Două paradigme ale literaturii române din Drăgășani!

 

Gib I. Mihăescu și Al. Florin Țene – două paradigme ale literaturii române din Drăgășani. Studiu comparativ: statut canonic, polivalență, responsabilitate culturală și dimensiune istorică

Compararea lui Gib I. Mihăescu (1894–1935) cu Al. Florin Țene (scriitor contemporan, președinte și întemeietor al Ligii Scriitorilor Români) presupune depășirea unei simple evaluări cantitative sau a unei ierarhizări conjuncturale. Avem de-a face cu două tipuri distincte de vocație literară, aparținând unor epoci, paradigme estetice și mize culturale diferite.

Dacă Mihăescu este un produs al modernismului interbelic, marcat de obsesia erosului maladiv și a crizei identitare, Țene este un scriitor al conștiinței istorice postbelice și postcomuniste, pentru care literatura devine act de memorie, responsabilitate și instituționalizare culturală.

Gib I. Mihăescu s-a impus prin romane și nuvele precum Rusoaica, Donna Alba, La „Grandiflora”, Femeia de ciocolată, fiind un autor al analizei psihologice exacerbate, dominat de: erotism maladiv, voyeurism, fatalism erotic, criza masculinității intelectuale.

George Călinescu îl consideră, în Istoria literaturii române de la origini până în prezent, un „scriitor minor”, nu în sens depreciativ absolut, ci prin raportare la marile construcții epice ale epocii (Rebreanu, Camil Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu). Mihăescu rămâne un autor de intensitate, nu de amplitudine.

Limite structurale ale operei lui Gib I. Mihăescu: lipsa unei viziuni istorice ample; repetitivitatea tematică; absența unei reflecții culturale sau metapoetice consistente; imposibilitatea de a construi o școală literară sau o direcție.

El este, așadar, un scriitor reprezentativ pentru o nișă psihologică, valoros estetic, dar neinstituțional și non-fondator.

 Al. Florin Țene – scriitorul polivalent și constructorul de conștiință culturală

În contrast, Al. Florin Țene reprezintă un model de autor total, în sensul larg al termenului: poet, romancier, critic, istoric literar, filosof al culturii, memorialist și organizator instituțional.

Cu 117 volume publicate – poezie, romane, critică literară, filosofie, istorie literară –, Țene depășește cu mult modelul scriitorului specializat. Însă valoarea operei sale nu stă doar în număr, ci în coerența tematică și etică.

Criticul Eugen Simion îl definește drept „scriitor polivalent și profund”, o apreciere cu greutate axiologică, venită din partea unui garant al canonului românesc.

Temele majore din poezia lui Al. Florin Țene – identitatea, sacrul, patria limbii, timpul istoric, condiția poetului – sunt articulate într-un limbaj metaforic dens, unde:tradiția eminesciană, ntologia blagiană, tensiunea conceptuală a lui Nichita Stănescu se întâlnesc cu o modernitate reflexivă și etică.

Aceasta nu este o poezie a gratuității estetice, ci una a veghei culturale, în care versul devine instrument de memorie și rezistență spirituală.

Dacă Mihăescu rămâne prizonierul erotismului patologic, Țene extinde romanul către biografie, istorie, memorialistică și ficțiune documentară.

Cele peste 16 romane ale lui Al. Florin Țene, dintre care: Oglinda de apă, Geamănul din oglindă, Insula viscolului, romanele dedicate lui Gib I. Mihăescu, Macedonski, Radu Gyr, Traian Dorz, construiesc o literatură a recuperării.

Așa cum arată Liliana Moldovan în volumul Cine este Al. Florin Țene, aceste romane funcționează la granița dintre: realitate și ficțiune, document și simbol, memorie personală și destin colectiv.

Un element decisiv al comparației îl constituie lucrarea monumentală în cinci volume:

Pagini de conștiință: ziariști și scriitori,
inclusiv volumul Ziariști care au transformat clipa în veșnicia artei.

Această operă îl plasează pe Al. Florin Țene nu doar ca scriitor, ci ca istoric al literaturii contemporane, adică agent activ al canonului, nu simplu beneficiar al lui.

În plus, Țene este creator de școală literară, fondând cenacluri la: Drăgășani, Baia Mare, Cluj-Napoca și întemeind Liga Scriitorilor Români, instituție alternativă și complementară structurilor oficiale, cu rol formator și recuperator.

Gib I. Mihăescu, dimpotrivă, nu a creat școală, nu a fondat instituții, nu a exercitat o influență organizată asupra posterității.

Răspunsul academic nu poate fi unul simplist.

Gib I. Mihăescu este un scriitor interbelic valoros, reprezentativ pentru o zonă de intensitate psihologică, dar limitativ tematic și structural, considerat justificat de Călinescu un autor minor prin raportare la canonul major.

Al. Florin Țene este un scriitor major prin polivalență, amplitudine, influență și responsabilitate culturală, un autor care: creează opere, creează instituții, creează memorie, creează școală.

Dacă vorbim strict de rafinament estetic într-o nișă modernistă, Mihăescu rămâne relevant.
 Dacă vorbim de anvergură, durată, impact cultural și rol istoric, Al. Florin Țene este net superior.

Prin urmare, Al. Florin Țene este „mai mare” nu prin comparație directă de stil, ci prin dimensiunea totală a operei și prin rolul său de constructor al literaturii române contemporane.

                                                                  Prof. univ. dr. Titi Ungurean

Bibliografie

Mihăescu, Gib I. — Rusoaica, Editura Cugetarea, București, 1933.

Mihăescu, Gib I. — Brațul Andromedei, Editura Cultura Românească, 1930.

Mihăescu, Gib I. — Femeia de ciocolată, Editura Cultura Românească, 1931.

Mihăescu, Gib I. — Donna Alba, Editura Națională-Ciornei, 1935 (ediție completă 1936).

Mihăescu, Gib I. — nuvele și povestiri publicate în reviste interbelice (ex.: Viața Românească, Gândirea).

Opere și texte de - despre Al. Florin Țene

Țene, Al. Florin.La braț cu Andromeda. Viața scriitorului Gib I. Mihăescu între realitate și poveste, Editura Napoca Nova, Cluj-Napoca, 2016 — roman/biografie ficționalizată dedicată lui Mihăescu.

Țene, Al. Florin. „Dimensiunea psihopatografică și de obiectivare în proza lui Gib I. Mihăescu” — studiu critic publicat online (2025).