Supercupa Europei ne-a oferit nu doar un spectacol fotbalistic de excepție, ci și o surpriză în domeniul marketingului, care a făcut înconjurul lumii.
În meciul disputat la Varșovia între Real Madrid și Atalanta, încheiat cu scorul de 2-0 în favoarea madrilenilor, unul dintre momentele de neuitat nu a venit de pe teren, ci de pe marginea acestuia.
Imaginea lui Mbappe ținând sticla de Aqua Carpatica în mâini nu a fost un eveniment izolat – toți jucătorii de la Real Madrid și Atalanta, precum și oaspeții din sectorul VIP al stadionului, au avut în față aceeași apă românească.
Cum a ajuns un brand românesc în mâinile unora dintre cei mai mari jucători ai lumii? Jean Valvis a oferit detalii într-un interviu exclusiv pentru Paginademedia.ro: „Eu am fost surprins când l-am văzut pe Mbappe cu sticla Aqua Carpatica. Nu a fost nimic pregătit din România.”
Valvis a explicat că prezența Aqua Carpatica la acest eveniment de talie internațională este rezultatul unui parteneriat strategic cu Pepsi, care deține o participație la Aqua Carpatica din 2022. „Pepsi este acționar la Aqua Carpatica, iar brandul nostru e singurul produs de apă din portofoliul Pepsi Worldwide. Ceea ce înseamnă că avem distribuție în Europa.”
Pepsi, având o relație strânsă cu UEFA, a inclus Aqua Carpatica în protocolul pentru acest meci. Astfel, nu doar Mbappe, dar și alți jucători și oficiali prezenți pe stadion s-au bucurat de apa românească. Valvis a subliniat că această expunere nu a fost rezultatul unei campanii plătite:
„Chiar dacă noi nu am știut nimic în România și a fost o surpriză plăcută, ceea ce s-a întâmplat e urmarea dezvoltării acestui parteneriat strategic dintre brandul Aqua Carpatica și Pepsi. Nici vorbă de vreo plată din partea noastră.”
Cristi SOMEȘAN
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu