Din Petre, Istorie, identitate şi mentalităţi colective româneşti în secolele XVIII-XX, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2024

Există unii oameni care au o menire cu totul specială în lumea aceasta. Sunt acei oameni care nu precupeţesc niciun efort, ci se dedică trup şi suflet unor demersuri extrem de dificile. Ne referim la acele demersuri care vizează educarea fiinţei umane în conformitare cu idealul încrederii în propriul potenţial, al dezvoltării de sine, al creşterii de sine. Aceste demersuri dificile sunt acelea ale căror rezultate ar trebui să fie – pe măsura efortului depus (deşi, niciodată nu cred că sunt) – cuantificabile din două puncte de vedere. Primul – şi, întotdeauna este aşa – al celor care sunt beneficiarii sau după caz destinatarii demersurilor întreprinse. Mai apoi, cel de-al doilea, al celui care iniţiază şi duce la bun sfârşit demersul sau demersurile la care ne referim şi, care, se bucură nu atât de realizarea sa cât de faptul că a realizat ceva pentru ceilalţi, pentru creşterea lor, pentru împlinirea lor.

  Există oameni de felul celor evocaţi mai sus. Puţini, dar există. Există oameni… profesori. Un astfel de om este şi domnul Petre Din, inspiratul autor al volumului de studii cu caracter interdisciplinar recent apărut la editura Napoca Star din Cluj-Napoca.  Profesor de istorie la Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr” din Avrig. Profesor, dar, un profesor aparte. Un profesor de vocaţie. Un explorator în domeniul pedagogiei şi, mai ales, un cercetător neobosit în domeniul disciplinei pe care o predă, istoria. Dar şi în domeniul disciplinelor conexe. Un profesor care nu-şi ia niciodată vacanţă de la studiu, de la cercetare, de la observarea atentă a derulării evenimentelor, de la desăvârşirea de sine ca profesionist şi, în fine, de la căutarea şi oferirea de argumente în favoarea temelor cercetate tuturor celor care, într-un fel sau altul, i-au ajuns elevi, unul dintre aceştia fiind chiar eu însumi. Un profesor care scrie. Prin scris profesorul Din îşi multiplică numărul elevilor şi al claselor la care predă cu tot atâţia elevi câţi cititori înregistrează cărţile publicate de către domnia sa.

Cea mai recent publicată lucrare a profesorului Petre Din are, aşa cum deja aminteam, un caracter interdisciplinar şi pluridisciplinar, aşa cum se precizează de mai multe ori pe parcursul cărţii. Aceasta ne prilejuieşte întâlnirea cu o altă latură a istoricului dedicat. Este dimensiunea aceea de arheolog al conştiinţelor, al sentimentelor, al gândurilor, al mentalităţilor celor care sunt direct implicaţi în înfăptuirea istoriei. Prin cartea pe care o avem în faţă autorul ne prilejuieşte, aşadar, accesul la istorie prin ochii celor care au trăit istoria. Prin ochii celor care au fost martori şi implicaţi în mod direct în derularea evenimentelor exact în momentul în care ele deveneau istorie. Profesorul Din nu ne predă istoria, ci ne face martori ai istoriei. Ne plasează într-o perspectivă participativă. Prin lectura celor unsprezece studii care alcătuiesc volumul de faţă noi, cititorii, devenim contemporani cu istoria. Şi ea cu noi.

Caracterul lucrării este aşadar extrem de actual. Reiese cu claritate apetența autorului pentru investigarea cu acrivie științifică, dar și cu o deschidere cu totul specială față de subiectele investigate. De altfel, specificul cărții este dat în mare parte de obiectul cercetării și anume de mentalitățile colective și imaginarul social. Acest fapt determină, pe de o parte, un travaliu solicitant din partea autorului – cu toate că pe tot parcursul lucrării acest travaliu nu este foarte vizibil din pricina entuziasmului ce răzbate din atitudinea cercetătorului avid de deslușirea tainelor subiectelor abordate ceea ce, de bună seamă, dă o certă, pozitivă și benefică notă de prospețime prezentării – iar, pe de  altă parte, o complexitate metodologică de lucru, o abordare dinamică, pluridisciplinară, care implică apelarea la științe conexe precum psihologia socială, demografia istorică și geografia umană (p. 30).

Textul lucrării beneficiază (în interiorul fiecărui capitol) de pertinentele și binevenitele considerații introductive și concluzive ale autorului. Desigur, acest text este destul de dens pe alocuri. Construit pe mai multe nivele, el prezintă necesitatea unei îndrumări, a unei călăuziri prin meandrele realității istorice, îndrumare asumată și onorată cu asupra de măsură de către autor, care merită cuvinte de apreciere și din acest punct de vedere.

Astfel, cititorul poate observa cum, pe parcursul lecturii monografiile pe care le anunță cele unsprezece titluri ale capitolelor cuprinsului lucrării conțin în interiorul lor alte monografii. Aceasta face ca – în mod benefic, din punctul nostru de vedere –, atenția cititorului să fie  solicitată pe parcursul lecturii în mod gradat și nuanțat. Se observă pe alocuri cum perspectivele se succeadă, cum se întâlnesc și apoi se despart din nou. Ochii care privesc evenimentele sunt la rândul lor investigați de privirea istoricului, care, la rândul său, își realizează demersul prin compararea, evaluarea sau punerea la un loc a relatărilor celor care sunt participanți direcți la evenimente cu elaborările și interpretările specialiștilor interesați (la fel ca autorul) de prezentarea cât mai fidelă a lucrurilor.

Așa încât, chiar dacă ne aflăm la mare distanță temporală de cele petrecute, noi, cititorii, avem dintr-odată posibilitatea de a ne identifica pe noi înșine – din punct de vedere afectiv, datorită acestei binevenite lucrări – ca părți vii ale unui mozaic istoric de o complexitate impresionantă și, în același timp, chiar de a consona cu pulsațiile și trăirile evenimentelor și personajelor din acele vremuri îndepărtate.

Înțelegem astfel, împreună cu Petre Din, că, dacă sufletul românesc se resimte de o anumită instabilitate, aceasta se datorează, conform afirmațiilor lui Dumitru Drăghicescu, frământărilor istoriei. Invaziile, momentele agitate, vicisitudinile, și altele, au răpit românului timpul necesar elaborării unei atitudini stabile, consecvente, față de muncă sau față de modul său de manifestare în comunitate și în societate, fapt care a dus, în consecință, la o diminuare a caracterului național. (p. 25)

Cu toate acestea, așa cum reiese din mărturisirile autorului însuşi, pentru investigarea sufletului românesc nu trebuie să ne echipăm doar cu un foarte aspru şi subiectiv spirit critic (spirit care este, desigur benefic într-o oarecare măsură), ci trebuie să abordăm lucrurile obiectiv pentru a putea observa aportul benefic pe care l-au avut atâtea personalități din istoria neamului nostru, personalități care, printr-un comportament exemplar au reușit să modeleze în mod benefic spiritul românesc (p. 120)

De altfel, toate cele unsprezece prezentări realizate de către profesorul Petre Din pe tot parcursul documentatei și prețioasei lucrări, pe care o propune acum publicului cititor sub titlul ”Istorie, identitate și mentalități colective românești în secolele XVIII-XX”, concură spre promovarea ideii că, așa cum spunea și Mircea Eliade, în pofida vicisitudinilor care au planat de-a lungul timpului asupra spațiului populat de români, aceștia au reușit să își păstreze și să-și perpetueze unitatea etnică, culturală și lingvistică, aducând o contribuție benefică valorilor europene și o contribuție originală la patrimoniul cultural universal. Cum? Prin acele elemente culturale promovate de Eminescu, Hașdeu, Iorga, Pârvan, Nae Ionescu, Lucian Blaga, Brâncuși, Liviu Rebreanu.

Ce ni se cere nouă – cititorilor și, nu numai, ci tuturor românilor, deopotrivă – ținând cont de acest tezaur cultural moștenit de la înaintași? Ni se cere să avem curajul de a fi români. Și, ce înseamnă să fii român? Înseamnă, potrivit cuvintelor autorului, să asimilezi în întregime elementele culturale promovate de acești iluștri înaintași ai noştri (p. 175). Așadar, să purcedem! Un foarte potrivit debut în acest sens ar putea fi chiar parcurgerea paginilor cărţii pe care ne-o oferă şi de această dată, cu obişnuita-i gratitudine, profesorul Petre Din. Şi, să ne fie tuturor o lectură cu folos!

 

Protopop: Pr. dr. Vasile GAFTON, Protopopiatul Avrig