Cu siguranță, toate țările mici sunt în situația noastră, oarecum. Pe de-o parte, am vrea să fim membri deplini și cu toate cele în Uniunea Europeană, de care aparținem logic, geografic, istoric cumva, deși am tot fost Cenușărese pe-aici. Și acum, la mese mari, se vorbește încă de o Europă cu două viteze. Pe de altă parte, noi am rămas cu secheluța străveche a aripii protectoare, a „partenerului strategic”, a Tătucului care să ne apere. C-a fost Imperiul Otoman, cel Rus, cel Austro-ungar, al treilea Reich, URSS sau mai nou „fratele american”- Bro’, noi am avut un partener strategic. Vă amintiți cam cât a dat pe noi fiecare din ei.
În paranteză spus, am citit recent cu URSS, când le
plăteam despăgubiri de război masive, au descoperit la Băița, în munții
Bihorului, un zăcământ masiv de uraniu de înaltă calitate. L-au exploatat cu
localnici, săteni, soldați, deținuți. Se petrecea în anii 50. Se murea pe
capete, în actele de deces se scria silicoză, nu iradiere. La fel undeva în
zona Caraș Severin. Dar vă reamintim și când Fratele mare era al treilea Reich,
când în iunie 1941, ei (cu noi alături) au umplut de la Iași trenurile morții
cu mii de evrei și nu, n-au plecat spre Auschwitz, ci au plimbat trenurile cu
viteză mică, spre Călărași, zile întregi, pe 40 de grade. Au murit stâlciți,
înnebuniți de sete, de foame, de panică. Așa că probabil am fi mai deștepți
dacă ne-am căuta un frate mai mare din cea mai democratică zonă posibilă. Tot
ne va lua ciocolata și va scuipa în sandwichul nostru, ca să-l mănânce el, dar
mai elegant. „Cu argumente”. E destinul de frate mai mic…
Cum stăm acum, strategic, noi, românii? S-au retras
trupe americane anul trecut. Acum, revin cu o unitate de tancuri. S-au repliat
francezi și spanioli și englezi și au acoperit golul pe care, sincer, trebuia
să ni-l acoperim noi, că e țara noastră. Se vorbește, de când cu finanțarea
comună europeană, de un întreg flanc estic apărat cu roboți tereștri, drone
controlate de AI, câmpuri de mine, din nord până la noi. Da, știm ce urmează să
ziceți, avem noi pe ce da banii, n-avem autostrăzi, n-avem multe, nu roboți ne
trebuie. Nu-i cumpărăm, ni-i dau. Pe bani (sâc). Iar autostrăzi ne fac tot ei,
ca să ne putem conecta, noi, dar și armatele, cu Republica Moldova, Ucraina, ba
cu Bulgaria și Grecia. Nu e un mare secret militar că punctul logistic NATO de
la Câmpia Turzii nu va fi funcțional până nu se deschide podul peste Tisa de la
Sighetu Marmației, sunt conectate, ori Statul încă se bâlbâie să pornească
activitatea, deși podul e gata. Pe de altă parte, uite cum ar trebui să stăm și
noi cu încrederea… Polonia interzice vehicule electrice chinezești și americane
în bazele lor militare, pentru că acestea spionează! Așa că, drag Guvern, mai
încet cu Temu… cel puțin în zona asta. Aruncă tu un ochi nu la Marele Urs, care
e slăbit, acum nu are putere să se ia de noi decât să ne tachineze, amenințe.
Nici la vulturul pleșuv cu nuanțe orange care amenință, vorbește, în plus are
alte griji acum, gen Iran, Venezuela. Apropo, știați că omul care vrea cu orice
preț premiul Nobel pentru Pace a răpit un președinte, a amenințat alți doi
președinți, a amenințat militar Canada și Groenlanda, a bombardat 4 țări, două
africane și două arabe, numai anul trecut, când cerea Nobelul? Fratele mai
mare, partenerul strategic…bro’.
Între timp, frații mai mici, dar totuși mai mari din
Europa repornesc industria militară și vor să ne implice, trebuie doar să
acceptăm că e cu muncă, un cuvânt urât pe la noi. Și cu seriozitate, altul
urât. Frații europeni își fac propriii sateliți militari, anulează dependența
energetică de Rusia sau măcar încearcă, uzinele Renault se apucă să facă 600 de
drone cu rază lungă de acțiune lunar. Altfel spus, tare bine ar fi să înțelegem
că trebuie să alegem luntrea și încă repede. Și mai ales, să nu facem cum am
tot făcut de-a lungul istoriei noastre, la greu să „întoarcem armele!”
Autor:
Alexandru RUJA
Sursa:
Graiul
Maramureșului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu