PLÂNGE IARĂȘI ȚARA

Plânge iarăși țara, plânge iar pământul,

Se adună norii care rup cuvântul,

Plânge tricolorul, plâng și ochii vii,

Au murit degeaba sute de copii.

Au crezut că-i bine să fii ca afară,

Nu știau că totu`-i aranjat de-o fiară,

Care-n stăpânire vrut-a să cuprindă,

Țara noastră sfântă, până sus la grindă.

Am vrut libertate fără să cunoaștem,

Că s-a pus scânteia când abia ne naștem

Și-au strigat cu patos, tonul să ni-l dea,

Să ieșim în stradă, fără a vedea,

Păpușari ce-n umbră, cu jersee rupte,

Așteptau ca țara cu noi să se lupte

Și-au pus mâna-n grabă pe timona țării,

S-o conducă-n valuri pe întinsul zării.

Dar furtuni cumplite încă ne lovesc,

Pentru că-n credință-ncet ne prăbușesc,

Și-au făcut din țară un deșert pustiu,

Vrând să nimicească tot ce încă-i viu.

Apoi să culeagă dintr-un trup rănit,

Toată frumusețea, tot ce am iubit,

Să răstoarne brazda, bogății să fure,

Iar ca trupul nostru, bice să îndure!

Autor: Aurelia Oancă

19.12.2025

Imagine internet