27.01.2026 N. Grigorie Lăcrița
„Nici o ţară nu poate fi cucerită fără o
complicitate din interior”. (Sun Tzu)
Cuprins:
1. „Aplaudatori”, „aplaudaci” și
distincția dintre aceștia
1.1. Termenul de
aplaudatori
1.2. Termenul de
„aplaudaci”
1.3. Distincția care
trebuie făcută între dintre „aplaudatori” și „aplaudaci”
2.
Aplaudacii trădători de țară
2.1. Aplaudacii trădători de țară
2.2. Aplaudacii susținători ai privatizărilor
3.
Aplaudacii cozi de topor
4.
Aplaudacii în bocanci
1. „Aplaudatori”,
„aplaudaci”
și distincția dintre aceștia
„Nu există adevăr
care să nu fie omagiat de aplauze,
așa cum nu există trădare care să nu fie
susținută de aplaudaci.”
(N. Grigorie Lăcrița)
1.1. Termenul de aplaudatori
„Adevărata bucurie este cea care ne dăruieşte mai multă
energie
şi ne face să ne simţim în viaţă.” (Robert Puryear)
Aplauzele sunt o formă de ovație prin baterea din palme
în semn de aprobare și de mulțumire, de obicei după o reprezentație,
precum un concert muzical, o piesă de teatru, un discurs, o adunare populară
etc.
În general, aplauzele sunt în funcție de gradul de
entuziasm stârnit de spectacolele publice.
Aplauzele „aplaudatorilor”
apar spontan, dintr-o satisfacție sufletească și destul de ușor de manifestat.
Cuvântul „aplaudator” a
suferit o schimbare de la sensul său pozitiv către negativul „aplaudac”, care descrie
comportamente imorale, căpătând o încărcătură negativă, de dispreț, de
critică sau batjocură.
Din cele mai vechi timpuri au apărut și „aplaudatorii la comandă”, organizați
și, fie plătiți,
fie obligați, care au căpătat numele de „aplaudaci” din cauza evidentei conotații negative,
disprețuitoare sau depreciativă pe care o au aceștia.
Deci, „aplaudatorii”
nu trebuie confundați cu „aplaudacii”,
între care există deosebiri fundamentale.
1.2. Termenul de „aplaudaci”
„Aplaudacii sunt expresia răului deghizat în bine”. (N. Grigorie Lăcrița)
Termenul de „aplaudaci”:
1) este
folosit în spațiul public și pe rețelele sociale pentru a-i descrie pe
susținătorii fervenți ai unor politicieni sau partide, care aprobă
necondiționat acțiunile acestora, chiar și atunci când acestea sunt
controversate sau, în opinia criticilor, dăunătoare interesului național;
2) este
folosit în sens negativ, de ură, de dispreț, la adresa persoanelor care
manifestă (sub orice formă, nu numai prin aplauze) un entuziasm forțat, servil
sau plătit față de interesele altor state sau entități în
detrimentul României”;
3)
sugerează o atitudine de servilism față de interese externe sau față de decizii
luate la nivel înalt care ar favoriza capitalul străin în detrimentul celui autohton;
4) apare
des în discursurile celor care susțin viziunea globalistă, de deschidere a
piețelor, care este în contradicție cu concepția protecționistă, suveranistă,
care susține păstrarea și valorificarea eficientă a activelor statului, spre
propriul interes național;
5) se
mai folosește și cu sensurile de: 5.1) trepăduși: persoane care aleargă încoace și încolo, agitându-se pentru treburile
altora; 5.2.) Toboșarii
slugoi: cei care, bătând toba trădării
și a propagandei toxice, vor să convingă lumea cu
vești care ascund manevrele și/sau mijloacele celor care ne vor în sistemul
colonial modern al lor.
Atunci
când termenul „aplaudaci” este
alăturat adjectivului „trădători”, precum „aplaudaci trădători”, de neam și / sau
de țară, expresia capătă o conotație
extrem de dură, fiind folosită de obicei în diferite contexte, precum cele
menționate mai jos.
Din categoria de „aplaudaci” fac parte:
1)
persoanele care aplaudă pe cei ce dețin puterea;
2)
lingușitorii, conformiștii, obedienții, oportuniștii, care aprobă, fără să țină
cont de adevăr, tot ceea ce este în interesul lor;
3)
persoanele care se conformează din oportunism părerilor, convingerilor altora,
chiar dacă acestea nu corespund convingerilor lor;
4)
persoanele lipsite de principii, care adoptă și aplică numai acele principii și
păreri care le satisfac interesele personale, în general meschine;
5)
prietenii lui Iuda Iscarioteanul care, ca și acesta, pentru 30 de arginți au
ajuns trădătorii de neam și de țară (fiind bine instruiți în acest sens), și
aceasta în timp ce se ascund foarte bine sub masca patriotismului, a
loialității față de neam și de țară.
Aplaudacii
sunt strâns legați de contractele și / sau de obligațiile pe care le au în
schimbul unor favoruri primite, care sunt dintre cele mai diferite, precum în
arginți, în promovarea în profesie, în conducerea unor instituții, a unor
unități de stat, chiar și până la cel mai înalt nivel.
Dintre toți aplaudacii, „aplaudacii, prieteni
de-ai lui Iuda”, au fost cei mai
periculoși din cauză că aceștia s-au pus în slujbașii celor care ne-au făcut să
nu prea mai avem nimic al nostru în această țară.
Noțiunea
de „aplaudacii prietenii
lui Iuda” face trimitere la Iuda
Iscarioteanul, care, conform Evangheliei după Matei, l-a trădat pe
Isus pentru 30 de arginți (30 de monede de argint).
Aplaudacii
prietenii lui Iuda, au fost ca și acesta: pentru arginți au ajuns trădătorii de
neam și de țară (fiind bine instruiți în acest sens de cei în slujba cărora se
află), și fac aceasta în timp ce se ascund foarte bine sub masca
patriotismului, a loialității față de neam și de țară.
Spre deosebire de trădătorul de Iuda
Iscarioteanul, care, după răstignirea lui Isus, regretând fapta, a
aruncat cele 30 monede în incinta Templului lui Irod din Ierusalim (Matei
27:5), după care s-a spânzurat de un copac, numit de atunci „copacul lui Iuda”,
„aplaudacii
prietenii lui Iuda”, trăiesc foarte bine în nesimțirea și în
fericirea trădării lor, bucurându-se de promovări, de colonizatorii țării
trădate, până în cele mai înalte poziții în conducerea unor instituții ale
statului și chiar în conducerea țării.
1.3.
Distincția care trebuie făcută între dintre „aplaudatori” și „aplaudaci”
„Numai raţiunea
ne învaţă să cunoaştem binele şi răul”. (Jean-Jacques Rousseau)
Când se discută despre „aplaudatori” și „aplaudaci”
este strict necesar să se facă deosebire între „aplaudatorii
forțați”
și „aplaudaci”.
În perioada comunistă, masele erau obligate să
aplaude frenetic atât liderii dictatoriali, cât și ideologia comunistă.
Exemplul cel mai bun în acest sens este din perioada stalinistă din România (cea mai dură fiind între
1948 și 1953, anul morții lui Stalin), când, la adunări, atunci când se
pronunța numele lui Stalin, toată lumea era obligată să se ridice în
picioare și să aplaude furtunos și prelungit, nu din convingere, ci din frică,
din team de a fi considerat neloial și, ulterior, să suporți
diverse consecințe, care puteau merge chiar până la a fi arestat.
Ori, în condițiile în care cetățenii respectivi,
după ce că erau obligați să aplaude frenetic liderii dictatoriali, contrar
propriilor trăiri sufletești anticomuniste, este nedrepte ca, ulterior,
gesturile acestora să fie considerate ca o trădare de la valorile de libertate
și de demnitate.
2. Aplaudacii
trădători de țară
„Trădarea
de țară produce grave suferințe,
numai că trădătorul nu suferă, în schimb suferă ceilalți.” (N. Grigorie Lăcrița)
2.1. Aplaudacii trădători de țară
„Sfârşitul unei
nații începe atunci când trădătorii acesteia,
în timp ce își vând țara,
îi denigrează pe patrioții și îi omagiază pe asupritori!” (N. Grigorie Lăcrița)
Sintagma
„trădători de țară este utilizată la
adresa celor care acționează împotriva intereselor naționale în favoarea unor
interese străine, precum lideri politici, guvernanți, funcționari, persoane
fizice și a tuturor care „vând țara”, sub orice formă, inclusiv prin a fi în
slujba „agenților străini”.
Acuzația
de „trădare de țară” este extrem de
gravă prin faptul că:
1) aduce
în discuție lipsa de loialitatea față de stat, de popor, de țară;
2) indică
un nivel ridicat de neîncredere în instituții și în conducători;
3) redă o
ruptură profundă între diferite segmente ale populației.
Deși
este un termen politic puternic folosit în dezbateri, el nu are o definiție
juridică.
„Aplaudaci
trădători de țară”:
1) se
referă la cei care susțin, în general sub o formă mascată, chiar de buni români,
mari de patrioți, măsuri dăunătoare interesului național (economic, social sau
suveran) doar pentru a obține beneficii personale, sau pentru a păstra privilegii
sub cele mai diferite forme;
2) este
un mod de a acuza pe acei susținători care, prin sprijinul lor conștient de
trădători, facilitează decizii care subminează suveranitatea, economia sau
viitorul României;
3) este
o acuzație lansată în dezbaterile privind influențele
externe, la adresa celor care aplaudă
și susțin interesele altor state sau entități în detrimentul României;
4) este
o expresie pentru a descrie jurnaliști, politicieni, analiști economici,
influenceri și orice persoană care susțin activ, prin orice mijloace, precum în
scris, prin discursuri publice și justificări ideologice, privatizarea unor
active strategice ale statului, a resurselor naturale, a companiilor naționale
etc., privatizări considerate prejudiciabile pentru patrimoniul național și
pentru suveranitatea țării.
În esență, sintagma „aplaudaci trădători”, sau „aplaudaci trădării” se referă la
persoanele care susțin, aplaudă, omagiază, în general sub o formă mascată,
chiar și de buni români, de patrioți, măsuri dăunătoare interesului național
(economic, social sau suveran) doar pentru a obține beneficii personale sau
pentru a păstra privilegii sub cele mai diferite forme.
2.2. Aplaudacii
susținători ai privatizărilor
„Aplaudacii sunt masca trădării”. (N. Grigorie
Lăcrița)
Cele mai
multe dintre companiilor de stat ineficiente, au fost aduse în această starea
prin măsuri bine gândite, pentru ca ulterior să fie preluate, la prețuri
subevaluate, până la derizorii, de investitori străini care, prin aplaudacii susținători ai lor:
1) au
susținut și susțin că vânzarea companiilor de stat ineficiente, precum, spre
exemplu, cele din energie, transporturi, industria de apărare etc.,) este
necesară pentru a opri pierderile bugetare și a atrage investiții private,
conform unor politici de reducere a implicării statului în economie;
2) au
susținut și susțin vânzarea companiilor de stat, a resurselor naturale sau a
terenurilor către investitori străini la prețuri subevaluate, până la
derizorii;
3)
promovează „ideologii neo-liberale” sau interese externe, prezentând
privatizarea ca pe o „reformă” sau o
necesitate impusă de organismele internaționale, precum, spre exemplu, FMI,
Banca Mondială, chiar și atunci când activele sunt vândute la prețuri
considerate prea mici;
4) au
pornit, la marile privatizări, după anul 1990, chiar de la vârful statului,
când s-a mers până acolo încât să se spună, chiar de premierul României Petre
Roman[1],
că „industria
României este un morman de fiare vechi“ și că „Statul nu trebuie să mai subvenţioneze iluzii”. Prin această
declarație, făcută de al doilea om din conducerea țării, s-a dat frâu liber distrugerii
așa-zisului „mormanului de fiare vechi”, respectiv la demolării
industriei românești, la vânzarea acesteia la prețuri derizorii unor
investitori străini, proces care continuă și în prezent și cu puținul care a
mai rămas în România, precum cu CFR Marfă, Tarom, diverse regii autonome etc.;
5)
argumentează că „statul este un
administrator prost”, chiar dacă aceștia știu foarte bine faptul că, chiar
ei, prin trădările lor, prin promovarea în conducerea statului a „vânzărilor de țară”, au făcut tot posibilul ca „statul să fie un administrator prost”, pentru ca țara să ajungă pe mâna lor, a „vânzărilor /cumpărătorilor de țară”,
pentru care pierderea suveranității economice și a resurselor naționale ale
țării nu conta.
Termenul
este, prin urmare, unul puternic încărcat emoțional, folosit pentru a
stigmatiza susținătorii privatizărilor ca fiind complici la diminuarea
patrimoniului național.
3. Aplaudacii cozi de
topor
„Nu-i oare
înfiorător faptul că Iisus Hristos, propovăduitorul iubirii,
a fost trădat printr-un sărut?” (Kierkegaard)
Frecvent, în vorbirea curentă, se folosește și
expresia „coadă de topor”, care are
înțelesul de cel ce ajută cuiva ca unealtă la săvârșirea unei fapte rele, la o
acțiune dăunătoare colectivității, se face „coadă de topor”, adică complice la
o infamie, la o trădare.
Expresia este explicată în fabula „Toporul și
pădurea” de Grigore Alexandrescu.
Eroul fabulei, un țăran de pe vremea când toporul
încă nu avea coadă, se silea zadarnic să taie copacii cu fierul în mână.
Când i-a cioplit o coadă din lemnul unui arbore, abia atunci a izbutit să
reteze pădurea, începând chiar cu arborele din care a fost făcută coada
toporului.
Deci, coada a jucat rolul trădătorului. (vezi
DEXonline)
Expresia „cozi de topor” se
referă metaforic la persoane trădătoare, complici care, deși fac parte din
același grup, neam, comunitate, popor, ajută inamicul sau un străin să distrugă
acel grup, similar modului în care lemnul cozii ajută toporul să taie pădurea,
începând chiar cu arborele din care a fost făcută coada toporului.
Termenul „cozi de topor” descrie:
1) oameni lipsiți de loialitate, folosiți pentru interese străine;
2) un trădător, un om vândut, o unealtă a dușmanului;
3) un individ care
devine instrumentul docil al unei puteri potrivnice;
4) pe
cineva care, prin acțiunile sale, facilitează distrugerea sau destabilizarea
din interior;
5) o
persoană care ajută dușmanii unui grup, sau o cauză rea, să distrugă acel grup
din interior, acționând ca o unealtă, ca o „coadă de topot”.
Termenul a fost și este frecvent utilizat:
1) în
discursul politic pentru a-i stigmatiza pe cei considerați „vânduți intereselor externe” sau pe „cei care sabotează o comunitate din interior
pentru beneficii personale”;
2) pentru a descrie o persoană care se
lasă folosită de alții, de obicei de inamici sau de forțe străine, pentru a
face rău propriului grup, propriei țări sau unei cauze în care ar trebui să
creadă.
Morala provine din ideea că
toporul (partea tăioasă, metalică) nu ar putea tăia copacii
din pădure dacă nu ar avea o coadă făcută chiar dintr-un lemn chiar din acea
pădure.
Ironia amară este că acea coadă este
făcută chiar din lemnul copacului care urmează să fie tăiat.
Astfel, „coada de topor” provine din același mediu pe care se luptă să îl
distrugă, așa cum trădătorii de neam și de țară provin tot din rândul poporului
pe care îl trădează.
În esență, „a fi o coadă de topor” înseamnă a fi un
trădător de neam și de țară care provin tot din rândul poporului pe care îl
trădează.
Trădătorii
„cozi
de topor” sunt și din cele mai vechi timpuri, și față de cei mai curați
oameni, din care și-au tras substanța.
Chiar și
Iuda Iscarioteanul este considerat
arhetipul sau prototipul expresiei „coadă
de topor” în cultura creștină și românească. El a fost ucenicul care l-a
vândut pe Iisus Hristos sinedriului evreiesc pentru 30 de arginți
Fiind
unul dintre cei 12 apostoli, Iuda a fost din interiorul grupului lui Iisus
Hristos. Prin sărutul său (semnul trădării), el a permis autorităților să-L
identifice și să-L aresteze pe Iisus.
În
teologia creștină, Iuda este sinonim cu „trădătorul
suprem”, el fiind cel care a pus interesele personale (banii) mai presus de
învățătorul său, acționând practic ca o „unealtă” a forțelor care doreau
moartea lui Iisus.
Deși a
avut remușcări și a încercat să dea banii înapoi, actul său a rămas în istorie
ca exemplul clasic de trădare din interior.
În
concluzie, Iuda este arhetipul trădătorului care își vinde tabăra, fiind piesa
de legătură (coada) care a permis „toporului” autorităților vremii să lovească
în Iisus.
4. Aplaudacii
în bocanci
„Nici nu a visat trădarea de câți aplaudaci
va fi susținută”.
(N. Grigorie Lăcrița)
„Aplaudacii
în bocanci” este o sintagmă metaforică folosită adesea pe rețelele sociale,
în discursul public și jurnalistic din România pentru a descrie persoanele care
susțin orbește, zgomotos și, uneori, sub presiune sau contra cost, un regim
politic, o ideologie sau un lider.
Termenul „aplaudacii în bocanci” este asociat cu:
1) susținători obedienți, „aplaudaci
de serviciu”;
2) persoane care laudă necondiționat sau aplaudă acțiunile unor lideri sau
instituții, adesea în contexte care necesită o atitudine rigidă, disciplinată
sau formală;
3) susținerea forțată sau remunerată, precum, spre exemplu, de „figurant”
adus la mitinguri sau evenimente oficiale pentru a crea iluzia unei susțineri populare
masive;
4) unele situații, în care termenul este folosit ironic pentru a descrie
suporteri sau angajați dintr-un mediu ierarhizat (unități militare, echipe de
fotbal controlate) care își manifestă loialitatea la comandă;
5) „aplaudacii” lipsiți de
discernământ, care, în unele discursuri, acționează conform unor instrucțiuni
pentru susținerea unui partid sau a unui politician;
6) masele de manevră folosite de diverse formațiuni politice în campanii
electorale sau la manifestații de stradă.
Termenul „bocancii” este folosit ca simbol al forței, făcând trimitere
la o structură organizată, uneori paramilitară sau asociată cu „bătăușii” de partid sau dintr-o altă
structură, sugerând că acești susținători nu sunt acolo din convingere
democratică, ci din disciplină de partid sau pentru intimidare.
În concluzie, „aplaudacii în bocanci” desemnează un grup de oameni obedienți, care
susțin loial, „în pas de defilare”, o cauză sau un lider, fiind percepuți ca fiind cumpărați,
manipulați sau disciplinați strict.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu