Omul care ne-a înveselit copilaria cu snoavele si
nemuritoarele amintiri ale copilăriei sale avea să părăsească această lume
într-o prezență modestă dar care cu sigurantă l-ar fi multumit întrucât era un
personaj destul de retras căruia îi displăcea fastul si opulența. Probabil
vremea urâtă a făcut să fie alături de el pe ultimul drum doar cei care l-au
iubit si apreciat la adevărata valoare.
A murit în plin ajun de AN NOU în modesta bojdeucă
din ȚICĂU, unde si-a petrecut momente de mare valoare alături de nelipsitul său
prieten Mihai EMINESCU. -Dealtfel si moartea acestuia a fost unul din factorii ce
aveau să-i aducă sfârsitul iar dupa moartea poetului era văzut des plângând
seara pe cerdac în timp ce-i citea poeziile .😢
Nu se mai îngrijea de sănătate, tratamentul de SLĂNIC nu mai dădea roade, era
din ce în ce mai dezinteresat de viată si sănătate iar inevitabilul s-a produs
pe 31 Decembrie 1889 când un ultim atac de apoplexie( boala mostenită de la
mama sa Smaranda) avea să-i fie fatal....😢 -Inmormantarea
sa avea să fie una cu năbădăi așa cum si decedatul a fost la viata sa. Când a
venit timpul să-l scoată din casă cei prezenti constată că e imposibil să
scoată uriașul sicriu pe holul îngust și ușile mici ale bojdeucii. Așa că se
hotărăsc să scoată ferestrele cămerutei unde era mortul si să darîme peretele
dintre ferestre pentru a-l putea scoate. Iar cum asta nu era deajuns dricul nu
putea coborî in valea abruptă datorită uliței plină de gheață și se hotărăște a scoate sicriul pe
umeri până sus în SĂRĂRIE unde aștepta dricul. Dar... colac peste pupăză, vorba
decedatului unul din cei care îl cărau alunecă iar CREANGĂ săracul, la cei
aproape doi metri pe care îi avea se pravale din sicriu si începe a se
rostogoli în vale de parcă nu ar fi vrut să părăsească micuta bojdeucă din
ȚICĂU atât de dragă inimii sale. Intr-un târziu cu chiu cu vai alaiul ajunge la
cimitir unde după o slujbă emotionantă și câteva discursuri seci este coborât
de veci în locul pe care il stim cu totii de la ETERNITATE si care a fost
dăruit de catre fostul junimist si primar pe atunci, Vasile POGOR.
Text: Gheorghe Spatariu, ziarist ale acelor vremuri
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu