Din Canada
Numai un pic de-i soare, şi nu bate vânt –
E-aşa de bine pe pământ !
Aşa-i de bine pe pământ…
Se scurg din Marile Lacuri răcori
Noapte şi zi, din zări până-n zări…
Ce ţară, ce ţară, Doamne, ne-ai dat !
Căci iarna e iarnă, şi vara e vară…
Şi primăveri voioase cu soare şi nor, toamne cu dor…
Bunicii mei, când s-au luat, au mers amândoi
Şi-au cules pietre de râu în căruţa cu boi;
Au pus temelie de casă pe-un început de deal,
Cu meşter-grinzi dintr-un stejar şi cu cerdac din lemn de brad,
Cu-nflorituri la stâlpi în chip de pasăre cu cioc,
Cu streşini zimţuite de harnic ferăstrău,
Şi-acoperiş de şiţă blândă, să fie viaţa cu noroc…
Iar toate când au fost gata de pus,
România-a sporit cu un fir de surâs.
Ce ţară, ce ţară, Doamne, ne-ai hărăzit!
Şi ce neam, cu timpul, s-a mai prăsit!
C-au rămas tăpşane verzi, nostalgice coaste…
Doar în picturi de Grigorescu,
Albul de var al casei noastre,
Mai cheamă anii cu nădejdi,
Cu zvon de cântec din bătrâni,
Cu nelipsitul de la colţ, dalb trandafir, unde odată,
Bunicul îi cânta cu dor:”Mâdră-ai fost la mă-ta fată…”
Numai un pic de-i bine, şi nu bate vânt,
Toţi anii tineri dau năvală la mine prin gând.
Baden / Martie / 2010
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu