Imperiul Roman venind și plecând, care
și-a văzut țara inundată de toate barbariile posibile și totuși a supraviețuit,
nu crede în nimic sigur. Un asemenea popor are o înțelepciune intuitivă în privința
căilor ciudate ale istoriei, care-n mod infailibil conduc spre noi compromisuri
și este, ca urmare, mai puțin înspăimântat decât marile națiuni occidentale”
(Grigore Stamate, Dreptul Frontierei, Edit. Societatea Scriitorilor Militari,
București, 2004, pp.9-10).
Pentru orice eventualitate însă: „Dă Doamne românului mintea de pe urmă!”
Autor: Grigore Stamate
Sursa: https://www.art-emis.ro/analize/discreditarea-categoriilor-de-elita
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu