miercuri, 24 decembrie 2025

Urare

  Vă doresc atât dv. cât și  întregii familii Dragoș:

 SĂNĂTATE, IUBIRE, SUCCES LITERAR, SĂRBĂTORI FRUMOASE ȘI LA  MULȚI  ANI!
    Fiind de vârsta copiilor mei și pentru că vă cunosc, o să vă fiu alături întotdeauna.
   
Viorica Găinariu Tazlău 

luni, 22 decembrie 2025

Batjocorirea Revoluției și a morților ei

21 decembrie 1989 - izbucnirea Revoluţiei anticomuniste/ antitotalitare la Bucureşti. Primii tineri împușcați la sala Dalles, primii oameni călcați cu camionul plin de securiști în Piața Universității. Disperare, lacrimi și mult, prea mult sânge.

Pentru adevăr, demnitate, dreptate.
21 decembrie 2024 - România grav subminată educațional, degradată moral, crunt divizată social, instituții esențiale ale democrației batjocorite în direct de violență nu doar verbală, de abjecție sfidătoare, de golănie cu pumnul amenințătoare.
Totul în rânjetele populismului analfabet, trădător, aproape triumfător.
Totul pe fondul unei pasivități naționale și instituționale strigătoare la cerul care are încă răbdare și la sufletele celor uciși într-un decembrie care s-a vrut solar pentru o țară ținută peste patru decenii în frig, frică și întuneric.
Josnicia umană nu e o noutate: „Lumina a venit în lume, dar oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina”.
Evanghelia după Ioan, capitolul 3.
Vasile Bănescu, pe Facebook

PROTEST

Al scriitorului AL.FLORIN ȚENE, președintele Asociației LIGA SCRIITORILOR ROMÂNI împotriva Legii Vexler, care a rupt portretele lui Eminescu, Goga, Eliade și Kogălniceanu în Parlament. Institutul Elie Wiesel și IICCMR susțin că manifestările antisemite au explodat! Pe bani publici scut în jurul lui Vexler. Institutul pentru Studierea Holocaustului „Elie Wiesel” a transmis vineri, 19 decembrie, că „manifestările antisemite au explodat pe reţelele sociale” după ce deputatul Silviu Vexler, reprezentantul Federaţiei Comunităţilor Evreieşti, a rupt în plenul Camerei Deputaţilor un afiş cu fotografiile mai multor personalităţi ale culturii române, despre care Institutul spune că „au în comun texte antisemite”.

Pe 17 decembrie, la dezbaterea în Camera Deputaţilor a celui de-al doilea proiect privind prevenirea şi combaterea antisemitismului, iniţiatorul Silviu Vexler a mutat de la pupitru un afiş cu fotografiile lui Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, Mircea Eliade, Octavian Goga, B.P. Hasdeu, Nicolae Iorga, Ioan Slavici și Mihail Kogălniceanu. Apoi, înainte de a-şi începe discursul, un parlamentar a readus afişul pe pupitru, moment în care Vexler s-a enervat și l-a rupt pe motiv că aceste personalități sunt acuzate de xenofobie, antisemitism sau extremism. Ulterior, Vexler și-a cerut scuze și a precizat că a fost „o reacţie instinctivă şi spontană la agresiunea verbală interminabilă, la tentativa de a fi lovit, la ura şi ameninţările cu moartea îndreptate împotriva mea şi a familiei”. Institutul Elie Wiesel i-a luat apărarea lui Vexler. IICCMER i s-a alăturat Acum, Institutul National pentru Studierea Holocaustului din Romania „Elie Wiesel” i-a luat apărarea lui Vexler după gestul neașteptat și susține că reprezentantul comunităţii evreieşti în Parlament a devenit „ținta unei campanii de ură”.
În numele a celor aproape 2000 de scriitori din țară și străinătate, membrii ai Ligii Scriitorilor protestez împotriva acestei legi ne drepte ce atacă ”Coloana vertebrală ”a istoriei României, uitând că această etnie a adus ciuma comunictă în lume.
Să treci prin Parlament o lege care vizează combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și a discursului instigator la ură, iar în paralel să rupi o fotografie cu Mihai Eminescu și Nicolae Iorga chiar de la tribuna Parlamentului. Asta înseamnă să fii șmecher în țara nimănui.
Exact asta a făcut reprezentantul comunității evreiești, deputatul Silviu Vexler.
În timp ce, cu o mână, promova și trecea o lege despre combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și a discursului instigator la ură, cu cealaltă mână instiga la ură chiar de la tribuna Parlamentului, rupând imaginea unor repere fundamentale ale identității naționale, Mihai Eminescu și Nicolae Iorga. Păi ce facem, taică? Nu de la gesturi d-astea apare ura și radicalizarea?
Maestre, conform propriei tale legi, pe care ai inițiat-o și ai trecut-o prin Parlament, ar fi trebuit să răspunzi penal pe loc. Dacă ar exista cu adevărat lege în România, dumneata trebuia să fii dus de la tribuna Parlamentului direct la Beciul Domnesc.
Adică noi nu avem voie să vorbim despre Holocaust în propria țară, nu avem voie să vorbim despre evrei sau despre diferite situații reale, care fac parte din istoria evreiască, pentru că riscăm pușcăria dacă greșim sensul unei fraze, dar tu poți rupe fotografia cu simbolurile naționale chiar de la tribuna Parlamentului României, fără să faci o zi de pușcărie. Păi, în acest caz, unde este justiția?
Ce s-ar întâmpla dacă cineva ar rupe o fotografie cu simbolurile evreilor chiar de la Tribuna Parlamentului? Cum s-ar interpreta un asemenea gest și care ar fi verdictul legal?

IPS Claudiu Lucian Pop: Scrisoare Pastorală la Sărbătoarea Nașterii Domnului 2025


Scrisoare Pastorală la Sărbătoarea Nașterii Domnului 2025

Cristos se naște, măriți-L! Cristos din ceruri, întâmpinați-L!

Cristos pe pământ, înălțați-vă!

Iubiți frați și surori în Cristos,

Dacă există un lucru la care cu toții ne gândim atunci când vorbim despre Sărbătoarea Crăciunului, acesta este colindul. Niciun alt cântec nu reușește să trezească în sufletele noastre, cu aceeași intensitate și limpezime, sentimente de bucurie, duioșie și seninătate precum colindele pe care le-am învățat încă din zorii vieții noastre. Atunci când ne unim vocile în armonia colindelor, suntem cuprinși de nostalgia copilăriei, dar și de setea de puritate, care nu este altceva decât dorul de Dumnezeu. Fie că sunt colinde străvechi, transmise din generație în generație, fie că sunt creații mai recente, poartă în sine același mesaj de credință și de speranță. Toate, într-un fel sau altul, ne conduc spre marele mister al întrupării Fiului lui Dumnezeu și spre clipa tainică în care, în noaptea Betleemului, o lumină a răsărit pentru fiecare dintre noi. Înțelegem, astfel, că profeția lui Isaia, despre poporul care umbla în întuneric și vede o lumină mare (Is. 9,2), s-a împlinit nu doar pentru oamenii de atunci, ci și pentru noi.

Celebrând Nașterea Domnului nostru Isus Cristos, retrăim bucuria revărsării acelei lumini în întunericul lumii de astăzi și ne simțim mai aproape de Dumnezeu. Prin Pruncul Isus, Dumnezeu se apropie de noi cu o gingășie dezarmantă, făcându-Se mic pentru a ne înălța, sărac pentru a ne îmbogăți și vulnerabil pentru a ne întări. În fața Lui, ne simțim primiți și iubiți așa cum suntem, fiindcă vedem un Prunc care ne surâde dintr-o iesle iar zâmbetul Lui nu se împiedică de păcatele noastre. Este zâmbetul Cerului în viața noastră, adesea agitată și prea plină de griji. Fie că suntem bogați sau săraci, bucuroși sau copleșiți de necazuri și dureri, zâmbetul Pruncului Dumnezeiesc ne dăruiește o rază de speranță și ne cheamă să primim darul unei iubiri fără condiții. Iar colindul devine răspunsul nostru smerit la această chemare: o rugăciune cântată, o mărturisire a credinței și o reînnoire a speranței că lumina născută la Betleem continuă să strălucească, discret și statornic, în existența noastră. Dacă ne deschidem cu adevărat inimile, atunci viața fiecăruia dintre noi poate deveni o colindă, o mărturie vie și personală despre puterea dragostei lui Dumnezeu.

Există un contrast atât de mare între Pruncul plăpând și puterea răului, întruchipată atunci de Irod și de armatele lui. Sfânta Evanghelie evocă acest adevăr cu o simplitate dureroasă: „Irod va căuta Pruncul ca să-L ucidă” (Mt. 2,13). Astăzi, același Prunc Divin este amenințat în sufletele copiilor, ale tinerilor și, de fapt, în sufletele noastre, ale tuturor, de aceeași putere a răului, care pare mai dezlănțuită ca oricând. Spectrul armelor nucleare planează din nou asupra lumii, războaiele hibride ne înspăimântă iar siguranța vieții, așa cum o știam până acum, pare să fie serios amenințată. Și totuși, deși suntem tentați să credem că pericolul vine exclusiv din conflictele vizibile din jurul nostru, acestea nu sunt decât vârful aisbergului unor lupte mai adânci: războaiele care se poartă în inimile oamenilor. Sfânta Scriptură ne ajută să înțelegem unde se află adevărata lor rădăcină: „De unde vin războaiele, de unde vin conflictele dintre voi? Oare nu tocmai din poftele voastre care se luptă în membrele voastre?” (Iac. 4,1). Războaiele dintre națiuni sunt amplificarea tensiunilor și a răutăților din inimile oamenilor.

Dacă în propriile familii există certuri, de ce ne-am mira de conflictele din viața publică sau politică? Dacă frați și surori ajung să se învrăjbească și să nu-și mai vorbească pentru moștenirea unui petic de pământ, de ce ne-ar surprinde faptul că națiunile ajung să facă același lucru? De aceea, dacă suntem scandalizați sau înfricoșați de războaiele care par să se întețească pe pământ, primul pas ar fi să ne uităm la noi înșine, la familiile noastre, la prietenii și cunoscuții noștri și să începem să semănăm pacea acolo unde domnesc cearta și ura. Să pornim de la noi, prin gesturi concrete de iertare și prin curajul de a cere iertare, înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor.

Isus nu doar că ne-a promis pacea, dar ne-o dăruiește într-o formă care ne surprinde, deoarece nu are la temelie efemerele echilibre politice: „Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu” (In. 14,27). Pacea Lui începe cu convertirea personală și cu reconcilierea interioară a fiecărui om. Acolo unde Pruncul este primit cu sinceritate, inima este împăcată și devine capabilă să dovedească faptul că delicatețea și generozitatea iubirii sunt mai puternice decât violența răului.

Dragi credincioși,

Anul 2025 s-a dovedit a fi un timp deosebit de bogat în evenimente și în haruri, îmbinând minunat anul consacrat speranței în întreaga Biserică Catolică și anul național dedicat Fericitului Iuliu Hossu în România. Dincolo de numărul și varietatea manifestărilor, de conferințe, pelerinaje și celebrări solemne, tocmai bogăția de har care s-a revărsat peste noi toți este cea care va face ca acest an să rămână unul de referință în istoria Bisericii noastre. Pentru noi, creștinii, nu amploarea evenimentelor este cea care contează cel mai mult, ci iubirea care le dă sens, așa cum spunea și Maica Tereza: „Dacă nu putem face lucruri mari, să facem lucruri mici cu o iubire mare”. Iar Dumnezeu răspunde cu iubirea Lui nemărginită, făcându-le mari. Așa se explică multe dintre evenimentele pe care le-am celebrat în acest an binecuvântat, pentru care îi mulțumesc Domnului, dar și tuturor ierarhilor, preoților, persoanelor consacrate și credincioșilor pentru devotamentul cu care s-au implicat.

A fost un an marcat de gesturi cu înalte semnificații simbolice pe plan spiritual. Un an în care relicvele Cardinalului Iuliu Hossu au fost așezate la mormântul Sfântului Petru, ca semn al comuniunii depline dintre Biserica noastră și Biserica Universală și, totodată, ca mărturie despre valoarea jertfei încununate prin martiriu. Un an în care Sfântul Părinte Papa Leon a declarat în mod solemn, în Capela Sixtină, că faimoasele cuvinte ale Fericitului martir ar trebui să devină deviza fiecărui om. De asemenea, va rămâne mereu în amintirea noastră celebrarea Sfintei Liturghii în limba română, în Catedrala Notre-Dame din Paris, unde Iuliu Hossu a fost celebrat alături de Fericitul Vladimir Ghika, într-un moment de profundă trăire sufletească, ce a unit inimile tuturor.

Toate aceste evenimente încărcate de iubire își găsesc sensul și confirmarea în lumina Sărbătorii Nașterii Domnului. În noaptea sfântă a Crăciunului, Maica Sfântă ține în brațele sale Pruncul Dumnezeiesc cu o dragoste care îl va însoți de-a lungul întregii vieți pământești. Maria este alături de Fiul ei în fiecare clipă: prin prezență, când îl poate urma cu pașii, dar și atunci când nu mai poate decât să-l urmeze cu inima. Este lângă El în bucurii și în suferință, până la Calea Crucii, până la răstignire, până la ultima suflare. Întreaga ei viață este o liturghie a iubirii. De aceea, în momentul trecerii ei la adevărata viață, în sărbătoarea pe care noi o numim Adormirea Maicii Domnului, Maria regăsește acea iubire în îmbrățișarea Fiului ei. Dacă la Betleem ea îl ținea pe Isus în brațe, acum este Isus Cel care îi restituie iubirea, cuprinzând-o El însuși în brațe și însoțind-o în Împărăția Sa.

La aceasta suntem chemați și noi, cei care îl vom contempla pe Pruncul dumnezeiesc în ieslea Nașterii: primind iubirea Sa, să o păstrăm în sufletele noastre și să știm să o dăruim mai departe, încărcând fiecare gest și fiecare faptă cu iubirea primită în dar. Iar la capătul vieții noastre pământești, Isus ne va restitui această iubire, o va împlini și ne va conduce, pe urmele Maicii Sfinte, în acea Împărăție a iubirii pentru care cu toții ne pregătim. În acest fel l-am însoțit cu rugăciunile noastre și pe Preafericitul Părinte Cardinal Lucian, cerându-I Domnului să îl primească în îmbrățișarea dragostei Sale, răsplătindu-i astfel toată iubirea care s-a revărsat prin el asupra noastră și asupra Bisericii de-a lungul întregii sale vieți.

Dragii mei,

Între zidurile reci ale unei temnițe, acolo unde Fericitul Iuliu Hossu era închis, s-au înălțat, ca o lumină în noapte, aceste minunate versuri de colind: „Isuse, Doamne, Prunc ceresc, toți îngerii te preamăresc, primește și al nostru cânt, trimite pace pe pământ”. Deși era privat de libertate, el nu a cerut prin rugăciune propria eliberare, ci pace pentru întregul pământ. Cu greu am putea găsi cuvinte mai frumoase și, în același timp, mai potrivite pentru vremurile pe care le trăim. Dacă le facem loc în inimile noastre, ne alăturăm și noi cântului îngerilor care le vestesc păstorilor nașterea Fiului lui Dumnezeu și înălțăm aceeași rugăciune pentru pace, într-un timp în care pacea lipsește mai întâi din inimile oamenilor și, tocmai de aceea, lipsește și din lumea în care trăim.

La fel ca în Betleemul de atunci se întâmplă și astăzi: sunt destui oameni care îi închid, nepăsători, ușa lui Dumnezeu. Doar câțiva păstori și magii veniți de la Răsărit alcătuiesc modestul alai al Pruncului divin. Evanghelia ne spune că magii s-au întors în țara lor pe o altă cale (Mt. 2,12). Altă cale, fiindcă au descoperit adevărata Cale. Ceea ce se întâmplă cu ei, se întâmplă cu toți cei care îl urmează pe Fiul lui Dumnezeu. Isus le dăruiește o pace pe care nimeni și nimic nu o poate lua din inimile lor, iar această pace se revarsă asupra tuturor celor pe care îi întâlnesc. Să ne ajute Domnul ca, în această minunată sărbătoare, aceeași pace să coboare și în inimile noastre, iar pacea lui Cristos să fie darul cel mai prețios pe care îl aflăm sub brad.

Vă doresc tuturor o Sărbătoare a Nașterii Domnului plină de haruri și un An Nou binecuvântat!

Cu arhierească binecuvântare,

† Claudiu Lucian Pop

Arhiepiscop și Mitropolit al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș

Administrator al Eparhiei de Cluj-Gherla

Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică

Minunata carte a profesorului de vioară

 

                                                 de Gheorghe Pârja

Ca elev al Liceului Pedagogic din Sighetul Marmației am avut parte de profesori cu vocația zidirii de tineri vrednici pentru lumea care îi aștepta. Mulți au devenit dascăli care și-au asumat cu demnitate meseria prin sate și orașe, alții au intrat pe porțile universităților, devenind repere ale timpului contemporan. Cum a fost filosoful Ion Bălin, din Călinești, fiind și ambasador al României în Maroc. Și mulți alți pedagogiști. Fără dascăli exemplari nu era posibil. Pe mine m-au marcat poetul și pictorul Gheorghe Chivu, profesorul de caligrafie și desen și Gheorghe Gh. Pop, profesorul de vioară, un iscusit pedagog și un talentat etnomuzicolog, compozitor, dirijor, o personalitate a vieții cultural-artistice a Maramureșului.

Dar profesorul Pop este și un valoros autor al unor cărți de referință, care tezaurizează un teritoriu muzical unic din Maramureșul Voievodal. După lucrarea metodico- științifică „Folclor muzical din Maramureș” (1982), premiată de Academia Română, au urmat și alte lucrări de referință. Prin bunăvoința colegei de Liceu Pedagogic, Ana Hopârtean, țin în mână recenta carte a profesorului Gheorghe Gh. Pop – „Cânta-voi Dumnezeului meu”, Editura Muzicală, 2025. Este o carte-monument, dar și document care cuprinde cântări armonizate pentru coruri mixte, un florilegiu de pricesne, colinde și cântări bisericești. După știința mea, este un gest publicistic unic în ceea ce privește valoarea creștină a acestui tezaur muzical.

Îmi aduc aminte că în pruncie învățam colindele în familie, sau de la bătrânii cu har. Ori la biserică, unde corul sfântului locaș ne era îndemn. Câțiva dintre noi ne adunam în casa primitoare a crâsnicului Aurel, unde repetam colinde pentru Seara de Crăciun. Când umblam slobozi pe ulițele satului. De aceea, cartea profesorului Gheorghe Gh. Pop este o comoară. Un tezaur creștin pus pe note, care are sensul duratei. Admirabila carte este tipărită cu binecuvântarea Preasfințitului IUSTIN, Episcopul ortodox al Maramureșului și Sătmarului, care în cuvântul introductiv spune: „Apreciem și prețuim lucrarea domnului profesor Gheorghe Gh. Pop, darul făcut prin această nouă apariție editorială, dar și slujirea Bisericii lui Hristos prin muzică, căci trei decenii dedicate neabătut finisării cu minuțiozitate a corului bisericii „Adormirea Maicii Domnului”, din Sighetul Marmației, reprezintă o adevărată vocație, o chemare care transcende simpla activitate profesională și devine un act de devoțiune și sacrificiu”.

Cu un profund eseu creștin însoțește cartea și arhim. dr. Ioachim Tomoiagă, consilier eparhial, argumentând rostul creațiilor religioase populare, precum și colindele și pricesnele în patrimoniul spiritual și cultural al poporului român. Ele nu sunt doar simple forme de exprimare artistică, ci adevărate mărturii ale credinței, ale răbdării și ale puterii sufletului românesc de a rezista în fața încercărilor istoriei, apreciază autorul. Apoi vine cu o pledoarie-argument regretatul prof. Aurel Ungureanu, dirijor și orchestrator, care recunoaște meritele de mare culegător de folclor muzical maramureșean-românesc, alături de înaintași precum Tiberiu Brediceanu și Bela Bartok.

Lucrarea este susținută de o mare grijă științifică, armonică și polifonică, fără a neglija cerințele privind metrica, ritmul și melodica modurilor muzicale. Este o reușită deosebită din punct de vedere armonic și polifonic, scrie distinsul profesor-dirijor. După cum vedeți am lăsat să se exprime cei pricepuți în acest fascinant domeniu, care este muzica. Eu mai remarc arealul pe care se bazează lucrarea, fiind antologate creații muzicale și poetice de pe cele două maluri ale Tisei (186 de melodii, cu texte aferente). M-am bucurat să o întâlnesc pe doamna Viorica Lumei, care a dirijat corul Bisericii „Sf. Arh. Mihail și Gavriil”, din Slatina maramureșeană din dreapta Tisei. La concertele corului dirijat de ea am fost prezent de multe ori.

Autorul a scris și un cuvânt introductiv care motivează rostul acestei aventuri nobile: „Lucrarea de față, căci partitura permite păstrarea și transmiterea muzicii în timp, asigurând accesul la compoziții și garantând perpetuarea tradiției muzicale, se dorește a fi un instrument pentru dirijorii corurilor bisericești, interpreți și iubitori de muzică, compozițiile oferind un model de exprimare profundă a creativității și o imagine concretă a muzicii, dar este și un semn de recunoștință și omagiu aduse multor soliști vocali de muzică religioasă și miilor de soliști amatori.”

O carte de referință, extrem de folositoare pentru transmiterea spre ziua de mâine a tezaurului muzical creștin din Maramureș. Despre energia intelectuală a domnului profesor, întrupat în etnomuzicolog, compozitor, dirijor, scrie și prof. dr. Ioan Dorel Todea. Pentru mine, rămâne omul blajin, devotat celor tineri, iscoditorul de noi arpegii sufletești, cunoscut de noi, elevii, ca profesorul de vioară. Cu multe virtuți conținute și în această carte. Închei și eu, cum a încheiat și Domnia Sa cuvântul introductiv. Cu mărturisirea celui mai important muzician român, George Enescu: „Aceasta mă bucură, că eu pot comunica cu bunul Dumnezeu, cu muzica mea, că eu sunt un om profund religios, cred: sunt un simplu și umil credincios, dintre cei mai fervenți, toate le fac cu credință și iubire pentru El.”

Sărbători frumoase, domnule profesor! Și mulțumiri pentru minunata carte!

Gluma zilei - „Sezonul nevestelor”...

 


Maduro de Dâmbovița

 


Președintele desemnat și-a dat arama pe față. Ecce homo. Viclean și iezuit, președintele desemnat este mai cinic decât bănuim. Când și-a făcut apariția în colegiul electoral, pe  Agamiță Dandanache toți îl credeau prost. Ca până la urmă să se dovedească mai veros și mai ticălos decât toți cațavencii și tipăteștii urbei la un loc.

Nicușor, copil viclean de casă (apud Elena Lasconi), a arătat cine este cu adevărat. El ne-a anunțat că, „imediat după sărbători”, va organiza „un referendum în cadrul corpului magistraţilor”, cu o singură întrebare:  „CSM acţionează în interes public sau acţionează în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”. Iar dacă răspunsul e că nu reprezintă interesul public, „CSM va pleca de urgenţă”. Adică îi va da el afară prin decret prezidențial? Sau va cere să li se facă dosare penale in corpore, cum proceda unul dintre predecesorii săi?

Nicăieri nu scrie că președintele poate „organiza” referendumuri pe categorii profesionale. Mâine poimâine poate „organiza” un referendum pentru membrii parlamentului, cu aceeași întrebare.

Ce-o însemna „interes public”, după mintea președintelui desemnat? Care este etalonul cu care va măsura el interesul public? Tot din „interes public” s-au anulat alegerile, ca să i se facă loc lui să candideze?

Președintele acestui stat membru UE anunță decizii unipersonale ca un fel de Maduro de Dâmbovița. Oamenii normali la cap trebuie că au rămas mască. Președintele României nu poate face referendum în justiție și nu poate demite Consiliul Superior al Magistraturii. „E nebunia unui dictatoraș de operetă care și-a uitat pastilele”, a sintetizat întreaga situație avocatul Toni Neacșu, fost judecător și membru al CSM.

Într-un stat democratic, declarațiile sale  de duminică ar da foc la țară. Nu mai spun ce s-ar fi întâmplat dacă foștii președinți ai țării – oricare dintre ei, nu mai vorbesc de Ion Iliescu – ar fi făcut asemenea declarații.

Viclenia l-a trădat. I-au ieșit la iveală caracterul și intențiile. Huligansimul politic și vocația dictatorială. Cum adică „CSM va pleca de urgență”? La ordinul său? Membrii CSM sunt aleși prin votul secret, direct și personal al magistraților în cadrul unor adunări generale. Cei desemnați sunt apoi supuși votului din Senat. Componența acestui CSM, bună sau rea, este rezultatul unui vot al breslei și al altuia dat de Senatul României. Cum va face președintele desemnat ca acest „CSM să plece de urgență”?

Președintele desemnat se mira că, pentru discuțiile de azi, de la Cotroceni s-au anunțat doar vreo 40 de magistrați, „față de cele o mie de persoane care au semnat scrisoarea” de aplaudare a reportajului de la Recorder. N-au fost chiar o mie. Iar dintre cei care au semnat inițial, mulți s-au retras după ce textul scrisorii a fost modificat într-un sens politic.

Prezența derizorie a magistraților la chemarea sa exprimă încrederea scăzută pe care magistrații o au în noul locatar de la Cotroceni. Dar mai este și răsplata pe care președintele desemnat o primește pentru maniera parșivă în care a vrut să se amestece în bucătăria justiției, bazându-se pe niște turnători mai mult sau mai puțin anonimi.

Un președinte constituțional este mediator, nu părtinitor. Trebuia să invite la dezbatere nu doar pe cei care acuză, ci și pe cei incriminați – respectiv conducerea ÎCCJ, conducerea Curții de Apel București și conducerea Secției de judecători de la CSM. Aceasta era singura conduită constituțională posibilă pe care  o putea avea în situația dată. Or, prin declarația sa de duminică,  președintele desemnat își anunță de fapt intenția de a smulge sistemului de justiție dreptul obținut cu atâta trudă de a se organiza și funcționa în mod independent.

Într-un gest cinic, președintele desemnat a ținut înadins să facă acest anunț în ziua în care se împlinesc 36 de ani de la declanșarea revoluției în București. A avut tupeul să afirme că  „trebuie să fim la înălțimea idealurilor” acelui eveniment chiar în  momentul în care lovea la temelia acelor idealuri – independența justiției.

Dinspre opoziție, deocamdată „se aude” o tăcere mormântală. Pentru PSD este încă o șansă să-și mai recupereze din demnitatea politică.

În timp ce președintele desemnat făcea la Cotroceni această declarație uluitoiare, la Guvern s-a auzit țipătul de ajutor al noului primar general al Capitalei, Ciprian Ciucu. Acesta s-a luat cu mâinile de cap văzând starea financiară pe care a găsit-o în primărie. Tutorele său Bolojan l-a chemat  și pe ministrul de finanțe și toți trei încearcă să găsească soluții de salvare pentru bugetul Capitalei. Moștenirea de la Nicușor Dan este dezastruoasă, dar toți merg pe burtă. D-aia trebuia să câștige Drulă, ca să ascundă cu totul sub cheie gestiunea falimentară a fostului primar general.

Cele două evenimente de duminică au o legătură. Nicușor Dan, în campania pentru locale din  primăvara anului trecut se bătea cu cărămida în piept că a salvat capitala de la faliment. O minciună gogonată, demontată cu cifre de contracandidatul său de atunci, liberalul Sebastian Burduja. În realitate, gestiunea condusă de Nicușor Dan la capitală a fost una catastrofală.

Cifrele sunt edificatoare. După 3 ani și jumătate de mandat ai lui Nicușor Dan, datoria primăriei era mai mare cu jumătate de miliard de lei față de anul 2020, când preluase mandatul, arăta Burduja. Asta în timp ce veniturile anuale din anii 2022 și 2023 au fost de peste 7 miliarde lei, duble față de același an 2020. Deci, la venituri duble, datoria nu numai că n-a scăzut, dar a mai și crescut.

Devoalarea situației reale din primărie a fost un act de curaj din partea liberalului Sebastian Burduja – pe atunci ministru al Energiei și contracandidat al lui Nicușor Dan. Dar curajul acela l-a costat ulterior postul de ministru, când n-a mai încăput în guvernul Bolojan, hirotonisit de același Nicușor Dan, după ce a ajuns președinte.

Printre  datoriile pe care le-a moștenit Ciprian Ciucu se află daunele imense care trebuie plătite anul viitor ca urmare a proceselor pierdute de fostul primar general Nicușor Dan. Actualul președinte desemnat a fost un procesoman înfocat. Pasiunea lui pentru procese și obsesia pentru „mafia imobiliară” au atins niveluri paranoide. A intentat și a pierdut  procese pe linie, plătind sume imense celor 6 firme de avocatură angajate special pentru astfel de răfuieli.

Și în ziua de azi ronțăie permanent marota „mafiei imobiliare” crezând că lumea cade pe spate. Or, cu lupta împotriva mafiei de orice fel se ocupă DIICOT, nu primăria și nici primarul general. Iar la DIICOT nu există – cel puțin la vedere – nici un dosar împotriva „mafiei imobiliare” despre care tot pomenește Nicușor Dan.

Pierzând procese în serie, actualul președinte desemnat a acumulat o  frustrare imensă față de judecători și procurori. Nici nu se instalase bine la Cotroceni când a anunțat că va schimba șefii de la DNA și de la Parchetul general. Dorința de răfuială care a mocnit în el a izbucnit acum în toată splendoarea. Numai că a dat peste răscoale.

Ce a declarat duminică nu este o greșeală, este modul de a gândi al președintelui desemnat. Există o vorbă: ai grijă la gândurile tale, căci vor deveni cuvinte; ai grijă la cuvintele tale, căci devin acţiuni; ai grijă la acţiunile tale, căci devin obiceiuri; ai grijă la obiceiurile tale, căci devin caracterul tău; ai grijă la caracterul tău, căci devine destinul tău.

În mod normal, prin ce a declarat duminică, acest Nicușor Dan, copil viclean de casă, și-a pecetluit destinul. Dar numai în cazul în care PSD, vrând să se salveze în ceasul al 12-lea, va vota cererea de suspendare.

(Octavian Știreanu)

Fotografia zilei - Grup de scriitori băimăreni în fața Academiei OJT

 


Semnificațiile zilei de 22 decembrie 2025

 


Evenimente

1849: O grațiere din partea țarului Nicolae I îl salvează pe scriitorul rus Fiodor Dostoievski (foto) de plutonul de execuție, în ultima clipă.
1989: Revoluția Română: După o săptămână de demonstrații populare și reprimari sângeroase, Nicolae Ceaușescu și soția sa Elena fug din București cu un elicopter în timp ce protestatarii izbucnesc în urale.

Nașteri

Decese


Sursa: Wikipedia