Amintiri și tăceri pribegite…

de Vasile BELE

Adun amintiri,
treceri și tăceri pribegite.
Amintiri? Da! Pentru ce-i
care mă vor întreba
unde-mi este rostul?
Aici, în lumină și cuvânt…

 

Treceri? Da! În trecere
prin vise și foșnet de vânt
prin sită de rouă
cernută cu patimă
și prin suflet netulburat
o trecere prin rouă necălcată…

 

Tăceri? Da! Și tăceri pribegite
neîntoarse și zidite
așa cum se nasc,
uneori tăceri de aur
alteori tăceri de vise-muze
când tăceri de stele
când tăceri prin veacuri…

 

Toate îmi sunt amintiri
și tăceri trimise
în pribegia viselor…