Croncăne veacurile prin ziduri coşcovite,
Să-şi spele călcâiele încărcate de glod
Crăpate de atâta mers prin uitare.
Pescăruşii aduc în cioc un spic de soare
Şi marea urcă până sub aripilelor.
Eu îmi caut aleasa rătăcind prin oraş
Când iubirea pe catarg se face dor.
Femeia în alb a trecut nevăzută
Şi marea o urmăreşte în fiecare clipă,
Mă doare amintirea ce-mi suflă în velă
Navigând pe cer c-o singură aripă.
Croncăne veacurile în burgul uitat
Pe marginea mării odihnită sub chilă,
Gândul se face crin pe pulpe de femei
În corabia legănată de veacuri şi umilă
În faţa orizontului albastru de cuvinte…
Catargul se leagănă aducându-şi aminte
C-a fost arbore tăiat fără milă.
Autor: Al Florin Tene
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu