miercuri, 14 august 2024

Liberali, treziți-vă! Jos Ciucă, jos Iohannis, jos șarlatanii, mediocrii, semidocții și impostorii!


Probabil cea mai dură radiografie politică din ultimul deceniu, făcută, cel mai important, de un personaj din interior și încă unul cu o carte de vizită de top: Crin Antonescu.

Fostul președinte al PNL, fost președinte interimar al țării, fost ministru, avertizează deschis că liberalii riscă soarta PNȚCD dacă nu se înlocuiește candidatul Ciucă, nu se rade actuala conducere și nu se scutură de sub jugul iohannist.
Într-un interviu istoric la Digi24, liberalul a vorbit azi despre situația gravă a PNL, despre mediocritate, despre impostura lui Ciucă, despre ridicolul produs de cartea acestuia, despre șarlatania prin care s-a încercat să se prezinte drept o mare victorie eșecul de la ultimele alegeri. Antonescu a spus ceea ce gîndesc, probabil, majoritatea zdrobitoare a membrilor PNL, dar nu au curajul să spună.
Ce a spus Crin Antonescu:
*Campania pentru europarlamentare s-a desfășurat printr-un teasing, printr-un advertising, însă nu al cărții, ci al autorului. Adică dl. Ciucă a fost promovat în toată țara, deci decizia era luată, exact de cine nu știu. Și acum, sigur că suntem cumva în fața unui fapt împlinit și în așteptarea unei cărți.
*Cei care fac politică și, sigur, cei care vor să fie președinți, mai abitir trebuie să ne spună ce vor să facă ei cu România. Și trebuie să ne spună asta clar, să ne spună asta pe îndelete, să ne spună asta în detaliu. Cum n-am auzit nimic la europarlamentare, nu aud, n-am auzit și nu m-am speranța să aud, nici de la dl. Ciucă.
*Există un grup de 3-4 oameni, dl.Rareș Bogdan, dl.Motreanu, dl.Lucian Bode, care, probabil, iau decizii împreună cu dl.Ciucă, eu nu le cenzurez dreptul de a lua decizii. Că sunt aleși de partid și e treaba partidului. Eu vorbesc, ca alegător, despre rezultatul acestor decizii.
*Dar, apropo de PNȚCD, ar trebui ca PNL să se hotărască la capătul a 10 ani. Astăzi, PNL trebuie să se hotărască dacă se resemnează cu rolul de mamă purtătoare a progeniturii politice a dlui. Iohannis, o sarcină cu puține șanse să fie dusă la bun sfîrșit, sau își va căuta și afirma identitatea post-prezidențială. O mică incursiune în istorie îmi arată că PNȚCD, principalul susținutor al președintelui Constantinescu, după un singur mandat al lui, a dispărut.
*PDL, partid puternic, după 10 ani, după două mandate ale lui Traian Băsescu, a dispărut. Eu nu spun că istoria se repetă automat. Se repetă uneori. Eu știu, nu sunt naiv, am petrecut prea mulți ani în politică, să nu înțeleg cît de greu le e să acționeze oamenilor din PNL care fac politică. Să ia decizii ei.
*Adică să decidă ei candidatul la președinție, platforma acestui candidat, ce vrea să facă acest candidat cu România. Foarte probabil asta nu se va întîmpla. De ce nu se va întîmpla? Ne spune omul care a monopolizat cumva comunicarea, din păcate un personaj, dl. Rares Bogdan îl numesc, autocentrat și fanfaron, care acum este și vătaf pe mandatele parlamentare.
*Dl. Bogdan impune cui vrea să rămînă în PNL, cui vrea un mandat, ce trebuie să facă. Sigur că oamenii vor un mandat, fac politică, e legitim. Nu se pune problema ce au făcut, ce fac, cine sunt ei în colegiile lor, nu se pune problema raportului cu cetățenii, nu se pune problema programului în parlament al acestui partid și parlamentarilor săi. Se pune problema să postezi niște inepții cu Ciucă. Lucrurile astea au un termen, o scadență foarte aproape. Partidul poate să încerce altceva, știu cît e de greu, dar posibilitățile există totdeauna. Voință și curaj sunt în cantități mai mici.
Hellvig sau Bolojan, candidați mult mai buni decît Ciucă.
*Partidul are încă timp, deși orele sunt înaintate, cum spun. PNL are, și avea din capul locului, cel puțin doi candidați care se văd de la distanță, Ilie Bolojan, Eduard Hellvig, cu profiluri diferite… putea să opteze strategic.
*Pentru ce optează? Pentru profilul lui Eduard Hellvig, nu îl descriu acum, îl știe toată lumea. Pentru Ilie Bolojan, un candidat foarte puternic și electoral și ca mesaj de încredere? Ilie Bolojan este un om serios, pentru că Ilie Bolojan nu s-a înzorzonat ca alții cu decorații de hîrtie, niciodată, știe foarte bine și că e puțin probabil ca dl. Ciucă să iasă președinte și mai ales că e foarte puțin probabil să desemneze vreun premier tot din PNL sau pe care îl vrea domnia sa.
*Cu un candidat ca Bolojan, ca Eduard Hellvig, probabil că aș fi avut mai multe șanse să aud cîte ceva despre ce se întîmplă cu România. Altfel, ascult despre o carte care nu s-a scris.
*Și marea primejdie care pîndește PNL este aceea a ridicolului, cu un comunicator principal ca Rareș Bogdan. Nu vreau să discut despre domnia sa anume, deși s-ar impune, cu practicarea unor forme chiar de șarlatanie în comunicarea publică. Să vă dau exemplu? Păi, marea „victorie” de la alegerile locale a PNL.
A pierdut cinci consilii județene, adică o treime din cîte avea, în favoarea PSD. Pe unul l-a dat absolut cadou PSD, la Timiș. A pierdut Timiș și Prahova, două județe majore.
În 2012, by the way, cînd era singur, nu fuzionat cu PD-ul, avea 14 consilii județene. A pierdut primari, a pierdut consilieri județeni. Cine a cîștigat? A cîștigat PSD, peste tot, la toate aceste capitole. Să vii să prezinți asta ca pe o mare victorie, că ai 30% și așa mai departe, înseamnă o formă de înșelătorie.
*Să vii să spui că ai cîștigat mari poziții în PE, care PNL în ultimele două legislaturi a avut vicepreședinte de PE, a avut președinția a două comisii foarte importante, să prezinți azi vreo două vicepreședinții de comisii ca pe un mare succes, asta este o performanță a dlui. Rareș Bogdan, și demnă de punguța cu bugetul pentru campanie, copioasă, de care, desigur, se pot bucura mai mulți care prezintă succesele. Dar, dincolo de asta, e o formă de șarlatanie.
*Am văzut cu toții ce s-a întîmplat, și cu NATO, și cu pozițiile europeane, că dl. Iohannis este o mare personalitate europeană, a dreptei europene, ok, asta înțeleg, este ritualul slugărniciei, normal, dar că să fim noi atenți, peste vreo două luni, ce mare poziție va căpăta. Ridicolul vine dintr-o astfel de comunicare și ridicolul vine din această campanie cu cartea, care, pentru Dumnezeu, înseamnă o investiție…
*Dl. Ciucă nu se potrivește, chiar dacă va scrie un bestseller sau încă 10, nu se potrivește cu imaginea de scriitor și eseist. Adică, iertați-mă, nu pot să faci aceste lucruri.
*Tot ce sper, că această carte, dacă apare, să nu fie secretizată. Dar, campania este total neinspirată și duce spre ridicol. Și ridicolul în politică ucide. În politică mai bine ești acuzat de corupție decît să fii ridicol. Aceste lucruri se întîmplă. Ridicol, ridicol, dar nu-i nimic de rîs, pentru că e vorba de soarta unui partid, zic eu, nu doar pentru că încă-i sunt un membru important. S-ar mai putea face ceva.
*Toată lumea înțelege, cred, că avem un candidat susținut de către cei patru semidocți, iertați-mă, deși jumătate sunt doctori și altul este reputatul cărturar Rareș Bogdan, care a citit cîteva mii de cărți mai mult decît Ciolacu și recomandă și pesediștilor lista de lecturi. Totuși, numai niște semidocți puteau să gîndească o campanie centrată pe performanțele literare ale dlui. Ciucă.
*Poate sunt un pic pătimaș, dar eu încă știu ce oameni mai sunt în acest partid, cum își fac activitatea lor, care luptă pentru fiecare vot. Sunt acești oameni care au cîștigat alegeri locale, care fac performanță în administrația locală de atîta vreme. Sunt parlamentari semnificativi.
*Totuși, acești oameni trebuie să posteze, că altfel se supără vătaful moșiilor parlamentare. Nu poți ajunge departe cu asta.
*Un partid trebuie să-și găsească puterea, la capătul unui parteneriat (cu Iohannis n.n.), să spună, mulțumim, mergem mai departe, președinții trec, intră în istorie, partidele trebuie să rămînă, deși am văzut, vorbeam mai devreme, că uneori nu rămîn.
*Pesediștii, din punctul acesta de vedere, sunt bine plasați, ei invocă, și asta poate să aibă rezonanță electorală, 20 de ani președinți de dreapta. Nu știu ce vor face PSD-știi. Pentru mine este mai puțin important, eu nu de la ei am așteptări. Sigur, și aici e o situație iar ridicolă pentru PNL, nu poți fi într-o alianță și să reproșezi, tot în vestita stenogramă, citez din reputatul bibliofil: „vă pupați în bot cu PSD”.
Cum să spui asta tu, care jucai tonțoroiul pe lîngă Tudose, la alegerile europarlamentare, și arătai că „o să mergem la Bruxelles și o să facem pentru România împreună”. Atunci nu produceau sărăcie pesediștii? Atunci Ciolacu avea la îndemînă diploma de bacalaureat, pe care acum i-o ceri insistent?
*Dan Motreanu, o fantomă extrem de prestigioasă și o mare speranță a PNL, copilul favorit, ultimul dintre mohicani, un om al cărui chip îl admirăm cu toții de mulți, foarte mulți ani, dar numai puțini inițiați știm că are și glas, a zis în 25 de ani ceva important politic și anume că mergem acolo la PE și vom fi ca Steaua și Dinamo la echipa națională.
*Acum e ruptură mare, facem guvern cu dreapta. Nu se poate chiar așa. Adică, pesediștii din acest punct de vedere își văd de treaba lor și nu pot rezolva problema mea, adică un președinte, un proiect, un discurs de dreapta despre România.
*Și atunci mai întreb, care-i destinul PNL? Dacă mama purtătoare, cum spuneam, duce sarcina la bun sfîrșit, îl scot pe dl.Ciucă președinte. Puțin probabil, și eu nu văd decît o singură ipoteză, ca tot sistemul, ceea ce s-au numit servicii, parchete, parte din presă, să lucreze înverșunat, să producă cu forcepsul această sarcină. Nu mi se pare probabil, nu cred că se mai lucrează așa, nu cred că aceste resurse se pun la bătaie pentru oricine. Dar, să zicem că se întîmplă asta. Ce face PNL mai departe? Rămîne în continuare un partid care să afle ce are de făcut de la cineva care e președinte și care nu știm de la cine va afla el ce are de făcut?
*PNL e aproape sigur că va guverna, e cam greu să faci guvern fără PNL și e profitabil să faci guvern cu PNL. Dar abia atunci PNL, pe lîngă un PSD cîștigător, va fi un partener junior, la copii deja.
Abia atunci s-ar putea ca istoria PNL să intre în capitolul final. Asta apropo de posibilitatea ruperii guvernării sau a coaliției acestea.
Nu, nu există posibilitatea ruperii guvernării, pentru că dacă guvernarea se rupe acum, domnii care conduc PNL știu bine că rămîn cu jumătate din primari. Adică mîndria Partidului că avem o mie de primari, o rămînă 500. Nu, nu se rupe nicio guvernare acum.
*De ce spun eu despre PNL, cu atîta durere și așa de clar? Pentru că orele sunt înaintate. Dacă se rupe guvernarea avînd în frunte pe bunii prieteni ai lui Marcel Ciolacu din acești ani din urmă, adică, oamenii pe care îi știm, dl. președinte Ciucă, dl. Bode, dl. Rareș Bogdan, toți cei care, repet, jucau hora înaintea nașului, adică a electoratului, cu stabilitatea, probabil că nu vor fi foarte credibili. Nu pot să spun că e teatru, pentru că totuși teatrul este una din marile creații ale Greciei Antice. Este o formă de spiritualitate foarte elevată. Altceva e: circ, deși pînă și circul presupune niște abilități.
*Electoral, toți fac spectacole electorale, peste tot. Democrația presupune și o doză de demagogie. Însă aici a scăzut foarte mult nivelul. Repet, ca să trec prin niște alegeri europarlamentare în care să nu mi se spună o propoziție despre opțiuni politice majore în Europa acum, în 2024, n-am crezut asta.

(selecție inpolitics)


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu