În 1850, s-a născut
poetul naţional al românilor, Mihai Eminescu (d. 15 iunie 1889).
1866 este anul primelor manifestări
literare ale lui Eminescu. În 12/24 ianuarie moare profesorul de limba română
Aron Pumnul. Elevii scot o broşură, Lăcrămioarele învăţăceilor gimnazişti
(Lăcrimioare… la mormântul prea-iubitului lor profesoriu), în care apare şi
poezia La mormântul lui Aron Pumnul semnată M. Eminoviciu, privatist. La 25
februarie/9 martie (stil nou) debutează în revista Familia, din Pesta, a lui
Iosif Vulcan, cu poezia De-aş avea. Iosif Vulcan îl convinge să-şi schimbe
numele în Eminescu şi mai târziu adoptat şi de alţi membri ai familiei sale. În
acelaşi an îi mai apar în „Familia” alte cinci poezii. Din 1866 până în 1869, a
pribegit pe traseul Cernăuţi – Blaj – Sibiu – Giurgiu – Bucureşti. De fapt,
sunt ani de cunoaştere prin contact direct a poporului, a limbii, a
obiceiurilor şi a realităţilor româneşti, un pelerinaj transilvănean al cărui
autor moral a fost Aron Pumnul. În iunie 1866 a părăsit Bucovina şi s-a
stabilit la Blaj cu intenţia mărturisită de a-şi reîncepe studiile. În perioada
27 – 28 august 1866, a participat la adunarea anuală a ASTREI, la Alba Iulia.
În toamnă, a părăsit Blajul şi a mers la Sibiu, unde a fost prezentat lui N.
Densuşianu. De aici a trecut munţii şi a ajuns la Bucureşti. În 1867 a intrat
ca sufleor şi copist de roluri în trupa lui Iorgu Caragiale, apoi secretar în
formaţia lui Mihail Pascaly şi, la recomandarea acestuia, sufleor şi copist la
Teatrul Naţional, unde îl cunoaşte pe I. L. Caragiale. Cu această trupă face
turnee la Brăila, Galaţi, Giurgiu, Ploieşti. A continuat să publice în Familia;
a scris poezii, drame (Mira), fragmente de roman (Geniu pustiu), rămase în
manuscris; a făcut traduceri din germană (Arta reprezentării dramatice, de H.
Th. Rötscher).Este angajat în 1868 ca sufleur în trupa lui Mihail Pascaly, care
concentrase mai multe forţe teatrale: Matei Millo, Fanny Tardini-Vladicescu şi
actori din trupa lui Iorgu Caragiale. În timpul verii, aceasta trupă a jucat la
Braşov, Sibiu, Lugoj, Timişoara, Arad şi alte oraşe bănăţene. Iosif Vulcan l-a
întâlnit cu ocazia acestui turneu şi a obţinut de la Eminescu poeziile La o
artistă şi Amorul unei marmure, publicate apoi în Familia din 18/30 august şi
19 septembrie/1 octombrie. Stabilit în Bucureşti, Eminescu a făcut cunoştinţă
cu I. L. Caragiale. Pascaly, fiind mulţumit de Eminescu, l-a angajat ca sufleur
a doua oară şi copist al Teatrului Naţional. În 29 septembrie, Eminescu
semnează contractul legal în această calitate. Obţine de la Pascaly o cameră de
locuit, în schimb, însă, se obligă să traducă pentru marele actor Arta
reprezentării dramatice – Dezvoltată ştiinţific şi în legătura ei organică de
profesorul dr. Heinrich Theodor Rotscher (după ediţia a II-a). Traducerea,
neterminată, scrisă pe mai multe sute de pagini, se află printre manuscrisele
rămase. Între 1869 şi 1872 este student la Viena. Urmează ca „auditor
extraordinar” Facultatea de Filozofie şi Drept (dar audiază şi cursuri de la
alte facultăţi). Activează în rândul societăţii studenţeşti (printre altele,
participă la pregătirea unei serbări şi a unui Congres studenţesc la Putna, cu
ocazia împlinirii a 400 de ani de la zidirea mănăstirii de către Ştefan cel Mare),
se împrieteneşte cu Ioan Slavici; o cunoaşte, la Viena, pe Veronica Micle;
începe colaborarea la Convorbiri literare; debutează ca publicist în ziarul
Albina, din Pesta. Apar primele semne ale “bolii”. Între 1872 şi 1874 a fost
student „extraordinar” la Berlin. Junimea i-a acordat o bursă cu condiţia să-şi
ia doctoratul în filozofie. A urmat cu regularitate două semestre, dar nu s-a
prezentat la examene. La 1 aprilie 1869, a înfiinţat împreunã cu alţi tineri,
cercul literar Orientul, care avea ca scop, între altele, strângerea basmelor,
poeziilor populare şi a documentelor privitoare la istoria şi literatura
patriei. În data de 29 iunie, se fixează comisiile de membri ale Orientului,
care urmau să viziteze diferitele provincii. Eminescu era repartizat pentru
Moldova. În vară se întâlneşte întâmplător în Cişmigiu cu fratele său Iorgu,
ofiţer, care l-a sfătuit să reia legăturile cu familia. Poetul a refuzat
hotărât. În vară, a plecat cu trupa Pascaly în turneu la Iaşi şi Cernăuţi. Cu
ocazia ultimului turneu, Eminescu se împacă cu familia, iar tatăl său i-a
promis o subvenţie regulată pentru a urma cursuri universitare la Viena, unde
se aflau mai toţi colegii lui de la Cernăuţi. A început să crească numărul scrisorilor şi
telegramelor către părinţi pentru trimiterea banilor de întreţinere. Împreună
cu o delegaţie de studenţi, Eminescu îl vizitează de Anul Nou, 1870, pe fostul
domnitor Alexandru Ioan Cuza, la Döbling. În semestrul de iarnă 1869-1870
Eminescu a urmat cu oarecare regularitate cursurile. După aceasta, Eminescu nu
s-a mai înscris până în iarna lui 1871-1872, când a urmat două semestre
consecutive. În schimb, setea lui de lectură era nepotolită. Frecventa, cu mult
interes, biblioteca Universităţii. Îl preocupau şi unele probleme cu care avea
să iasă în publicistică. Sosit incognito la Viena, Iacob Negruzzi îi comunicã
lui Eminescu impresia puternicã provocatã de poet în sânul societăţii Junimea
din Iaşi, prin poeziile publicate de acesta în Convorbiri literare. Îi propune
ca după terminarea studiilor să se stabilească la Iaşi. La 6 august 1871, i se
adresează din Ipoteşti lui Titu Maiorescu, dându-i oarecare relaţii privitoare
la organizarea serbării. Printre tinerii de talent, participanţi activi la
serbare, s-au remarcat pictorul Epaminonda Bucevski şi compozitorul Ciprian
Porumbescu. În toamna anului 1871, din cauza unor curente contradictorii în
sânul societăţii România junã, Eminescu demisionează împreună cu Slavici din
comitetul de conducere. Amândoi sunt acuzaţi că sunt ataşaţi ideilor Junimii din
Iaşi. În data de 10 februarie a aceluiaşi an, într-o scrisoare către părinţi,
se plânge că a fost bolnav, din care cauză se află într-o stare sufletească
foarte rea, agravată şi de ştirile triste primite de acasă. În 18 martie, a
ajuns să constate că „anul acesta e într-adevăr un an nefast“ din cauza bolii
şi a lipsurilor de tot felul, iar în 8 aprilie a cerut bani pentru a se înscrie
în semestrul al II-lea. Se plânge şi de lipsa unui pardesiu. În aceste
împrejurări a părăsit Viena şi s-a întors în ţară. În 18 decembrie s-a înscris
la Universitatea din Berlin, ajuns aici cu ajutorul unei subvenţii lunare de 10
galbeni, din partea Junimii. De data aceasta Eminescu era înmatriculat ca
student, pe baza unui certificat de absolvire de la liceul din Botoşani. Cursurile
la care se înscrisese, sau pe care şi le notase să le urmeze, erau foarte
variate: din domeniul filozofiei, istoriei, economiei şi dreptului. În 26 iulie
1873 i s-a eliberat certificatul dorit. Rosetti i-a înlesnit însă rămânerea mai
departe la Berlin, prin mărirea salariului. În 8 decembrie s-a reînscris la
Universitate pentru semestrul de iarnă. În perioada 17/29 ianuarie – 7 mai
1874, a avut loc o bogată corespondenţă între Maiorescu şi Eminescu, în care i
se propunea poetului să-şi obţină de urgenţă doctoratul în filosofie pentru a
fi numit profesor la Universitatea din Iaşi. Ministrul Învăţământului i-a
trimis la Berlin suma de 100 galbeni pentru depunerea doctoratului. În timpul
verii i s-a dat sarcina de a cerceta oficial, pentru statul român, documentele
din Königsberg. Toamna a petrecut-o în tovărăşia lui Ioan Slavici, găzduit la
Samson Bodnărescu. Poetul a început să sufere de o inflamaţie a încheieturii
piciorului. În 1 septembrie a fost numit în postul de director al Bibliotecii
Centrale din Iaşi. Pe lângă sarcinile de la bibliotecă, Eminescu a predat acum
lecţii de logică la Institutul academic în locul lui Xenopol. În 19 septembrie,
printr-o scrisoare adresată secretarului agenţiei diplomatice din Berlin, a
motivat de ce a abandonat această sarcină şi de ce a luat drumul către ţară. În
7 octombrie, Maiorescu a luat cunoştinţă prin Al. Lambrior că Eminescu nu poate
pleca aşa curând în străinătate ca să facă doctoratul, fiind oprit de
întâmplări grave în familie: două surori se îmbolnăviseră de tifos la băi în
Boemia. În 10 octombrie, Şerban, fratele poetului, care dăduse semne de o
alienaţie mintală, s-a internat în spital prin intervenţia agenţiei române din
Berlin. S-a întors în noiembrie 1874 la Berlin pentru examene, iar în 8
noiembrie a promis că va veni într-o joi la serata literară de la Veronica
Micle, pentru a citi o poezie cu subiect luat din folclor. În 28 noiembrie,
agenţia din Berlin a anunţat moartea lui Şerban, fratele poetului. În prima
parte a anului 1875 a pus ordine în bibliotecă şi a propus îmbogăţirea ei cu
manuscrise şi cărţi vechi româneşti. Tot în acest an a început traducerea din
germană a unei gramatici paleoslave. L-a introdus pe Ion Creangă în societatea
Junimea. Rămas fără serviciu, Eminescu a primit postul de corector şi redactor
al părţii neoficiale la ziarul local Curierul de laşi, unde numeroase rubrici
redactate de el au fost publicate fără semnătură. A frecventat cu regularitate
şedinţele Junimii. De multe ori l-a vizitat pe Creangă în bojdeuca sa. În 3
iunie, schimbându-se guvernul, Eminescu a fost pus în disponibilitate prin
decretul domnesc nr. 1013. În 15 iunie a primit scrisoarea lui Maiorescu prin
care i s-a propus funcţia de revizor şcolar pentru districtele Iaşi şi Vaslui.
În 22 iunie, prin raportul său către Ministerul Învăţământului, D. Petrino a
cerut ca Eminescu, fost bibliotecar, să fie urmărit pentru obiecte şi cărţi
„sustrase“. Ministerul a înaintat raportul Parchetului din Iaşi. În 1 iulie a
fost invitat să-şi ia în primire noul post de revizor, iar în ziua următoare a
predat biblioteca lui D. Petrino, autorul broşurii criticate de Eminescu prin
articolul său O scriere critică. Tot în această vreme a fost înlocuit şi la
şcoală, din cauza grevei declarate de elevii unor clase. În 10 august a
înaintat Ministerului un raport asupra constatărilor făcute cu ocazia
conferinţelor cu învăţătorii din judeţul Iaşi. A remarcat pe institutorul Ion
Creangă de la Şcoala nr. 2 din Păcurari, Iaşi. În 15 august s-a stins din viată
la Ipoteşti, mama poetului, Raluca Eminovici. În 5 septembrie a trimis un
raport cu propuneri de reorganizare a şcolilor din judeţul Vaslui, iar în 17
decembrie, judecătorul de instrucţie în cazul raportului înaintat la Parchet de
către D. Petrino, a declarat că „nu este loc de urmare“. În a doua jumătate a
lunii octombrie, fiind invitat să intre în redacţia ziarului Timpul, Eminescu a
părăsit Iaşii şi a venit la Bucureşti, unde s-a dedicat gazetăriei. În 6 august
1879, a murit Ştefan Micle. Văduva lui Micle a venit la Bucureşti şi l-a rugat
să intervină pentru urgentarea pensiei sale. Împreună au făcut planuri de
căsătorie nerealizabile. Într-o scrisoare din 1880 către Henrieta, sora sa, s-a
plâns că are mult de lucru şi că este bolnav trupeşte, dar mai mult sufleteşte.
Din partea familiei a primit numai imputări, în special adresate de tatăl său.
Nu a avut nici timp, nici dispoziţie să-l felicite măcar pe Matei, care-i
trimisese invitaţie de nuntă. Nu a publicat decât o poezie. Negruzzi îi scrie
imputându-i că nu-i mai trimite nici o colaborare. A renunţat la căsătoria
proiectată cu Veronica Micle. S-a reîntors în ţară, trăind la Iaşi între
1874-1877. A fost director al Bibliotecii Centrale, profesor suplinitor,
revizor şcolar pentru judeţele Iaşi şi Vaslui, redactor la ziarul Curierul de
Iaşi. A continuat să publice în Convorbiri literare. Nu a publicat nici o
poezie în tot timpul anului 1882. În schimb a citit în mai multe rânduri
„Luceafărul” pe care Mite Kremnitz l-a tradus în germană, în şedinţele Junimii
de la Titu Maiorescu. Este semnalat adeseori în casă la Maiorescu. În 1
ianuarie, la gazetă, Eminescu este flancat de un director şi un comitet
redacţional care urmau să-i tempereze avântul său polemic. Reorganizarea
redacţiei este însă inoperantă, fiindcă poetul continuă să scrie în stilul său
propriu. În 13 septembrie, în absenţa poetului, probabil, se citesc „iarăşi
vecinic frumoasele poezii de Eminescu” în casa lui Maiorescu. În luna ianuarie
a anului 1883, Eminescu este internat pentru o vreme în spital. În lipsa lui se
citeşte la Maiorescu, în două rânduri, „Luceafărul” în limba germană. La
Bucureşti, în 23 iunie, pe o căldură înăbuşitoare, Eminescu a dat semne de
depresie, iar la 28 iunie, “boala” a izbucnit din plin. În aceeaşi zi a fost
internat în sanatoriul doctorului Şuţu, cu diagnosticul de psihoză
maniaco-depresivă, nicidecum ceva incurabil. Maiorescu a fost vizitat în 12
august de Gheorghe Eminovici şi de fratele poetului (locotenentul), care au
cerut relaţii asupra bolnavului. Fondurile strânse din vânzarea biletelor, în
valoare de 2,000 lei, au fost adăugate contribuţiei amicilor pentru plecarea
lui Eminescu. Eminescu a fost trimis la Viena în 20 octombrie şi internat în
sanatoriul de la Ober-Dobling, fiind însoţit pe drum de un vechi prieten,
Alexandru Chibici Revneanu. În 1 ianuarie 1884 Eminescu a fost vizitat de
Maiorescu şi de vărul acestuia, C. Popazu, din Viena, care aveau sarcina să-l
vadă cât mai des la sanatoriu. În 8 ianuarie a murit la Ipoteşti, Gheorghe
Eminovici, tatăl poetului. În 12 ianuarie Eminescu i-a scris lui Chibici că
doreşte să se întoarcă în ţară, iar în 4 februarie i-a scris lui Maiorescu,
exprimându-i aceeaşi dorinţă. Doctorul Obersteiner a recomandat la 10 februarie
ca pacientul să facă o călătorie prin Italia. În 26 februarie Eminescu a plecat
în călătoria recomandată, însoţit de Chibici. În 7 martie la Ipoteşti, Neculai
Eminovici (Nicu) s-a sinucis prin împuşcare. Eminescu a sosit la Bucureşti în
27 martie, primit la gară de mai mulţi amici. A plecat în 7 aprilie la Iaşi, cu
acelaşi însoţitor. În 24 septembrie a fost numit în postul de sub-bibliotecar
al Bibliotecii Centrale din Iaşi. În 25 octombrie a fost prezent la banchetul
anual al Junimii, iar în noiembrie a fost internat în spitalul Sf. Spiridon. În
luna decembrie a primit vizita lui Vlahuţă, care l-a gasit in deplinatate
putere creatoare, si chiar binedispus. În perioada iulie – august 1885 a urmat
o cură la Liman, lângă Odessa, de unde a scris cerând bani pentru plata
taxelor. La începutul lunii septembrie încă nu venise la Iaşi. Editura Socec
i-a dat 500 lei în contul volumului de poezii. În anul 1886 a fost menţinut în
serviciul bibliotecii, unde a îndeplinit roluri şterse: a scris statele de
plată, adresele pentru înaintarea lor, diverse circulare pentru restituirea
cărţilor împrumutate şi pentru convocarea comisiei bibliotecii. În 15 martie,
Albumul literar al societăţii studenţilor universitari Unirea i-a publicat
poezia Nu mă-nţelegi. A fost înlocuit în 9 noiembrie din postul de la
bibliotecă şi, în urma unui consult medical, este transportat la ospiciul de la
Mânăstirea Neamţ. În primăvara lui 1887, Eminescu a plecat la Botoşani, la sora
sa Henrieta, şi a fost internat în spitalul local Sfântul Spiridon. În timpul
acesta, la Iaşi s-au organizat comitete de ajutorare, care au lansat liste de
subscripţie publică pentru întreţinerea şi îngrijirea poetului. În 13 iulie a
mers la Iaşi pentru un consult medical. Aceştia au recomandat trimiterea
pacientului la Viena şi Hall, iar în 15 iulie Eminescu a plecat înspre
destinaţiile recomandate, însoţit de doctorandul Grigore Focşa. În 1 septembrie
s-a întors de la Hall la Botoşani, unde a stat sub îngrijirea doctorului Iszak
şi a sorei sale, Henrieta. Trupa de teatru a fraţilor Vlădicescu, cunoscuţi
poetului, a dat în luna decembrie la Botoşani, un spectacol în beneficiul
bolnavului. Eminescu a dorit în 1888 să-şi termine unele lucrări de care şi-a
amintit că le-a lăsat în manuscris. Iacob
Negruzzi a depus pe biroul Camera Deputaţilor o petiţie din partea unui număr
de cetăţeni din toate părţile ţării, pentru un proiect de lege prin care să se
acorde poetului, de către stat, o pensie viageră. Propunerea a fost susţinută
şi de Mihail Kogălniceanu. Camera a votat un ajutor lunar de 250 lei. Veronica
Micle a venit la Botoşani şi l-a determinat pe Eminescu să se mute definitiv la
Bucureşti. În 15 aprilie, poetul s-a stabilit definitiv la Bucureşti. Aici a
avut un modest început de activitate literară. În 23 noiembrie proiectul de
lege a trecut la Senat, unde a fost susţinut de Nicolae Gane ca raportor. Legea
s-a votat abia în luna aprilie a anului următor. Eminescu a fost internat în 3
februarie 1889 la spitalul Mărcuţa din Bucureşti şi apoi a fost transportat la
sanatoriul Caritas. În 13 aprilie s-a instituit o curatelă pentru asistenţa
judiciară a bolnavului. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineaţa,
poetul a murit în sanatoriul doctorului Şuţu din strada Plantelor, Bucureşti.
În 17 iunie Eminescu a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu.
Sicriul a fost dus pe umeri de elevi de la Şcoala normală de institutori din
Bucureşti.
1622 - S-a născut Moliere (Jean Baptiste Poquelin), celebru
dramaturg francez, autor al pieselor de teatru "Tartuffe",
"Mizantropul", "Bolnavul închipuit" (m. 17 feb. 1673)
1879 - S-a născut scriitoarea canadiană de limbă engleză
Mazo de la Roche, autoarea seriei de romane care are în centru viaţa familiei
Whiteoak (primul dintre ele "Jalna" a fost publicat în 1927)
1883 - A apărut, la Iaşi, revista "Recreaţii
ştiinţifice" (până în anul 1889), care a marcat dezvoltarea matematicii în
România.
1906 - S-a născut armatorul grec Aristotel Onassis (m. 1975)
1918 - S-a născut Gamal Abdel Nasser, preşedintele Egiptului
în perioada 1956-1970, lider al mişcării panarabe (m. 28 septembrie 1970)
1929 - S-a născut pastorul american de culoare Martin Luther
King, personalitate de prim plan a luptei pentru apărarea drepturilor civile
ale populaţiei de culoare, laureat al Premiului Nobel pentru Pace (m. 4 aprilie
1968)
1937 - A încetat din viaţă scriitorul Anton Holban (n. 10
februarie 1902)
1990 - Prin decizia civilă nr. 4 a TMB, a fost reînfiinţat
Partidul Naţional Liberal
1994 - A încetat din viaţă poetul Damian Ureche (“Elegie cu
Francesca da Rimini”) (n. 2 septembrie 1935)
2004 - A încetat din viaţă Felicia Meleşcanu, cunoscut om de
televiziune (n. 27 mai 1941)
2005 - A fost lansat primul volum al ediţiei facsimilate a
manuscriselor eminesciene sub egida Academiei Române
2009 - FC Steaua a anunţat că fotbalistul Mirel Rădoi a fost
transferat definitiv la gruparea saudită Al Hilal, devenind astfel cel mai
scump jucător român transferat din Liga I la o echipă din străinătate.
